După ce că au venit 3 maşini, probabil s-au anunţat între ei, ridicau voioşi maşinile care erau parcate chiar lângă indicatorul care semnaliza sfârşitul zonei de parcare, pentru că, nu-i aşa locurile de parcare sunt grămadă în Bucureşti şi trebuie să îi taxeze pe nesimţiţii care nu respectă regulile. Până şi poliţaiul comunitar dă o mână de ajutor.

Aceeaşi soartă a avut-o şi maşina care a parcat înainte de indicatorul care marchează începutul zonei de parcare.

Remarcaţi rapiditatea cu care se mişcă.

Dacă îi cunoaşte cineva, să îi recomande dom’le la Oprescu pentru autostrada aia suspendată, că la ce rapid se mişcă, în două luni n-au ce face.

Related posts:

1. AFI Palace sau a nu fi Afi Palace
2. Amintiri din studenţie. Cu beţivi şi câini Mă trezesc

In limbajul blogosferei s-ar traduce aşa: în timp ce unii se chinuie să adune hârtie cu hârtie, să se deplaseze până la pubela cu princina şi aşa mai departe, baieţii aştia doar dau copy din pubelă şi paste la ei in geantă. Apoi fac bani din munca voastră. Nu cine ştie ce…dar suficient cât să te simţi fraierit.

România, te iubesc!

Viata dupa colectare e chiar dura.

Related posts:

1. A fost ziua mea. Dau de citit! Se pare ca
2. Iluzia altruismului online După exper
3. 5 trucuri care ar putea să îţi crească numărul de cititori fără să postezi mai des Cine eşti

Related posts:

1. Lider la 360 de grade În seara a
2. Cugetări SF Dacă cinev
3. Până la Paşti. Un capitol pe zi O promisiu

Pe vremea cand se potcovea sesiunea cu cate cinci restante de otel si tot sarea cu ele pana in toamna, in loc sa invat ca omul ziua stateam noptile sub pretextul aprofundarii materiei.
Aprofundarea o faceam in mai multe moduri: FIFA, Age of Empire, plimbari prin centru, discutat filosofie inutila, plans de mila, etc.
In seara cu pricina am plecat cu sora-mea si cu un coleg/vecin/prieten la plimbare prin padurea Trivale. Ca sa ne relaxam neuronii inainte sa mergem la culcare.
La un moment dat in cursul plimbarii nocturne auzim niste zgomote care aduceau a petrecere, a gasca de prieteni care se distreaza cu muzica la maxim. Zic: bai, cine da, frate, chef in padure? Apoi auzim si clopote de biserica. Ni se face parul maciuca la perspectiva unei petreceri la manastirea care era la vreun kilometru.
Pe masura ce ne apropiam, strigatele se clarificau din ce in ce. Au inceput sa sune ca un cantec popesc acompaniat cu urlete.

Am inceput sa urcam scarile catre curtea manastirii cu un ochi la cei care veneau pe contrasens si cu unul in vale sa ne asiguram o cale de iesire daca situatia o cerea. In curtea manastirii, un soi de petrecere cu extragere de demoni. Lumea buna din cartier se stransese la exorcizare. In afara de clientii permanenti pe care ii recunosti usor era si pustimea venita sa asiste la minune. Evident in drum spre discoteca.
Intr-un colt am vazut si prilejul petrecerii selecte, respectiv posedata zilei. Ne-am dat seama ca ea e pentru ca o tinea mama ei, care era imbracata regulamentar si purta o basma cat toate zilele. La vederea preotilor, indracita se manifesta: ptiu parinte, esti un … si aici urmau diferite apelative. La un moment dat, parintele suparat pe atitudinea asta a aruncat cu niste agheazma spre respectiva care a inceput sa urle: “Au, ma arde, ma arde!”

Cand au inceput clopotele sa bata, “indracita”…si aici a inceput sa-mi placa… a inceput sa urle din nou…au, ma doare, mi-ai dat exact intre coarne!
Cand au incetat clopotele, fiinta care salasluia in nefericita pregatita pentru extractie a zis ca e timpul sa dea niste lectii de buna purtare pustimii venite la spectacol si a inceput discursul:
“Aha, imi place cum ati venit imbracate la biserica, cu fusta scurta, asa imi place mie!”

Ocazia asta a fost deosebit de educativa pentru mine. Am aflat astfel ca agheazma arde demonii, ca acestia au coarne, ca clopotele bisericesti ii lovesc pe acestia intre coarne si ca nu e bine ca fetele sa umble cu fuste scurte chiar daca Diavolul le indeamna asa sau macar sa nu vina asa la exorcizare. Putintica decenta, stimabililor!
Daca as fi fost blogger pe vremea aia as fi zis: Haideti domnilor, lasati-o moarta ca miroase de la o posta a post platit ba chiar a advertorial!

Acum nu ma intelegeti gresit, cred ca exista slujitori ai lui Dumnezeu care pot scoate demoni, ca exista forte demonice si ca exista posesie demonica dar spectacolul la care am asistat atunci m-a convins inca o data ca exista si multa impostura si falsitate. Din nefericire chiar in randurile celor care poarta numele de slujitori ai lui Dumnezeu.

Existenta falsurilor finute si grosolane nu infirma existenta originalului ci dimpotriva, cu cat sunt mai multe falsuri cu atat putem fi mai siguri de existenta originalului si ca acesta e valoros. Nu falsifica nimeni capace de bere!
In general asta e valabil cu multe aspecte din crestinism. Oamenii le-au schimbat in fel si chip ca sa le dea mai bine, sa le aduca un avantaj dar asta nu inseamna ca originalul nu exista si nu e valoros. Dimpotriva!

Related posts:

1. Dovezile sunt pentru oameni slabi Richard Da
2. Băiatu’ lu’ Dumnezeu La un creș

1. Sunt romani in Spania care isi iau un credit pentru constructia unei locuinte. Sa zicem ca omul cere 100 000 de euro sau cerea pe vremea cand se dadeau. Se apuca sa isi faca o locuinta, sau angaja firma unui prieten care ii facea o casa de 2 lei. O caramida da, doua lipsa, pe deasupra rigips. Casa frumoasa si stralucitoare dar rapciugoasa pe dedesubt nu il costa mai mult de 50 000. Dupa vreo cateva rate la creditul sau la banca, romanul nostru se prezinta la banca cu cheile de la casa spre predare intrucat el nu mai poate plati rata.
Bani la ciorap 50 000, banca tapuita cu o casa pe care n-o va vinde in veci, – 50 000. Satisfactia unei tepe bine date – nepretuita.
Injuraturi de la spanioli catre romanii cinstiti si restrictii la credite… Cat de curand!

2. Un prieten care a lucrat in Italia mi-a dezvaluit un alt miracol al geniului romanesc. Firma la care lucra, apartinea unui roman, si se ocupa de desfundat canale in mai multe orase italienesti. Nu prea placut sau frumos mirositor dar era o munca ca oricare alta. (am subliniat singur cacofonia sa scutesc cititorii mai carcotasi dar si pentru ca se incadreaza bine in context). Bun, dupa ce operatiunea de desfundare se incheia cu succes, patronul jucator, lua o bucata de lemn potrivita sau o bucata de cactus (in genul Limba Soacrei) si o arunca in canalul proaspat desfundat. Actiunea le dadea o paine de mancat si peste 2 luni cand canalul cu pricina se infunda din nou.

Eu d-asta zic ca romanii vor supravietui chiar si unei explozii atomice. Cred ca s-ar pricepe de minune sa tepuiasca inclusiv radiatiile. Era sa zic sa le traga in piept…dar se iveau confuzii.

Related posts:

1. Ardelean, ardelean dar negru Pe la Piat
2. Excursie în trecut Am făcut a
3. Curajul de bal mascat. In internet veritas Balurile m