M-am întors de la Twestival. Am discutat, am socializat, am filmat.

Ca de fiecare dată când particip la întâlniri cu oameni de pe twitter am avut același sentiment că oamenii vin în primul rând pentru socializare și apoi pentru conținutul evenimentului.

Mi-a făcut plăcere să schimb câteva cuvinte cu MihaiVoiculescu (nu, nu suntem rude) CiobanuNicolae, AdrianCiubotaru, IulianV, DianaStoleru, ClaudiuBadita, FlorinBadita, CatalinaBanica (sper că vă sesizați și voi sa dați articolul pe twitter că am muncit sa pun linkuri către toți, da?) :) si l-am salutat la plecare pe AlexCirstea. Ca tată responsabil mi-am făcut retragerea discretă cât lumea se pregătea să îl asculte pe Iulian vorbind despre proiectul Matasari. Apropo de socializare, după ce am plecat, la semafor am făcut cunoștință și am stat de vorba cu Timbuku.

In rest, ce a fost, vedeți mai jos.
Introducere:

Adrian Ciubotaru

Diana Stoleru

Audienta

Daca ti-a placut ce ai citit aboneaza-te la feed-ul RSS sau primeste articole asemanatoare prin email Urmareste-ma pe twitter!

Nu una ci trei maşini erau prezente azi pe Bulevardul Timişoara ca să ridice maşinile parcate ilegal.  Cred că băieţii ăştia au angajat ceva nemţi că atâta harnicie, scupulozitate şi dedicare n-am văzut în Romania.

După ce că au venit 3 maşini, probabil s-au anunţat între ei, ridicau voioşi maşinile care erau parcate chiar lângă indicatorul care semnaliza sfârşitul zonei de parcare, pentru că, nu-i aşa locurile de parcare sunt grămadă în Bucureşti şi trebuie să îi taxeze pe nesimţiţii care nu respectă regulile. Până şi poliţaiul comunitar dă o mână de ajutor.

Aceeaşi soartă a avut-o şi maşina care a parcat înainte de indicatorul care marchează începutul zonei de parcare.

Remarcaţi rapiditatea cu care se mişcă.

Dacă îi cunoaşte cineva, să îi recomande dom’le la Oprescu pentru autostrada aia suspendată, că la ce rapid se mişcă, în două luni n-au ce face.

Scriu acum un post utilitar, fară nici o valoare artistică şi dau lista secţiilor speciale din Bucureşti. Cum nici până la ora asta nu am buletinul trecut pe Bucureşti, voi vota, ca şi la turul trecut la Leu. De data asta mă voi trezi de dimineaţă ca să nu mai stau la cozi. Ceea ce vă doresc si dumneavoastră!

Sursa

Un nou drum pe la instituţiile statului mi-a prilejuit o nouă repriză de râs cu lacrimi amare. Pe banii şi timpul meu, evident.

La Administraţia Financiară a sectorului 6 s-a petrecut toată scena. Aveam de depus nişte acte, m-am informat în prealabil, si viteaz am aterizat în faţa ghişeului potrivit.

Zic să întreb întâi, că nu se ştie niciodată. Cucoana de la ghişeul 3 se uită o milisecundă la mine şi după o tăcere respectabilă, mă întreabă dacă am fost la ghişeul p14 să verific dacă am toate actele necesare. La ghişeul 14, un domn cu barbă de absolvent de teologie s-a uitat nedumerit la mine şi n-a priceput de ce m-a trimis madama la el. Ce ea nu poate să se uite pe ele? Mă, rog, zic…a zis să verificaţi dumneavoastră. S-a uitat peste ele într-o doară şi din colţul gurii mi-a zis că sunt bine dar îmi mai trebuie un registru de care nu ştiam. Noroc că registrul se procura de la subsol. Pentru registru ai nevoie de o cerere pe car o completezi frumos cu datele tale şi la care ataşezi copii după alte două acte. Ca şi cum dacă le-ai da direct copiile după actele alea, ele n-ar şti să te înregistreze. Noroc că am fost deştept şi făcusem copii după toate actele, că nu se ştie niciodată. Mă rog, completez cererea, astept să îmi dea registrul şi îmi spune că pentru alte 2 registre trebuie să merg în Piteşti. Zic, sunteţi sigură? Da, era sigură. Toţi funcţionarii sunt siguri, după cum am aflat mai târziu.

Cu registrul imens sub braţ mă îndrept spre ghişeul 3 dar mă răzgândesc şi merg înapoi la 14 să mai întreb o dată. Îl întreb dacă actele trebuie depuse aici sau la Piteşti. Bărbosul pseudoteolog îmi zice că de fapt…doamna de la subsol are dreptate pe jumătate. Jumătate din acte se depun aici, restul merg la Piteşti. Ok, mă duc victorios la madama de la 3. O aştept până termină nu ştiu ce la un calculator prin spate şi o aştept să îi arunc victorios cele două hârtii care trebuia depuse la ea. Doamna plătită şi din banii mei de contribuabil prost m-a întâmpinat exact cum am zis. Ca pe un contribuabil prost. Nu v-am zis să mergeţi la 14 să întrebaţi acolo? Ba da, dar mi-a zis că astea 2 se depun aici, restul la Piteşti. Cum să vă zică aşa ceva? Exact aşa cum auziţi. Haideţi cu mine înapoi…măcar să nu mai zică şi altora prostii. Mă duc cu ea înapoi, ce să fac şi ne întâlnim cu bărbosul chiar la uşă în timp ce pleca la pipi. Ne asigură că vine imediat. În birou, doamna de la ghiseul 3 se ceartă cu mine în contul lui şi îmi spune mie ce să ii zic că nu are timp să mai stea până se întoarce respectivul. Care respectiv s-a întors şi m-a întrebat scurt care e treaba. I-am reprodus în mare ce mi-a zis cealaltă personalitate a administraţiei şi a zis: înseamnă că aşa e.

Mi-e şi groază să mă duc la Piteşti! Parcă văd că ăia mă trimit înapoi la Bucureşti să mai întreb o dată!

Vi se pare amuzant, nu? Nici mie nu mi s-a părut!

Pe la Piata Veteranilor e o firmă mică de traduceri legalizate, copiere etc dar au şi tipizate. Am avut nevoie să iau căteva tipizate şi aşa am făcut cunoştinţa cu angajaţii sau proprietarii. Toţi negri.

Eram cam grăbit, deci nu prea avem chef de discuţii. Până când cel care mă servea mi-a dat în loc de registru jurnal, un registru de casă.

Cu replica “ăsta e de casă, nu e jurnal” a început distracţia. Unul dintre ei zice către cel care mi-l dăduse:

Deci te-a prins! Ai vrut să îl păcăleşti dar te-a prins. Tu ai crezut că nu ştie să citească dar el ştia. Şi dăi şi râzi, aşa cum numai negri ştiu să râdă. Mi-am adus aminte de prietenii care făceau anul pregătitor la Piteşti. Le povestesc şi lor despre ei, şi cel care imi livrase marfa greşită mi-a zis că el a făcut facultatea la Cluj.

Zice, deci sunt ardelean, ardelean! Celălalt care începuse distracţia zice, da…da eu ştiu că ardelenii sunt oameni cinstiţi, tu eşti unul mai atipic.

Când îi întreb de unde sunt îmi spun în cor că sunt din Congo. Congo Brazzaville, zice unul, dar să ştiţi că nu suntem toţi ca el. Restul suntem oameni cinstiţi.

I-am crezut şi mi-am propus să mai trec pe la ei că n-am mai râs aşa de multă vreme.