Dacă sunteţi familiarizaţi cât de cât cu blogul ăsta, ştiţi că urmează un articol de mare angajament şi miştocăreală despre evoluţie. Eu zic că merită să staţi pe aproape.

Venerabilul nenea Darwin, pe când selectia naturală nu îl eliminase graţios din schemă, şi-a răpit din timpul preţios ca să facă câteva predicţii în legătură cu subiectul abordat aici. Le redăm în limba sa maternă pentru edificare:

“we may feel sure that any variation in the least degree injurious would be rigidly destroyed.”

“Natural selection will never produce in a being any structure more injurious than beneficial to that being, for natural selection acts solely by and for the good of each.”

Foarte frumos din partea domniei sale dar se vede treaba că abilităţile de Mama Omida erau destul de precare.

Să ne ridicăm în picioare în semn de respect pentru bacteria sinucigaşă. Aceste kamikaze microscopice dispun de un mecanism care în anumite condiţii declanşează moartea purtătorului. Mecanismul e format dintr-o gena toxică şi una antitoxică.  Gena toxică “codeaza” o proteină ce declanşează procesul care duce la “sinucidere”. În condiţii normale, gena antitoxică împiedică procesul dar în condiţii speciale, lipsa hranei, radiaţii sau probleme determinate de antibiotice, aceasta îşi încetează funcţia. Ar fi corect să menţionez că se declansează un proces care generează o reţea complexa de proteine. In timp ce cele mai multe duc la moartea bacteriilor, unele ajută bacteriile să supravieţuiască. Ca rezultat, cele mai multe bacterii mor, lăsând în viaţă doar câteva care să ducă mai departe moştenirea familiei.

Acum, tu ca evoluţionist, trebui să te întrebi cum funcţionează teoria asta cu supravieţuirea celui mai adaptat. Ok, dacă mureau numai alea mai proaste şi mai slabe din cauza lipsei de mâncare, se înţelegea ceva. Respectiv că doar genele celor mai puternice erau transmise mai departe. Aici procesul e random şi rezultă că unele s-au sacrificat de dragul familiei.

Ok, acum să ne gândim cum s-a ajuns aici. Să zicem că una dintre bacterii a dobândit mecanismul ăsta extrem de complex dintr-o întâmplare evoluţionistă norocoasă. Suratele ei, mai fraiere, au dat-o înainte traditional, fără bomba ecologică la purtător. Într-o situaţie de urgenţă, asta evoluată a lansat bombardeaua şi în proces a murit ea şi au rămas vii căteva din alea de generaţie veche.

Teoria evolutionistă ne învaţă că genele bacteriei sinucigase s-au transmis mai departe in detrimentul celorlalte. Numai că andrisantul fiind mort, bine mersi, n-a avut ce transmite mai departe.

Asta, bineînţeles, groso-modo spus. Cititi toată povestea aici cu tot cu note de subsol pentru edificare.

Daca ti-a placut ce ai citit aboneaza-te la feed-ul RSS sau primeste articole asemanatoare prin email Urmareste-ma pe twitter!