Zic şi eu aşa cum spunea un prieten atunci când l-am întrebat ce înseamnă să fii tată bun: noi taţii nu suntem taţi buni. Trăim tot timpul cu sentimentul de vină că am fi putut face mai mult pentru copii.
Pretextul pentru poezia următoare e faptul că alaltăieri a fost ziua tatălui în State. Ştiu, halal scuză! Staţi liniştiţi, poezia nu-mi aparţine!
Vă rog…
Dacă-ar avea părinţii ochi să vadă
Şi sufletul le-ar fi mereu atent,
În ochii pruncilor cu viaţă fadă
Ar descifra mesajul cel urgent:
“Vă rog, iubiţi-mă inteligent!”
Nu glume, nici minciuni – bomboane-amare,
Nu vreau bunici şi nici televizor;
Nu-mi trebuie nici lux, nici îmbuibare;
Puţin îmi pasă de trăiesc sau mor
Dar vreau să fiu al vostru, nu al lor!
Eu ştiţi c-aveţi profesii elevate,
Că sunteţi la curent cu date noi,
C-aveţi servici ca eu să am de toate,
Dar fiindcă vă iubesc pe amândoi
Vă spun: “Eu am nevoie doar de voi!”
Aş vrea cca jucărie ochii mamei
Nu ochii-ndepărtaţi ai unui unchi
Când ne-ntâlnim atraşi de glasul foamei
Şi nu pot sta la tata pe genunchi
Mă simt ca o mlădiţă fără trunchi.
…
Romulus Chelbegean
Găsită pe coperta cărţii Adevărata iubire pentru copii (How to realy love your child) de Ross Campbell
Nu e capodoperă a poeziei, ştiu, dar ca tată înţeleg exact despre ceea ce vorbeşte.
N-am nici o vorbă de duh, nici o învăţătură de transmis, dar dacă aveţi voi vreuna, o aştept în comentarii!
Daca ti-a placut ce ai citit aboneaza-te la feed-ul RSS sau primeste articole asemanatoare prin email Urmareste-ma pe twitter!
