Vă povesteam în postul România ca capcană despre prietenii care lucrează  în Danemarca blocaţi în propria ţară de birocraţia aberantă.

Pe scurt, au venit in România fără să aibă certificatul de naştere al copilului in varianta româneasca. Odată ajunşi aici, au descoperit că transcrierea certificatului danez în română durează 2-3 luni, cel puţin şi că mai sunt 7000 în situaţia asta fără ieşire. A rămas ca mama şi copilul să rămână aici până la Sf. Aşteaptă când se vor mişca rotiţele ruginite ale birocraţiei româneşti.

Soluţia a venit tot de peste hotare. Tatăl copilului s-a întors in Danemarca, s-a dus la ambasada României şi i-a făcut certificat de naştere copilului. O acţiune care în Romania durează 2-3 luni, intr-o ţară străină, fară acces la toate facilităţile natale a fost rezolvată în 2 săptămâni.

S-a întors omul înapoi, a făcut paşaportul la urgenţă şi a putut să plece cu familia reunită. De ce se poate la ambasada şi în ţară nu, probabil n-o să înţelegem niciodată. E posibil ca cei din ambasade să aibă un minim de IQ sau de bun simţ cerut pe la interviurile de angajare, altfel nu îmi explic.

Eu zic ca putem scoate ţara asta din belele dacă ne separăm în ţărisoare mici iar secţiile financiare şi celelalte instituţii ale statului să-şi deschidă ambasade în ţara fiecăruia. Aşa se vor rezolva toate problemele într-un timp de 10 ori mai scurt. Sau…chemăm toţi oamenii din ambasade şi îi punem de exemplu să ne termine nenorocitele alea de autostrăzi. Pentru început.

Daca ti-a placut ce ai citit aboneaza-te la feed-ul RSS sau primeste articole asemanatoare prin email Urmareste-ma pe twitter!

În România lucrurile funcţionează pe principiul “dacă pot să te încurc cu ceva…cu mare plăcere”.

Un prieten s-a întors din Danemarca cu avionul, împreună cu soţia şi copilul. La ambele puncte de trecere au prezentat paşapoartele lor şi certificatul copilului (în daneză). Li s-a zis ca nu prea e ok, că ar trebui sa aibă un document cu poză dar i-au lăsat să treacă.
Ajunşi în România au descoperit că pentru a-i face paşaport copilului au nevoie de certificat de naştere românesc. Certificatul de naştere se transcrie de pe cel din Danemarca dar procesul durează 3 luni dacă copilul are sub un an şi chiar mai mult dacă are peste un an, caz în care e necesară şi o sentinţă judecătorească definitivă.

Oamenii trebuie să se întoarcă înapoi la muncă în Danemarca dar nu pot pleca cu copilul.
Autorităţile romane dau din umeri şi fiecare dă vina pe urmatorul în lanţul de decizie. Starea civilă doar verifică documentele şi le dă mai departe la inspectoratul judeţean din judeţul mamei, care le trimite înapoi la Bucureşti. Toată trambalarea asta durează după spusele autoritaţilor cel putin 2-3 luni.

Singurii interesaţi sa dea o mână de ajutor au fost cei de la ambasada daneză care au încearcat să le facă un titlu de călătorie provizoriu dar au avut mâinile legate, persoanele nefiind cetaţeni danezi.

Au încercat o audienţă la inspectoratul judeţean de unde au primit reconfortanta veste că mai sunt 7000 în situaţia lor. Evident, vestea a fost însoţită de o ridicare din umeri tipică!

Ca urmare copilul şi mama sunt prinşi pentru 3 luni în ţara care s-a transformat din patrie în capcana lor şi iau foarte serios în calcul să solicite cetăţenie daneză când vor reuşi să evadeze.

Banuiesc ca e aceeasi problema cu copii celor plecati in Spania si Italia la munca. Dacă aveţi prieteni ai căror copii s-au născut în afara ţării imploraţi-i să nu se întoarcă în ţară dacă nu le-au făcut copiilor certificat de naştere românesc ca să nu beneficieze de aceeaşi soartă.

Cacofonia din titlu e intenţionată şi spune exact ce trebuie în contextul ăsta.