Până la ora asta povestea cu Băsescu a facut înconjurul televiziunilor şi internetului şi nu are rost să îmi mai dau cu părerea dacă a fost sau n-a fost.

Execuţia cazului, însă,  mi s-a părut excelent pusă la punct. Clipul a apărut în jurul orei 20, în timp ce Băsescu era aproape în studiou, lăsându-l pe el şi staff-ul de campanie fără timp de reacţie. Discuţia din emisiune fusese civilizată până atunci, Răzvan Dumitrescu fiind aproape comestibil până în momentul prezentării filmului.

Povestea frumoasă e domnul Patriciu care, aproape a spus textual că e lucrătura domniei sale.

Întrebat de ce nu a spus până acum despre întâmplare, a replicat că nu avea proba. Întrebat de ce a vorbit totuşi despre asta acum, dacă tot nu avea proba a zis ca a vorbit despre întâmplare în speranţa că poate va apărea de undeva caseta. El o căutase cinci ani şi nu a reuşit să o găsească şi la mai puţin de 24 de ore, caseta a apărut din senin, exact la ora la care Băsescu intra în direct.

Ca probă de necontestat că domnul Patriciu nu minte în cazul cu copilul, dumnealui îşi aduce aminte că împreună cu Roşca Stănescu i-au cumpărat lui Băsescu din Mauritius, unde îşi făceau concediul, o corabie de jucărie, ca aluzie la Revolta de pe Bounty.

Adică? Deci noi i-am cumpărat o corabie, deci e clar că Băsescu l-a lovit pe copil.

Recapitulare: Patriciu vorbeşte despre faptul că Băsescu a lovit un copil, a doua zi filmul e publicat cât timp Băsescu e în direct. Când Băsescu iese din emisie e luat în primire la uşă de Prelipceanu care îl aleargă cu microfonul  iar afară încă unul îl ia la rost despre chestiune, apoi e tocat marunt de televiziuni care difuzează filmul in heavy rotation.

Pe partea cealalta, ditamai miliardarul mai avea puţin şi plângea în direct. Vă daţi seama ce a fost în sufletului lui cinci ani de zile? Cât a suferit că nu poate să îi facă dreptate bietului copil!

Pentru chestiuni tehnice legate de veridicitatea inregistrării, intrati aici (via zoso) sau aici (explicatie mai pe larg). Citiţi si comentariul Alinei Mungiu, oricât de antipatică v-ar fi.

Daca ti-a placut ce ai citit aboneaza-te la feed-ul RSS sau primeste articole asemanatoare prin email Urmareste-ma pe twitter!

În România lucrurile funcţionează pe principiul “dacă pot să te încurc cu ceva…cu mare plăcere”.

Un prieten s-a întors din Danemarca cu avionul, împreună cu soţia şi copilul. La ambele puncte de trecere au prezentat paşapoartele lor şi certificatul copilului (în daneză). Li s-a zis ca nu prea e ok, că ar trebui sa aibă un document cu poză dar i-au lăsat să treacă.
Ajunşi în România au descoperit că pentru a-i face paşaport copilului au nevoie de certificat de naştere românesc. Certificatul de naştere se transcrie de pe cel din Danemarca dar procesul durează 3 luni dacă copilul are sub un an şi chiar mai mult dacă are peste un an, caz în care e necesară şi o sentinţă judecătorească definitivă.

Oamenii trebuie să se întoarcă înapoi la muncă în Danemarca dar nu pot pleca cu copilul.
Autorităţile romane dau din umeri şi fiecare dă vina pe urmatorul în lanţul de decizie. Starea civilă doar verifică documentele şi le dă mai departe la inspectoratul judeţean din judeţul mamei, care le trimite înapoi la Bucureşti. Toată trambalarea asta durează după spusele autoritaţilor cel putin 2-3 luni.

Singurii interesaţi sa dea o mână de ajutor au fost cei de la ambasada daneză care au încearcat să le facă un titlu de călătorie provizoriu dar au avut mâinile legate, persoanele nefiind cetaţeni danezi.

Au încercat o audienţă la inspectoratul judeţean de unde au primit reconfortanta veste că mai sunt 7000 în situaţia lor. Evident, vestea a fost însoţită de o ridicare din umeri tipică!

Ca urmare copilul şi mama sunt prinşi pentru 3 luni în ţara care s-a transformat din patrie în capcana lor şi iau foarte serios în calcul să solicite cetăţenie daneză când vor reuşi să evadeze.

Banuiesc ca e aceeasi problema cu copii celor plecati in Spania si Italia la munca. Dacă aveţi prieteni ai căror copii s-au născut în afara ţării imploraţi-i să nu se întoarcă în ţară dacă nu le-au făcut copiilor certificat de naştere românesc ca să nu beneficieze de aceeaşi soartă.

Cacofonia din titlu e intenţionată şi spune exact ce trebuie în contextul ăsta.