Discutam acum câteva zile cu un american în drum spre aeroport, iar el mă informa că nu merge la biserică pentru că urăște ipocriții. ”If there’s one thing I hate it’s hypocrites”.

Ce n-am avut inspirație să îl între pe loc a fost: urăști toți ipocriții sau doar pe ăștia care au legătură cu biserica?

Eu până acum n-am întâlnit nici un american care, atunci când îl întrebi ce mai face să nu îți răspundă cu Fine, thank you! ori cu Things are going just great! deși în realitate nu e chiar așa. Voiam să îl fi întrebat dacă își urăște toți conaționalii care fac asta sau doar pe ăia care merg la biserică.

La magazin, la îmbarcare în avion, la hotel, la restaurant, toată lumea îți zâmbește frumos chiar dacă în realitate te-ar arunca pe geam. Îi urăști și pe ăia?

Desigur, în fiecare din noi există doza de ipocrizie care ne împinge să spunem că urâm ipocrizia. Ok, o urâm, dar numai când o vedem la alții.

PS: deși mi-ar fi plăcut să îi spun lucrurile de mai sus, dar tot ce am reușit să îi spun a fost: e păcat că biserica a ajuns să fie asociată cu ipocrizia când însuși Iisus, fondatorul ei a tratat cu infinit mai multă delicatețe prostituatele și corupții decât pe ipocriții zilei cunoscuți drept farisei.

Daca ti-a placut ce ai citit aboneaza-te la feed-ul RSS sau primeste articole asemanatoare prin email Urmareste-ma pe twitter!

”El era în lume și lumea a fost făcută prin El, dar lumea nu l-a cunoscut. A venit la ce era al Lui, dar ai Săi nu l-au primit” – spune evanghelia după Ioan.

Era începutul unei povești triste cu final fericit în Duminica învierii!
Iar al doilea final fericit stă să vină, căci ”dacă Cristos nu a înviat, credința voastră nu are nici un rost și voi sunteți încă în pacatele voastre„.
Însă tuturor celor ce l-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să devină copii ai lui Dumnezeu. – zice tot evanghelia după Ioan.
Faptul că Dumnezeu ne-a dat dreptul să devenim copii ai lui, nu înseamnă că și suntem automat, fără îndeplinirea condiției inițiale: să-l primim, să credem în El.

Dacă nu ai certitudinea că ești un copil al Lui, poate merită să-ți pui întrebarea dacă nu cumva ești dintre cei care fac povestea de Paște tristă: ”ai Săi, care nu l-au primit”.

Adevărat a înviat!
Iepurași fericiți, miel și ouă, bănuiesc că v-a urat toată lumea, nu vă mai agasez!

Dacă e să ne luăm după ce zice domnul Bichir in Evz, am putea spune că Moș Crăciun a furat sărbătoarea de la Moș Nicolae – “creștinul Moș Nicolae” cu chelie și ochi blanzi. Care Moș Nicolae l-a furat și el de la legenda omonimă ce îl are în centru pe  Nicolae din Mira. Care Nicolae nu are nimic de-a face cu cel care a intrat in legendă sub pretextul că le-a ajutat pe cele 3 fete ale unui nobil sărac, să se mărite. Un întreg lanț de hoții.

Dacă în general nu am nimic cu legendele sau cu tradițiile care ne fac viața mai interesantă și de ce nu, mai frumoasă, e cazul, câteodată, să “rupem tăcerea”.

Creștinii secolelor III – IV au mizat pe date apropiate sărbătorilor păgâne tocmai pentru atragerea păgânilor la creștinism, dar procesul a fost tocmai invers. Peste ideea sărbătorii nașterii Mântuitorului au început să se suprapună tradiții și semnificații străine, până când, nimeni nu a mai știut exact despre ce e vorba.

Crăciunul s-a transformat, astăzi, într-o “sărbătoare a familiei” în care tații se îmbată și bat mamele, după ce în prealabil au cheltuit pentru mâncarea de-o zi, bugetul pe lunile următoare. O sărbătoare a familiei pe care copii o petrec cu ochii la televizor și schimbând statusuri la messenger, o sărbătoare a familiei pe care tinerii o petrec în discoteci ferite de ochii părinților.

Ca să fim sinceri, Crăciunul e un pretext pentru ceva. Pentru “orice-ul” spre care suntem înclinați fiecare. Cei care sunt religioși vor fi și mai religioși de Crăciun, pasionații de licori vor fi mai beți, cheltuitorii vor avea buzunarele și mai goale. Totul pentru o cauză bună. Se naște Cristos, nu?

Ce sens are să pretinzi că sărbătorești nașterea Unuia cu care nu vrei să ai de-a face 364 de zile pe an sau 365 în anii bisecți? E mai bine să fii sincer și să te sărbătorești pe tine!

De altfel, e perfect logică reacția pe care a avut-o cineva când a văzut un grup de colindători în fața unui magazin din Anglia:

- Pfu, ăștia sunt în stare să bage religia în orice, până și în Crăciun!

E aproape simpatică figura pe care o fac oamenii când deschizi discuţia despre Iisus într-un context oarecare, cu excepţia Crăciunului sau Paştelui. Mă uit la ei cum privesc în altă parte încurcaţi şi îţi evită privirea de parcă tocmai au constatat ca îţi miroase gura şi nu ştiu cum să procedeze!

A…am văzut că tu scrii despre religie pe blog! Poate ar trebui sa o laşi mai moale cu religia. Mie nu-mi place să vorbesc despre religie, e ceva personal! Astea sunt replici reale sub care oamenii işi ascund teama de a aborda un subiect inconfortabil.

Nu e religie, e o relaţie

Dacă îmi citeşti blogul de un an de zile şi n-ai şti despre mine că sunt căsătorit din cauză că niciodată nu am pomenit despre soţia mea într-un articol, n-ar fi ciudat?

Sunt creştin practicant iar relaţia mea cu Dumnezeu, nu e ceva secundar. E ca şi cum mi-ai spune să nu mai pomenesc atât despre Ana că nu dă bine în comunitatea bloggerilor să fii însurat.

Da, dar chestia cu Dumnezeu e ceva intim şi personal, nu trebuie să o banalizezi în discutii pe blog.

Oamenii vorbesc cu dezinvoltură despre sex şi sunt priviţi uneori cu un soi de respect deşi sexul este intim şi personal.

Nu e religie, e pasiune

In discuţiile cu cunoscuţii şi cu necunoscuţii aduc vorba despre twitter sau despre blog, suficient de devreme ca oamenii să mă catalogheze drept disperat. Scrisul şi online-ul se numără printre pasiunile mele şi mi-e mai greu să nu vorbesc despre ele decât să tac. Relaţia cu Dumnezeu se încadrează în aceeaşi categorie. Mă pasionează, îmi modifică percepţia asupra vieţii, îmi dă energie şi motivaţie să mă ridic din pat dimineaţa. Să nu vorbesc despre asta e ca şi cum as avea un elefant în sufragerie şi m-aş face că nu-l văd.

Nu e religie, e Iisus

Oamenii dezamăgiţi de viaţă, de alţi oameni, de popi şi ipocriţi au tot dreptul să fie obosiţi de religie. Nu îi condamn! Dar le spun: Forget religion, try Jesus! Să vorbeşti despre Dumnezeu, poate fi ciudat pentru că poate părea abstract şi filosofic dar vă spun: try Jesus instead! Dacă ai uitat când ai deschis ultima dată Noul Testament, dacă Iisus e o figură fantomatică şi îngălbenită care n-are nimic de-a face cu realitatea, încearcă să-l cunoşti pe cel portretizat de autorii Evangheliilor. S-ar putea să nu îţi placă, s-ar putea să te intrige pe alocuri dar nu va fi plictisitor, garantat!

Te apreciez ca cititor, aş face multe să nu te pierd dar dacă nu îţi place subiectul nu ştiu cum pot să te ajut. Fiind vorba de un blog personal ar fi ciudat să ignor relaţia cea mai importantă din viaţa mea.

Acest text face parte dintr-un experiment realizat împreună cu Ionut Pepenar, L3st şi Dheo. Ideea experimentului este să publicăm simultan un articol despre un text din Evanghelii. Textul ales este din Evanghelia dupa Ioan capitolul 13, primele 17 versete, respectiv episodul în care Iisus spala picioarele ucenicilor.

Greşeala pe care o facem cei mai mulţi dintre noi este să privim textul Evangheliilor cu ochii omului modern şi să îl interpretăm cu creierul îmbâcsit de religie şi de şabloane religioase. Textul ajunge astfel plictisitor ca o gumă de mestecat care şi-a pierdut aroma.

In pasajul menţionat principalul aspect e faptul că Iisus le-a spălat picioarele ucenicilor săi. Aparent are o mică împotrivire din partea lui Petru dar pare ceva de complezenţă iar actiunea lui Iisus vine normal şi anticipat. Iisus le-a spalat picioarele, bla,bla, bla.

Obiceiul evreiesc cerea ca oaspeţii să aibă picioarele curăţite de praful Palestinei când se aşezau la masă. Aşezatul la masă după obiceiul oriental însemna aşezarea în poziţie aproape verticală pe jos. E de înţeles de ce era necesară spălarea. În timp ce mâncai, picioarele celuilalt îţi ajungeau în faţă , în sau, mai rău în dreptul mâncării. Nesuferitul obicei al spălării îi revenea în sarcină celui mai umil sclav. Acţiunea era considerata atât de înjositoare încât un evreu nu avea voie să oblige un sclav conational să o facă.

Şi acum să ne imaginăm scena extrem de stânjenitoare. Cineva trebuia să îşi asume poziţia de slugă nemernică și cel puțin din respect față de Iisus ar fi trebuit să îi spele Lui picioarele. In stânjeneala creată, spre șocul total al ucenicilor Iisus își dă jos hainele și se înfășoară cu un prosop. Le spală picioarele și le șterge cu prosopul.

Adus în zilele noastre e ca și cum la o sesiune de training la care participă și patronul firmei în calitate de trainer, wc-ul vilei pe care a închiriat-o pentru week-end s-a înfundat și a început să deverseze mizeria exact în sufragerie. Toată lumea vede, toți știu că cineva trebuie să se apuce de desfundat, fiecare se uită spre angajatul care a venit ultimul în firmă. Atunci patronul/directorul își scoate hainele, ia o găleată și începe să curețe de pe jos. Când a strâns de pe jos, e evident că trebuie să și desfunde toaleta. Pentru că nu are instrumentele necesare, improvizeaza o mănușă dintr-o pungă și începe să scoată cu mână ceea ce blochează tubul.Între timp, oripilați, câțiva ținându-se cu mâna de nas protestează anemic fără nici o intenție să îi ia locul. Un altul cu gura mare zice că e prea mult și că nu va permite așa ceva dar proprietarul firmei îi zice: dacă nu fac eu asta, veți fi dați cu toții afară!

După ce termină, se curăță, se îmbracă și vine în mijlocul angajaților aflați încă în stare de șoc și dezgust și îi întreabă dacă au înțeles sensul acțiunii.

Voi Mă numiţi ,Învăţătorul şi Domnul’, şi bine ziceţi, căci sunt. Deci, dacă Eu, Domnul şi Învăţătorul vostru, v-am spălat picioarele, şi voi sunteţi datori să vă spălaţi picioarele unii altora.

Cu altă ocazie, Iisus le mai spusese că cine vrea să fie cel mai mare între ei, să fie sclavul tuturor. În urechile omului modern ar trebui să sune așa: dacă vrei să fii directorul general aici, trebuie să fii desfundătorul de wc-uri!

Învățătura e simplă. Ideea de conducere în Împărăția lui Dumnezeu este echivalentă cu slujirea celorlalți din postura de sclav (fără drepturi, doar cu obligații).

Pentru că Eu v-am dat o pildă, ca şi voi să faceţi cum am făcut Eu

Acum să stăm și să judecăm daca nu ne-ar conveni ca la locul de muncă, șeful să vină și să ne aducă o cafea când suntem obosiți, să ne strângă lucrurile de pe birou când suntem bolnavi și să ne ia cu mașina a doua zi dacă știa că nu ne-am simțit bine cu o zi înainte chiar daca asta ar presupune să conducă o oră în plus. Învățătura cu care Iisus continuă e la fel de surpinzătoare ca și cursul acțiunii:

Dacă ştiţi aceste lucruri, ferice de voi, dacă le faceţi!

Nu ferice de voi dacă le fac alții ci ferice de voi dacă le faceți!

Experimentul presupunea ca fiecare să listăm și celelalte articole pe aceeași temă odată ce aflăm link-urile.

Citiți așadar și articolul lui Ionut Pepenar cu titlul: Când Iisus spăla picioare

Dheo a amânat proiectul pentru miercuri pentru că e plecat din țară

L3st a declinat pe motiv ca textul nu l-a inspirat in nici un fel!