chestiuni.info » reflectii personale

Roşii Montane şi ipocrizii

chestiuni — Sat, 06 Mar 2010 09:53:53 +0000

E scandalos că firma care vrea să exploateze zăcământul ne terorizează cu spoturi în care plânge de mila comunităţii sărăcite din Roşia Montană de parcă ei ar fi societate de binefacere. E scandalos cum politicienii îşi scriu discursurile după dictarea celor care le virează banii prin conturi.

Dar e scandalos în egală măsură ce fac ONG-urile chitite pe salvarea Roşiei Montane. E plină România de Roşii Montane, de zone extraordinare, dar sărace peste măsură. Cu toate astea nu vezi prea mulţi ecologişti îngrămădindu-se să le “salveze”.

Hai recunoaşteţi, dragi ONG-işti, că singurul motiv pentru care vreţi să o salvaţi pe asta e că cineva a găsit aur acolo şi intenţionează să facă bani!

Copyright © 2010 chestiuni.info. Multumesc ca imi cititi blogul in reader! Sunt incantat sa va am printre cititorii fideli si de aceea vreau sa va fac cadou o carte. Trimiteti-mi codul: O-CARTE-CADOU la adresa voiculesti@gmail.com si specifica modul in care cartea poate ajunge la tine.
Plugin by Taragana

Sindicalistii creativi Să alegi n

Iluzia altruismului online

chestiuni — Thu, 25 Feb 2010 14:58:22 +0000

După experimentul cu săptămâna altruistă am tras câteva concluzii.

1. Nu sunt așa de altruist pe cât mi-ar plăcea să cred. Mi-a fost destul de greu să dau RT-uri și să pun linkuri către articole intresante.

2. Nu am în reader suficiente bloguri care să îmi permită să pun linkuri către articole bune. Am constatat că am în reader doar pe câțiva dintre cei pe care îi urmăresc pe twitter. Majoritatea linkurilor le-am dat tot în speranța unor RT-uri aducătoare de followers.

3. Am constatat că motivația de a sta pe twitter mi-a scăzut în săptămâna altruistă. Ceea ce înseamnă că multe din lucrurile pe care le fac pe twitter au legătură directă cu ego-ul meu. Sunt acolo ca să îmi construiesc o bază relațională care să-mi aducă clickuri pe articolele mele. Oricât de dur sună, asta e situația. Când ținta finală a căzut, prin faptul că nu puteam să promovez articolele proprii, a scăzut automat și dorința de a fi acolo. În plus, nici pe blog nu am avut chef să mai scriu.

Trist, dar adevărat!

Sursa imaginii

Săptămâna altruistă: 10 – 17 februarie După ce a
Twestival Bucuresti M-am întor
Merge accounts. Twitter deschide calea spre vânzarea conturilor Acest post

Curajul de bal mascat. In internet veritas

chestiuni — Wed, 24 Feb 2010 20:25:51 +0000

Balurile mascate au aparut prin secolele 15-16 în Italia. La început au fost rezervate exclusiv celor din clasele mai înalte, pentru ca, în timp, să devină accesibile oricui. Două secolele mai târziu, au devenit populare prin întreaga Europă, uneori cu rezultate fatale: Gustav al treilea al Suediei a fost asasinat in timpul unuia de către un nobil nemulţumit. Nu ştim dacă nemulţumirea era legată de calitatea muzicii de la bal.

Scriitori ai vremii militau pentru interzicerea acestor evenimente care, în opinia lor, ar fi încurajat imoralitea şi influenţele străine, pentru că în spatele unei măşti puteai fi oricine şi să te comporţi oricum aveai chef.

Odată cu apariţia internetului, balurile mascate şi-au pierdut farmecul. Oamenii, la adăpostul unei identităţi online, pot , 24 de ore pe zi, să fie cine vor ei şi să se comporte cum le place. Ajunge să dai unui prieten un nickname şi ai impresia că nu l-ai cunoscut niciodată. Oamenii blânzi şi politicoşi care stau în camera de alături sau în banca din spatele tău la cursuri devin indivizi agresivi şi vulgari atunci când îşi trag pe ei identitatea online.
In vino veritas spuneau latinii naivi care nu au cunoscut niciodată puterea internetului. De bună seamă, romanii erau convinşi că nu există nici un mod mai bun de a-l face pe un om să se scuture de obiceiurile autocenzurante, decât o duşcă mare de alcool. Astăzi, internetul este noul alcool.

Să admitem că beţia virtuală te face să te simţi bine pe moment, dar nu te doare capul a doua zi când vezi că ceilalţi internauţi ambetaţi cu aceeaşi licoare îţi răspund la înjurătură cu o înjurătură mai apăsată?
Înţeleg, viaţa e grea şi ai nevoie de o refulare. Dacă pe profesorul de curs nu poţi să îl înjuri, găseşti pe net unul care face pe deşteptul şi dă-i şi luptă. Dar în realitate profesorul de curs e bine-mersi iar tu ai făcut încă 2 oameni nefericiţi: pe autorul postului şi pe tine însuţi.
În viaţa de zi cu zi eşti un ilustru necunoscut, si vrei ca măcar pe internet să fii de temut? În momentul în care îţi pică internetul sau dispari de lângă calculator, nu rămâi acelaşi om?

Pe principiul “ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face”, nu e greu de intuit cam care sunt limitele. Şi la urma urmei devine cam plictisitor când toţi se comportă în acelaşi mod. Ai putea de exemplu să rupi tiparul şi să devii un personaj politicos, să arăţi preocupare faţă de sentimentele şi valorile celorlalţi. Ai deveni contrastul izbitor care ar atrage atenţia pe care ţi-o doreşti.
Ai putea pentru o săptămână ca, la adăpostul internetului, să devii tipul integru, politicos, sensibil şi bun care erai înainte să fii rănit prima dată de purtătorii de măşti. Ce zici, merită o încercare?

No related posts.

De ce permite Dumnezeu răul în lume

chestiuni — Sun, 21 Feb 2010 10:56:18 +0000

După cutremurul din Haiti s-a răspuns la întrebarea din titlu în multe moduri prosteşti şi inutile. Nu cred că există un răspuns care să le mângâie inima celor care au pierdut pe cineva drag într-o tragedie asemănătoare.

Totuşi, întrebarea nu e pusă doar de cei afectaţi de o tragedie ci e pusă şi la modul teoretico-filosofic de multă lume.

De ce permite Dumnezeu cutremure devastatoare ca cel in Haiti sau apariţia unor tirani sângeroşi ca Hitler şi Stalin care au omorât mai mulţi oameni decât orice cutremur?

Ca să răspundem la întrebarea referitoare la cutremur ar trebui să întrebăm întâi:

- De ce le-a permis haitienilor să se nască?
- De ce le-a permis să supravieţuiască bolilor până în momentul cutremurului?
- De ce le-a permis să construiască un oraş într-o zonă cu risc seismic?
- De ce le-a permis să construiască locuinţe fragile şi să locuiască în ele?
- De ce a permis ca pământul să aibă magmă şi plăci tectonice? De ce a permis ca acestea să se mişte?

Pe acelaşi model, ca să răspundem la întrebarea referitoare la Hitler ar trebui să aflăm răspunsurile la alte întrebări:

- De ce i-a permis mamei lui Adolf să rămână însărcinată?
- De ce l-a lăsat pe Adolf să supravieţuiască bolilor şi nu a permis să i se întâmple vreun accident mortal?
- De ce i-a permis să aibă o carieră politică?
- De ce le-a permis germanilor să creadă în el?
- De ce i-a permis lui Hitler să ia decizii proaste?
- De ce le-a permis oamenilor în general să aibă liber arbitru?

Ar fi stupid în egală măsură să punem întrebările astea şi să formulăm răspunsuri la ele. Am putea însă să facem ceva mai util în plan personal. Uitându-ne la răutăţile gratuite pe care noi înşine le facem în fiecare zi, să ne întrebăm încă o dată: “De ce permite Dumnezeu răul în lume?”.

Dar albinele cum au învăţat să danseze? Dacă am pr
Sa dam Cezarului ce e al lui Google? Se cuvine
Poveste tristă cu happy-end în două etape ”El era în

Community is the new SEO

chestiuni — Sat, 30 Jan 2010 10:24:22 +0000

Mi-am adus aminte că am scris articolul de mai jos, când am citit că Google a lansat un sistem de căutare socială în varianta beta. Era o mişcare pe care prevedeam pe vremea când am redactat articolul. Astăzi văd că se fac primii paşi în direcţia asta. Nimeni nu e profet pe blogul lui?

———————————————

Internetul se schimbă constant şi cantităţi uriaşe de informaţie sunt adăugate în fiecare secundă. Nu numai că atotştiutorul google nu face faţă cu indexarea în timp real, dar din ce în ce mai mult va avea probleme cu relevanţa.

Utilizatorii încep să caute pe twitter informatiile pe care le căutau pe Google. E mult mai rapid şi mult mai relevant. Plus că este user generated content, mai degrabă decât search bot generated content.

Dezavantajul roboţilor de căutare este că sunt “orbi” şi desi algoritmii sunt destul de avansati nu prind exact ideea.
Mergând puţin mai departe putem anticipa că dacă Google nu prinde repede ideea cu social media, respectiv cu faptul că noi considerăm relevant nu informatia în sine ci mai degrabă cine o dă şi care este relaţia noastră cu cel care dă informaţia, atunci va intra în declin.

Să spunem că la un moment dat caut pe net informaţii despre un film, dar dacă un prieten sau doi îmi spun că nu merită văzut, că e plictisitor, atunci tendinţa mea e să dau o pondere mai mare relaţiei decât informaţiei de care nu mă leagă nimic. Acelaşi lucru e valabil în cazul produselor. Mai degrabă întreb un prieten care are un telefon ca cel pe care vreau să îl cumpăr decât să intru pe un forum unde oameni necunoscuţi vorbesc despre el.

Probabil “noul google” va avea capacitatea să investigheze reţelele ţesute între oameni, felul în care sunt conectaţi în social media precum şi interesele comune cu alţi utilizatori şi va livra conţinutul relevant în funcţie de relaţii, nu de cuvinte cheie.

Tendinţa se va manifesta probabil şi pe bloguri şi cel mai probabil puterea unui blog va fi nu în informaţiile unice pe care le aduce ci mai degrabă în relaţia pe care autorul o va dezvolta cu cititorii. Advertiserii vor fi foarte atenti la astfel de interacţiuni şi vor livra reclame în consecinţă. Nu va dura extrem de mult până când oamenii vor intelege ca un blogger care, pe langa informatia unica, are o interactiune excelenta cu cititorii, e de ajutor si intretine o comunitate, va fi mai relevant atunci când recomanda un produs decât unul care are o abordare impersonală sau o relaţie de semi-adversitate cu audienţa.

Indiferent daca asta se va întampla sau nu, acum e momentul sa uiţi de Search Engine Optimisation şi să începi să lucrezi la Community Engine Optimisation. In loc să te chinui să faci posturile tale relevante pentru motoarele de căutare, încearcă să dezvolţi relaţia cu cititorii tăi, ajută-i să înţeleagă că scrii pentru că iţi pasă de ei, nu de trafic şi pagerank-uri. Dezvoltă reţeaua finuţă de relaţii cu cititorii, fii de ajutor, pune linkuri, dă feedback, participă la acţiuni offline şi comunică real cu ei.
Tine minte că nici un articol nu începe şi nu se termină atunci când îl scrii! Contează ce ai citit înainte, cu cine ai interacţionat, ce ai cumpărat şi unde ai fost inainte de a-l citi şi contează ce vei face după ce ai apăsat butonul de publicare.
In definitiv oamenilor nu le pasă atât de mult de cât ştii până nu înţeleg cât de mult iţi pasă de ei!

Influenta pe blog. Top 5 Se vorbest
Green Social Media Am partici
Despre ce scrii când n-ai despre ce scrie? Chestia as

Dovezile sunt pentru oameni slabi

chestiuni — Tue, 26 Jan 2010 13:48:05 +0000

Richard Dawkins a fost întrebat într-un interviu ce i-ar răspunde lui Dumnezeu dacă l-ar întreba de ce nu a crezut în El, presupunând că după moarte ar descoperi că există. A reluat citatul din Bertrand Russell pe care l-a inclus şi în cartea The God delusion:

“Not enough evidence, God, not enough evidence.”

După care, în carte, întreabă retoric, de ce Dumnezeu ar prefera pariul laş al lui Pascal în detrimentul scepticismului curajos al lui Russell.

În ce priveşte relaţia cu Dumnezeu, chestiunea dovezilor este secundară, nu pe principiul crede şi nu cerceta, ci din cu totul alt motiv.
Prezenţa unui post de poliţie într-un sat va împiedica cumva hoţii să fure? Prezenţa unui bec indicator al alarmei la bordul unei maşini îi va opri pe “pasionaţi” să o spargă? Nu sunt acestea dovezi suficient de puternice pentru cel ce le vede ca să creadă că există un poliţist sau o alarmă?

Cu toate acestea unii vor alege să meargă înainte cu planul lor în ciuda acestor dovezi. Dovezile în sine, au o valoare pentru cei cinstiţi, care s-ar simţi tentaţi la un moment dat sau pentru găinari. Un hoţ profesionist nu se va lăsa intimidat de ele ci chiar va fi stârnit. Pentru că, aşa cum spuneam în titlu, dovezile sunt pentru oameni slabi, oamenii puternici merg înainte în ciuda lor.

Atitudinea în faţa dovezilor contează, nu dovezile în sine.

De ce permite Dumnezeu răul în lume După cutre
Invazia melcilor – Se apropie 2012 Ca și cum
De ce îi enervează credincioșii pe atei? Mă scuzați

O suta de flotari si Biblia

chestiuni — Mon, 18 Jan 2010 21:38:01 +0000

In clipul de mai jos, o inregistrare a unei conferinte TED, A.J. Jacobs – autor, filosof, comic și jurnalist, vorbește despre anul pe care l-a petrecut trăind după Biblie, intr-un mod extrem de literal. La sfarsitul experimentului povesteşte prin ce a trecut.

Printre altele descoperă că ritualuri, iraţionale, au şi ele raţiunea lor. Unele dintre ele au menirea de a ne transforma din afara spre înăuntru. Că e important să ţii ritualurile chiar dacă nu crezi în ele, că trebuie să alegi din Biblie părţile “bune” şi convenabile sistemului tău de valori. Şi asta, chiar dacă nu crezi în Dumnezeu. Mă rog, parafrazat de mine in mod barbar. Deşi clipul are 17 minute, e un speech interesant, merită văzut.

Cu alte cuvinte, sugereaza A.J. Jacobs, Biblia seamănă cu site-ul hundredpushups.com care te învaţă cum să ajungi să faci 100 de flotări. Nu contează dacă tu crezi sau nu crezi că sistemul ajută, dacă te apuci de “ritual” şi te ţii de el, vei obţine rezultate.

Cu toate că sună excelent iar analogia e bunicică, raţionamentul e complet greşit. Ritualurile din Vechiul Testament văzute dinspre Noul Testament aveau scopul să arate spre Hristos iar cele din Noul Testament, arată tot spre El. Apropo, ştiaţi că în Noul Testament sunt doar 2 ritualuri poruncite de Hristos? Atât botezul cât şi Cina Domnului (Euharistia) au legătură expresă cu moartea şi învierea Lui. Din perspectivă creştină, nu poţi să separi ideea de Dumnezeu de Hristos. Dacă Dumnezeu nu există, e clar ca Hristos a fost un nebun din cei pe care îi găseşti la spitalele de specialitate. Să repeţi niste ritualuri menite să-ţi aducă aminte de el, ar intra în categoria faptelor pentru care ai obţine cazare gratuită într-un astfel de stabiliment.

Despre rugaciune din nou Se spune c
Ce facem si noi de Pasti? Citim ceva? Păi ce să
Forget religion, try Jesus! E aproape

Cum ajuta lenea la dezvoltarea unei tari

chestiuni — Fri, 15 Jan 2010 19:13:07 +0000

De fiecare dată când mă întorc din Ungaria sunt uimit de implicațiile majore pe care o decizie minoră la momentul respectiv le poate avea asupra unei generații.

De fiecare dată mă minunez de procentul foarte mic de unguri vorbitori de engleză. Nu mă refer la generația părinților noștri ci la cei de-o vârstă cu mine și chiar mai mici. Aceeași chestiune și in Bulgaria, în Ucraina, Serbia, etc. Diferența între numărul vorbitorilor de limba engleză e dată de faptul că în România, spre deosebire de toți vecinii noștri, filmele sunt subtitrate, nu dublate.

O decizie aparent de mic impact, luată probabil din comoditatea sau din spiritul de “lasă, mă, că merge și așa” a vreunui decident comunist român a făcut diferența.

Mi-ar plăcea să stiu cine a fost cel care a luat decizia și care au fost considerentele care au avut ca efect secundar faptul că un procent destul de mare de români vorbesc sau înțeleg engleza. Ca să nu mai vorbim de reprezentantele sexului frumos care, fie că recunosc sau nu, pricep destul de bine spaniola vorbită prin țările sud-americane producătoare de telenovele.

Apropo de generația părinților noștri, deși la scoală a învățat rusa, tata stie destul de bine să citească în engleză. Trăiască Dallas!

Altfel nici nu vreau să mă gândesc unde am fi ajuns dacă toate filmele de la tv ar fi fost dublate de Irina Margareta Nistor.

Credinţă ca a unui copilaş. Îndoială ca a unui părinte Vin moment
Iluzia altruismului online După exper
Despre Albena, numai de bine/rau Ne-am înto

Bloggerii și războiul preventiv

chestiuni — Thu, 14 Jan 2010 15:17:41 +0000

Nu am cântărit niciodată mai mult de 55 de kg în ciuda celor 175 de centimentri cu care mă laud. În clasa a șasea cântăream ceva mai mult decât un miel de Paști, dar…aveam o colegă cu 2 kilograme mai ușoară ca mine. Toate glumele care ar fi venit în direcția mea erau deturnate către ea cu contribuția mea creativă într-o genială campanie “Râde ciob de oală spartă”.

Nu știu multe despre război, dar am jucat suficiente jocuri de strategie ca să înțeleg că e mult mai profitabil să duci un război pe terenul adeversarului decât în propria bază.

Avantajele sunt evidente: îți rămâne infrastructura întreagă, adversarul se preocupă de apărare, nu de atac, tu dictezi termenii în care se poartă lupta, discuția va fi despre cât de slabă sau puternică e baza adversarului, nu a ta. Pe tărâm blogeristic lucrurile stau destul de asemănător. Sunt destui bloggeri “slabi” care contribuie la campaniile lansate împotriva unuia sau altuia online. A se vedea #haded și @blogatu facts de pe twitter. Ca să ducem sinceritatea până la capăt trebuie să spun că cea cu @blogatu m-a prins si pe mine, până când demersul a devenit mai mult enervant decât amuzant.

Pe principiul a greși e omenește, oricare blogger poate cădea la un moment dat în colimatorul găștii de blogerii adepți ai războiului preventiv, de aceea fiecare dintre noi răsuflăm ușurați când subiectul zilei e altcineva și bineînțeles contribuim și noi la “x-ulescu facts” cu chestiuni care ni s-ar potrivi de minune și nouă.

Războiul preventiv e bun și în cazul evenimentelor “neautorizate” care implică blogosfera, de genul Ziua Bloggerilor Bucureșteni. Ca să nu mai vorbim de World Blogging Forum, la care unii bloggeri cunoscuți nu au vrut să participe pe motiv că e o chestie de campanie electorală a președintelui Băsescu ca apoi, în ziua dinaintea alegerilor să îl ridice în slăvi pe unul dintre ei care i-a luat un interviu aceluiași Băsescu.

Să combateți preventiv bine! As long as it makes you happy!

Cinci lucruri pe care bloggerii trebuie să le înveţe de la copiii de 3 ani De la copi
Community is the new SEO Mi-am adus
Avatar și o mică ipocrizie Am văzut A

Moş Crăciun a furat Crăciunul

chestiuni — Mon, 21 Dec 2009 18:24:34 +0000

Dacă e să ne luăm după ce zice domnul Bichir in Evz, am putea spune că Moș Crăciun a furat sărbătoarea de la Moș Nicolae – “creștinul Moș Nicolae” cu chelie și ochi blanzi. Care Moș Nicolae l-a furat și el de la legenda omonimă ce îl are în centru pe Nicolae din Mira. Care Nicolae nu are nimic de-a face cu cel care a intrat in legendă sub pretextul că le-a ajutat pe cele 3 fete ale unui nobil sărac, să se mărite. Un întreg lanț de hoții.

Dacă în general nu am nimic cu legendele sau cu tradițiile care ne fac viața mai interesantă și de ce nu, mai frumoasă, e cazul, câteodată, să “rupem tăcerea”.

Creștinii secolelor III – IV au mizat pe date apropiate sărbătorilor păgâne tocmai pentru atragerea păgânilor la creștinism, dar procesul a fost tocmai invers. Peste ideea sărbătorii nașterii Mântuitorului au început să se suprapună tradiții și semnificații străine, până când, nimeni nu a mai știut exact despre ce e vorba.

Crăciunul s-a transformat, astăzi, într-o “sărbătoare a familiei” în care tații se îmbată și bat mamele, după ce în prealabil au cheltuit pentru mâncarea de-o zi, bugetul pe lunile următoare. O sărbătoare a familiei pe care copii o petrec cu ochii la televizor și schimbând statusuri la messenger, o sărbătoare a familiei pe care tinerii o petrec în discoteci ferite de ochii părinților.

Ca să fim sinceri, Crăciunul e un pretext pentru ceva. Pentru “orice-ul” spre care suntem înclinați fiecare. Cei care sunt religioși vor fi și mai religioși de Crăciun, pasionații de licori vor fi mai beți, cheltuitorii vor avea buzunarele și mai goale. Totul pentru o cauză bună. Se naște Cristos, nu?

Ce sens are să pretinzi că sărbătorești nașterea Unuia cu care nu vrei să ai de-a face 364 de zile pe an sau 365 în anii bisecți? E mai bine să fii sincer și să te sărbătorești pe tine!

De altfel, e perfect logică reacția pe care a avut-o cineva când a văzut un grup de colindători în fața unui magazin din Anglia:

- Pfu, ăștia sunt în stare să bage religia în orice, până și în Crăciun!

#MosNicolaeTweetMeet La initiat