Am auzit următoarea poveste.

Un ţăran dintr-un sat indian a ajuns dator la cămătarul local. Când a venit vremea să dea banii înapoi, ţăranul nu i-a avut. Cămătarul a vrut să-l trimită la închisoare. Însă cum el era bătrân, ştirb şi urât iar fiica ţăranului tânără şi frumuşică, a venit cu o soluţie de compromis. Dacă ţăranul i-o dă pe fică-sa de soţie, cămătarul îi iartă datoria. Cum soluţia nu li s-a părut atractivă ţăranului şi mai ales fetei, cămătarul, om evlavios, a zis:

- Hai să lăsăm zeii să decidă! Uite cum vom face.  Voi lua un săculeţ, voi pune în el o pietriciă albă şi una neagră iar fata, fără să se uite va trage una dintre pietre. Dacă fata va trage piatra albă, cămătarul îi iartă datoria ţăranului iar fata e liberă. Dacă trage piatra neagră, fata se merită cu cămătarul şi el îi iartă datoria ţăranului. Dacă refuză să tragă o piatră, ţăranul se duce la puşcărie.

Apoi cămătarul se aplecă şi culese două pietre pe care le-a pus în săculeţ. Fata a văzut că a luat de jos două pietre negre.

Cămătarul i-a întins sacul fetei ca să aleagă o piatră.  Fără să încalce regulile cămătarului, să adauge sau să ceară modificarea lor şi fără să îi spună că l-a văzut că a pus două pietre negre, fata a obţinut ce a  dorit. Nu s-a măritat cu cămătarul şi acesta i-a iertat datoria.

Ce a facut? 

Problema are cel puţin o soluţie. Ana, soţia mea a descoperit-o! Prea târziu însă, era deja căsătorită cu mine.

Related posts:

1. Majoritatea tacuta Am auzit în ultima vreme de un milion de ori...

Într-o traducere aproximativă  in română găsiţi mai jos citatul din The Descent of man, capitolul 5, urmat de textul in engleză.

În cazul sălbaticilor, cei slabi la trup sau la minte sunt eliminaţi repede; şi cei care supravieţuiesc dovedesc în mod obişnuiţi o stare a sănătăţii viguroasă. Noi, oamenii civilizaţi, pe de altă parte facem totul să ocolim procesul eliminarii; construim azile pentru debili mentali, pentru schilozi; instituim protecţia socială; şi medicii noştri îşi exercită cele mai bune abilităţi ca să salveze viaţa oricui, până în ultimul moment. Sunt motive să credem că vaccinarea a salvat mii, care altfel, din cauza unei constituţii slabe ar fi murit de variolă. Astfel membrii slabi ai societăţilor civilizate îşi propagă speţa. Niciun crescător de animale domestice nu se va îndoi de faptul că aceasta fapt este foarte dăunător rasei umane. E surprinzător cât de rapid, grija sau grija greşit direcţionată, conduce la degenerarea unei rase domestice; dar exceptând însuşi cazului omului, aproape nimeni n-ar fi atât de ignorant încât să permită celor mai slabe animale ale sale să se reproducă.

With savages, the weak in body or mind are soon eliminated; and those that survive commonly exhibit a vigorous state of health. We civilised men, on the other hand, do our utmost to check the process of elimination; we build asylums for the imbecile, the maimed, and the sick; we institute poor-laws; and our medical men exert their utmost skill to save the life of every one to the last moment. There is reason to believe that vaccination has preserved thousands, who from a weak constitution would formerly have succumbed to small-pox. Thus the weak members of civilised societies propagate their kind. No one who has attended to the breeding of domestic animals will doubt that this must be highly injurious to the race of man. It is surprising how soon a want of care, or care wrongly directed, leads to the degeneration of a domestic race; but excepting in the case of man himself, hardly any one is so ignorant as to allow his worst animals to breed.

No related posts.

1. Creştinul cultural. Nu are mare idee despre ce ar trebui să creadă, de fapt nu prea se omoară cu credinţa. La Paşti, Crăciun, onomastice respectă tradiţia. Mai ales când tradiţia implică băutură şi mâncare. În rest, chestiunea cu credinţa…poate mai la bătrâneţe, dacă o mai apucăm. Se conduce după zicala: Să nu faci ce zice popa, să faci ce face popa, mai ales dacă popa e om de viaţă.

2. Creştinul ereditar. Pentru că s-a născut aici iar aici majoritatea sunt creştini, e o mândrie să îşi declari apartenenţa la religia locului/părinţilor/strămoşilor. Motto-ul lui: M-am născut într-un garaj, asta înseamnă că sunt o maşină.

3. Creştinul microbist. Ca orice microbist care n-a dat niciodată cu piciorul în minge, dar ţine foarte tare cu o echipă şi creştinul din categoria asta nu practică “sportul”, dar e un mare susţinător. Arborează simboluri religioase specifice echipei religioase respective, face mare caz de ele, dar asta nu are mare legătură cu viaţa lui de zi cu zi. Ex: dacă e taximetrist poartă cu mândrie icoane şi/sau îşi face cruci când trece pe lângă biserici, dar la o adică te fentează la bani şi nu-ţi dă înapoi telefonul dacă l-ai uitat la el în maşină.

4. Creştinul practicant de duminică şi sărbătorile legale. E nelipsit de la biserică în zilele astea, într-un fel e de părere că îi face o favoare lui Dumnezeu şi speră ca El să-i întoarcă favorul în timpul săptămânii. Dar dacă nu are nevoie de un favor special în săptămâna aia nu prea îşi mai bate capul cu chestiunea numită Dumnezeu. Se conduce după zicala: Cred în Dumnezeu pentru că mă ajută. Exact aşa cum cred în bicicletă.

5. Creştinul – cititor de cartele perforate. Abordează viaţa creştină ca pe un set de instrucţiuni precise sau ca un contract. Ca să îmi fie bine trebuie să…şi se ţine de reguli cât de riguros poate. În aparenţă totul e ok, dar dacă lucrurile nu merg cum se aşteaptă se blochează. Atunci când se blochează are 2 alternative. Fie trece la punctul 6, fie spune: “pentru că Dumnezeu nu s-a ţinut de contract, înseamnă cu Dumnezeu nu există.

6. Creştinul care îl urmează pe Cristos. Creştinismul lui nu e un set de reguli ci o relaţie. Nu înţelege toate aspectele învăţăturii, nu are răspunsuri la toate întrebările, nu a scăpat de îndoieli. Uneori se comportă urât, alteori se supără pe Dumnezeu şi nu mai vrea să aibă de-a face cu El, dar îşi revine şi merge înainte.  Ca în orice relaţie adevărată, pe măsură ce “trăieşte mai mult cu Dumnezeu” se apropie mai mult de El, se maturizează, creşte. Motto-ul lui: Nu sunt perfect, sunt doar iertat.

Sper că am fost de folos şi am lămurit puţin lucrurile. Tu la care categorie te încadrezi cel mai bine?

Related posts:

1. Dumnezeu te urmareste pe Twitter Cu câteva zile în urmă am primit pe email notificarea...
2. Daca iei initiativa faci prozelitism. Si asta e rau? “Mesajul creștin nu a fost cerut, și asta e prozelitism”...
3. Nu exista Rai pentru computerele stricate. Despre statui și logică Doi oameni eșuează pe o insulă....

E o idee generoasă care, în afară de cei 40 000 de dolari, nu-i costă nimic. E ca și cum ai spune că 9 din zece medici stomatologi recomandă Colgate. În timp ce alți 9 din 10 recomandă Blend-a-Med. Pot să zică ce vor, că nu îi ia nimeni la verificat pe medicii ăia 9, nici pe ateii buni de dragul bunătății.

Atenție! Nu zic că ateii nu pot fi morali sau buni (indiferent ce definiție ar da ei la cuvintele astea), zic că doar că e o idee fără acoperire.

Pe de altă parte internetul e plin de atei și ”foști creștini” care spun că creștinii sunt egoiști, bigoți, rău intenționați, răi de-a dreptul și pe deasupra ipocriți.

Printre ei, cel mai fervent, Christopher Hitchens. El este producătorul a 2 documentare despre Maica Teresa în care ”demonstrează” că nu a fost sfânta pe care lumea o crede ci dimpotrivă, că avut motive egoiste pentru ceea ce a făcut și că în loc să ajute oamenii, de fapt le-a făcut rău. În propriile cuvinte:

”Many more people are poor and sick because of the life of MT: Even more will be poor and sick if her example is followed. She was a fanatic, a fundamentalist, and a fraud, and a church that officially protects those who violate the innocent has given us another clear sign of where it truly stands on moral and ethical questions”

Acum să stăm strâmb și să judecăm drept. Ideea e că poți fi un om bun dacă asta îți dorești, cu excepția cazului în care ești creștin. Atunci ești egoist și ipocrit.

Dacă ești un ateu, te asigur de toată simpatia mea (prefer oricând o discuție cu un ateu uneia cu un religios înrăit) și te rog să îmi dai o definiție a bunătății în concepția ta și dacă ești amabil să adaugi lângă și care e baza pentru acea definiție.

Bonus: De ce o organizație protestează împotriva faptului că statul donează bani pentru lăcașe de cult destinate oamenilor în timp ce nu are nici o problemă cu cheltuirea banului public pentru construirea de adăposturi pentru câini. Și de ce o astfel de organizație își spune Umanistă?

Vă recomand articolul din Reason http://reason.com/archives/2008/10/07/does-religion-make-people-nice nu pentru că sunt de acord cu autorul ci pentru că prezintă un punct de vedere interesant și multe link-uri utile.

”As whacky as some dogmas are, religions do appear to encourage generosity and honesty”

Related posts:

1. Dumnezeu te urmareste pe Twitter Cu câteva zile în urmă am primit pe email notificarea...

În jurul nostru sunt oameni de succes în diverse domenii. Se întâmplă frecvent ca greutatea cuvântului lor să crească după ce succesul le-a fost recunoscut. E normal așa. Oamenii înțeleg că o idee e bună doar dacă a fost aplicată și a produs rezultatele așteptate, iar tendința naturală e să credem că ideile bune vin de la cei care au avut alte idei bune în trecut.

Mă întreb însă, câte idei bune n-au fost aruncate la gunoi doar pentru că cel care le-a emis n-a avut suficiente rezultate sau credibilitate. Mă întreb dacă există pe undeva un Rai pentru idei bune nepuse în practică niciodată. Și dacă mai încălzește pe cineva cu ceva.

Cunoști idei bune aruncate la gunoi doar pentru că cel care le-a emis n-a fost credibil?

Imaginea: http://thefarmersblock.tumblr.com/post/1212932462

Related posts:

1. Respectele mele, domnilor bloggeri De ceva vreme mi-am propus un numar de 5 postari...

Cam asta e situaţia în general în societatea românească. “Pacientul”, în orice domeniu ar fi el, e prea prost ca să înţeleagă ce i se face. E tratamentul pe care l-au hotărât alţii…mai doctori decât el. Refuzi tratamenul domnului doctor?

Dezbaterile publice de la noi sunt urlete isterice, gargara politică şi curse pentru capital electoral. Mă rog, treaba lor, dar partea proastă e că noi suntem pacientul din întâmplarea de mai sus. Se fac şi se desfac tratamente, se bagă injecţii în noi şi noi nu avem nici un cuvânt de spus pentru că nu înţelegem ce ni se întâmplă.

Sunt mai multe chestiuni în discuţie de la noua formă de administrare a Bucureştiului, la reîmpărţirea teritorială şi până la modificarea Constituţiei. Întrebarea mea nu e de unde ne luăm informaţiile despre aceste schimbări, că de bine, de rău le mai găsim prin ziare. Întrebarea mea este de unde luăm nişte analize obiective, să ştim şi noi nepriceputenii ce ar fi mai bine pentru noi.

Mass media e în general polarizată de simpatiile politice, cel mai adesea pro sau contra Băsescu decât pro sau contra altceva, iar punctele de vedere sunt viciate tocmai de această poziţie. De unde pot să ştiu eu cum e o idee indiferent de cel care a emis-o? Dacă unul dintre politicieni, să zicem…domnul Ponta, are o idee extraordinară şi noi o respingem doar pe baza antipatiei faţă de el? Nu, nu mă ajută corul televiziunilor aprobatoare sau al fanilor. Am nevoie de o analiză obiectivă din care să înteleg şi fără cunoştinţe de specialitate în ce fel m-ar afecta această schimbare.

Exemplul concludent este reîmpărţirea pe regiuni/judeţe propusă şi de guvern şi de USL. Din toată isteria asta, mie, omului obişnuit care va fi afectat de schimbări într-un caz sau altul cine îmi explică ce înseamnă una sau alta ca apoi să decid şi eu în cunoştinţa de cauză dacă e bine sau e rău?

Vorba e…eu sunt alegător.

Related posts:

1. Cu cine votez la Roblogfest – Categoria sub 18 ani Așa cum am zis, de obicei la Roblogfest, în competiția...

În acest context m-am întrebat în ce cazuri este ok să lansezi “mesajul creştin”? E nevoie ca acesta să fie cerut de interlocutor pentru a fi legitim?

Sunt şi eu circumspect de fiecare dată când cineva ia initiativa să vorbească cu mine. Când cineva deschide discuţia în tren, pe stradă, la magazin mă uit pe sub sprâncene şi mă întreb care e poanta. Care e poanta cu adevărat, căci dacă a luat iniţiativa sigur îmi vrea răul. Corect?

Creştinismul presupune iniţiativă din moment ce Dumnezeu a luat iniţiativa în relaţia noastră cu El. Iisus a predicat Evanghelia în cele mai multe cazuri când oamenii nu au cerut-o. Apostolii au procedat asemănător. Şi au plătit şi preţul pentru asta. Creştinismul a evoluat aşa de rapid pentru că adepţii lui luau iniţiativa şi vorbeau despre credinţa lor, nu numai vecinilor ci mergeau şi în alte zone.

Să revin acum la prozelitism. Nu la definiţia din dicţionar ci la cuvântul folosit tendenţios de fiecare dată când cineva ia iniţiativa să vorbească despre Dumnezeu. A lua iniţiativa să oferi ceva valoros chiar dacă omul nu l-a cerut este un lucru negativ?

Să vedem câteva exemple de astfel de prozelitsm: părinţii tăi ţi-au dat viaţa deşi tu nu ai cerut-o. Profesorul de liceu te influenţează să înveţi fizică, deşi tu nu ai cerut-o. Vânzătoarea de la magazin îţi oferă o pungă chiar dacă tu nu te-ai manifestat ca atare. Un tip care se ocupă de SEO optimizează site-ul ca tu să găseşti informaţia utilă mai uşor, un medic încearcă să-ţi explice că e bine să te laşi de fumat etc.

Dacă ai descoperi un leac miraculos pentru o boală incurabilă te-ai cenzura doar pentru că mesajul despre leacul miraculos n-a fost cerut?

Aş zice că depinde de cât de mult a însemnat pentru tine aflarea leacului miraculos. Dacă te-a salvat de la moarte într-o situaţie critică vei fi recunoscător şi entuziasmat să spui şi altora. Dar asta nu te va ţine foarte mult. După ce trece entuziasmul iniţial şi îţi iei câteva refuzuri ce va face diferenţa între a continua şi a te opri este atitudinea faţă de oameni. Dacă îi iubeşti, vei trece peste reticenţa lor şi peste faptul că mesajul n-a fost solicitat şi, da, vei face prozelitism. Daca asta înseamnă să faci prozelitism.

Related posts:

1. Cum sa scrii un guest post care va fi publicat Am scris câteva guest-post-uri care au fost publicate și mi-au...
2. Cum sa obtii maximum din Follow Friday O dată pe săptămână, vinerea, pe twitter, sub numele Follow...

Doi oameni eșuează pe o insulă. Unul dintre ei crede că insula este pustie și că așa a fost dintotdeauna, celălalt crede că insula este sau a fost locuită. La un moment dat găsesc în interiorul insulei o statuie care seamănă foarte mult cu un om. Unul dintre ei susține că este o formațiune stâncoasă modelată de forțele naturii, perfect explicabilă prin acțiunea acestora, celălalt că e creația unui om.

Întrucât amândoi au în față același obiect, concluziile lor diferă nu atât datorită observațiilor “științifice” adunate la fața locului cât mai ales datorită premiselor individuale.

1. Din moment ce insula nu este și nu a fost locuită niciodată, e neapărat necesar ca forțele naturii să fi modelat statuia.

2. Din moment ce insula este sau a fost locuită e foarte probabil ca statuia să fie creația unei ființe inteligente și să fi fost făcută cu un scop.

Unul e liber să investigheze în două direcții iar celălalt e limitat la o singură opțiune.

Premisele celui de-al doilea îi dau libertatea să ia în considerare că, chiar dacă insula este sau a fost locuită, există totuși o șansă ca statuia să fi putut fi totuși modelată de forțele naturii.

În cazul primului, chiar premisele sunt cele care îi limitează plaja de opțiuni. El este obligat să creadă că statuia este rezultatul forțelor naturii și că nu servește nici unui scop.

Fizica și metafizica computerelor

“Văd creierul asemenea unui computer care va înceta să lucreze atunci când componentele sale se defectează. Nu există Rai sau viaţă de apoi pentru computere stricate. Asta e o poveste pentru oameni care se tem de întuneric”, a declarat Stephen Hawking acum câteva zile, pentru “The Guardian”. – EVZ.ro

E ușor să fii ridicol dacă vrei să scrii un articol în care îl contrazici pe Hawking. Un om de știință atât de proeminent e imposibil de contrazis de muritorii de rând. Poți doar să aduci citezi un alt om de știință care spune că “afirmațiile unui om de știință nu sunt afirmațiile științei”.

Singurul mod în care Hawking ar fi putut să aibă acces la o informație de genul existenței vieții după moarte ar fi fost dacă ar fi murit și ar fi înviat sau dacă a studiat cazul unui astfel de om. Ca om de știință, mijloacele pe care le are la dispoziție nu îl îndreptățesc să facă astfel de afirmații decât dacă se aventurează pe tărâmul metafizicii. Iar la metafizică și la fotbal se pricepe toată lumea și Cornel Dinu, de exemplu.

Stephen Hawking a afirmat de curând că nu e nevoie de Dumnezeu pentru apariția universului din moment ce exista legea gravitației (apropo, nu a explicat cum se face că exista o lege care nu are un început sau un creator). Dacă Dumnezeu nu există și totul se desfăsoară în plan material, e logic că nu există ceva după moarte. Filosofia naturalistă la care se pare că a aderat nu îi permite să ia în considerare existența unei vieți după moarte.

Concluziile, chiar și cele ale oamenilor de știință sunt bazate în bună parte pe axiomele inițiale.

Din acest punct de vedere, premizele lui Hawking (complet naturaliste) îl conduc obligatoriu la concluzia că nu există viață după moarte iar creierele noastre sunt niște computere (modelate de forțele oarbe ale naturii) care funcționează momentan, dar care se vor strica și cu asta se încheie tot.

Mi s-a defectat de câteva ori calculatorul, dar am reușit să salvez informația de pe hard disk. Chiar dacă a murit hardware-ul, software-ul a reușit să îi supraviețuiască bine mersi.

Nu există Rai pentru computerele stricate, zice Stephen Hawking. Măcar ne lasă speranța că există Rai și Iad pentru sistemele de operare.  Unele dintre ele chiar merită să fie chinuite veșnic. De exemplu Vista.

Related posts:

1. De ce nu este stiinta o scuza pentru ateism Mi-a plăcut articolul lui Mircea Popescu și felul în care...
2. Poate stiinta sa explice prajitura matusii Matilda? Despre ceea ce poate sau nu poate știința să explice....

Cum ar suna reclama? Vrei să îţi înseli partenerul, dar ţi-e teamă că vei fi descoperit? Cardul de infidelitate îţi acoperă urmele. Ai nevoie de bani să pleci în concediu cu amanta? Cardul de infidelitate îţi pune la dispoziţie linia de credit cu rate plătibile direct din ciubucuri. (Se ştie că orice român respectabil, prestează activităţi generatoare de alte venituri pe lângă salariu).

Succesul unui astfel de card ar fi garantat şi mă îndoiesc că ar fi vreun român care ar îndrăzni să nu plătească ratele la timp. Tot ce ar avea de făcut BCR în acest caz, ar fi să trimită acasă, prin postă o notificare: nu v-aţi plătit rata la cardul de infidelitate. Ar funcţiona mai bine decât orice recuperator raket.

De altfel e destul de logic să facă mişcarea asta, mai ales după ultimul spot. Îl ştiţi, cel cu amanta care iese din şifonier să-şi întrebe rivala cu cine face banking. Fraiera! Evident că era vorba de BCR.

Toată ideea spotului e centrată pe faptul că într-o familie românească tipică pentru segmentul de vârstă ţintit de BCR, soţia umblă pe la bănci după credite, în timp ce soţul stă în pat să…citească reviste. Nu numai că citeste reviste, dar mai şi ascunde în dulap amante proaste.  Mă gândesc că BCR ştie ce face. Adică au făcut şi ei un studiu înainte să dea drumul la spot. Au vrut să vadă cam câţi români ar putea găsi relevant acest spot şi probabil au găsit suficienţi. O singură întrebare aş mai avea în cazul ăsta. Pe cine anume e ţintită reclama, pe soţ sau pe soţie? Adică dilema mea e cum ar trebui să sune tagline-ul unei astfel de reclame? Să fie mai degrabă: BCR – banca femeilor ambiţioase înselate de bărbaţi? Sau BCR – Banca bărbaţilor leneşi care îşi înşală nevasta cu amante proaste?

BCR – Nu gândim la fel! Chiar deloc.

PS: Se pare ca BCR a avut chiar o reacţie.

Sursa imaginii

No related posts.

Televiziunile comerciale sunt afaceri.

O afacere are un singur rezon să existe, acela de a face profit.

Televiziunile nu fac afaceri cu noi ci cu furnizorii de publicitate.

De vândut însă, ne vând pe noi, cei care consumăm programele lor.

Evident, ar mai fi de discutat şi interesele patronului, dar asta nu face obiectul acestui articol.

Pentru că produsul pe care îl vând e audienţa, e normal ca “ştirile” să aibă această ţintă: să ne ţină captivi în faţa ecranului. Nu să ne informeze, nu să ne ajute să întelegem realitatea, nu să ne ajute să luam decizii pe baza a ceea ce invăţăm ci să ne ţină pe scaun în faţa televizorului, inactivi.  Inactivitatea noastră înseamnă audienţă, deci mai mulţi bani. Dacă indignarea ne ţine în faţa ecranului, ne vor ajuta să ne indignăm, dacă amuzamentul e mai eficient, vor încerca să ne amuze sub pretextul că ne livrează ştiri etc.

E absolut normal ca o televiziune de ştiri să reprezinte interesele patronului, nu ale telespectatorilor. E inutil să ne indignăm. E ca şi cum ne-ar deranja că reclamele ne prezintă doar motivele pentru care ar trebui să cumpărăm produsul, nu şi pe cele contra. Dacă vrei să ştii care sunt motivele pentru care nu ar trebui să cumperi produsul, trebuie sa cauţi tu singurel informaţia, nu să pretinzi să o găseşti în reclama pentru care producătorul a plătit bani grei ca tu să o vezi.

Singura pretenţie valabilă pe care o putem avea este ca postul public de televiziune să ne informeze corect şi să prezinte informaţia echidistant. Dacă asta nu se întâmplă, atunci avem de ce protesta. Televiziunea publică e plătită din banii noştri pentru a ne face un serviciu. Nouă, nu guvernanţilor sau altor cercuri de interese.  Ei nu sunt presaţi de rating în selectarea ştirilor spre deosebire de cele comerciale. Singurul criteriu de selecţie în cazul posturilor publice ar trebui să fie utilitatea ştirii pentru telespectatori.

În rest, dacă vă enervează un post comercial, lovitura cea mai eficientă se aplică cu telecomanda prin schimbarea canalului. Asta îi doare cel mai tare.

No related posts.