Nichita Stănescu – Lecţia despre cub

Ne uitam la o piatră care cade dacă nu e susţinută de nimic şi nu ne mirăm de asta. Ne uităm la apa care curge întotdeauna la vale şi nu ne ia prin surprindere. Vedem că soarele răsare întotdeauna dimineaţa şi că apune seara şi nu consideram fenomenul ca fiind remarcabil. Aşa se întâmplă lucurile în mod natural, nu e nimic de remarcat aici.

Dacă evoluţia  ne-a adus aici, înseamnă că ea ne-a învăţat tot ce ştim până în prezent. Ea ne-a învăţat ca e mai bine să fim egoişti, apoi tot ea ne-a învăţat să fim altruişti.  Ea ne-a invăţat să identificăm tipare apoi tot ea ne-a învăţat că designul în natură este ceva iluzoriu. Ea ne-a invăţat să îi dăm la o parte pe cei slabi şi apoi tot ea ne-a învăţat să îi susţinem.

Dar pare că a uitat să ne înveţe un lucru elementar. A uitat să ne înveţe că moartea e la fel de naturală ca şi curgerea apei la vale, ca şi căderea pietrei întotdeauna spre pământ, ca şi răsăritul şi apusul zilnic.

Pe planetă oamenii mor cu o frecvenţă de 2 pe secundă şi totuşi moartea ni se pare la fel de nenaturală ca şi curgerea apei la deal. Moartea cuiva ne surprinde întotdeauna aşa cum venirea iernii surprinde autorităţile. Ne ia prin surprindere întreruperea vieţii ca şi cum viaţa veşnică, nu moartea, ar fi standardul.

Ceva în interiorul nostru ne spune că “nu e corect” ca oamenii să moară. Că nu aşa “ar trebui” să se întâmple lucrurile. Vedem moartea ca fiind colţul spart al cubului perfect şi  nu spunem că cubul cu colţul spart e normal. La fel de tare ne surpinde şi boala şi nedreptatea oamenilor şi niciodată nu ne împăcăm cu ideea că aşa e natural.

Dacă evoluţia ne-a învăţat tot ce ştim, a uitat să ne predea lecţia de bază: e natural să mori, deci nu te mai mira!

Ciclul nastere, maturizare, reproducere, moarte ni se pare stupid şi inutil. Şi deşi nu căutăm sensuri ascunse in spatele curgerii apei la vale, pentru un motiv sau altul căutăm sensuri în spatele ciclului vieţii. Şi chiar dacă evoluţia ne-a învăţat că nu ar trebui să existe răspunsuri continuăm să ne punem întrebări: de unde venim, care e sensul existenţei, unde ne ducem.

Related posts:

1. De ce nu este stiinta o scuza pentru ateism Mi-a plăcut articolul lui Mircea Popescu și felul în care...
2. Stii ca ai imbatranit daca 1. Ai format un număr de telefon învârtind un disc...
3. De ce n-am mai zis nimic Mi-am propus sa scriu cinci posturi pe saptamana si cred...

Am primit o leapşă care presupune să scriu ce aş face dacă aş fi din nou în clasa a noua.  Multumesc Semanticus că mi-ai dat de lucru! :)

Am intrat al doilea, probabil la cel mai SF profil pe care l-a avut vreodată liceul: operatori roboţi industriali. Când am vizitat liceul, era primul pe listă, când s-au afişat rezultatele era al doilea şi când am început şcoala am fost în clasa a IX-a C, al treilea adică. Mi-aduc aminte cum mi-a zis tata: uite, faci aici electronică, informatică, mecanică, toate le studiezi şi în plus, poţi să faci gratis şi scoala de şoferi că e liceu auto şi aşa zice domnul director. Desigur, tata are el inimă bună dar mă ameninţase de câteva ori că dacă nu intru, mă ia cu el la cruci, la marmură la Nea Victor, unde era a doua lui slujbă pe lânga cea de electrician la Petrochimie. Mama avea însă altă viziune pentru mine în caz de eşec: la oi. Dar, mă rog, n-a fost să fie, am intrat.

După gardul proaspăt vopsit al liceului mă aştepta leopardul realităţii. Liceul era vechi, mentalităţile asemenea. Puseseră numele profilului ca să îi atragă pe ameţitii ca mine. În primul an am făcut lăcătuşerie. În primul trimestru am pilit un ciocan, în al doilea o balama şi în al treilea un patent anemic care aducea mai mult a foarfecă. Noroc că maistrul s-a uitat în catalog înainte să-mi dea nota la partea practică. Eram băiat bun şi nu se făcea să-mi strice media.

Eram băiat bun, într-adevăr. Rezultatele mele mediocre mă clasau printre primii chiar dacă nu mă străduiam. Şi adevărul e că nu prea m-am străduit. Nu zic nimic de majoritatea colegilor mei, dar eram vreo 3-4 chiori într-o ţară a orbilor. Era Oancea care intrase primul din clasă, Andriesei căruia îi plăceau literatura clasică rusă şi vodka, Şerbănică, colegul de bancă, colportor de bancuri inteligente de la verii lui studenţi şi Geani, care avea ambiţia să facă ceva în viaţă. În rest, personaje. Niţă şi Ghiţă visau să fie poliţai, Tudorache citea de rupea, dar numai Sportul şi discuta aprins despre ce-a făcut ieri Foresta Fălticeni şi alte echipe din serie B şi C. Pătrana care a rămas corigent la Filosofie şi apoi repetent din cauza profesoarei care s-a enervat că ăsta i-a dus şpagă să-l treacă şi apoi a chiulit de la ora ei. Ghiorghe şi Cocoş, fotbaliştii din Trivale. Oprea care a condus ilegal motostivuitorul prin incinta Dacia de era să il rupă în bătaie şeful de secţie care l-a prins. Medinţu, un fel de Puiu Călinescu cu acelaşi tip de umor şi aceeaşi pasiune pentru băutură. Şi alţii la fel de pitoreşti.

Câtiva profesori cu suflet mai erau prin liceu. Diriga de română, bucuroasă că mai citea cineva ceva, Camen care ne mai ducea pe la TIB, nea Matei de la care n-am învăţat chimie, ci doar câteva lecţii de viaţă preţioase, profesoara de franceză din clasa a noua, blonda – cum îi ziceam noi care îşi pusese în cap să ne înveţe limba lui Voltaire ca pe cei de la liceele bune şi Apostol, profa de fizică sufletistă, care şi-a făcut milă de noi şi ne-a luat tare din prima: “aţi venit cu ifose din generală, vă garantez că într-o lună, la mine sunteţi mieluşei.” Pentru nu ştiu care motiv, a avut impresia că eu aş înţelege fizică şi şi-a bătut capul cu mine mai mult. Drept urmare, pe lângă literatură, fizica a fost singura materie la care am mai mişcat ceva. Mi-aduc aminte de o vacanţă de primăvară în care am rezolvat toate problemele din Hristev pe care ni le dăduse ca temă. Aveam o imagine de intreţinut.

Dacă ar fi să mă întorc în clasa a noua, eu cel de acum, în timpul de atunci, aş schimba cateva lucruri, dar nu pe cele care m-ar face să fiu altcineva decât sunt astăzi.

1. Mi-aş căuta un mentor care să mă îndrume într-ale cititului. În liceu, ca şi înainte de liceu, am citit mult şi prost. În special literatură SF, dar nici aia de calitate. Când l-am auzit pe Andri că citeşte ruşi m-am uitat chiorâş la el, dar am pus mâna pe Război şi Pace şi apoi mi-a plăcut. Pe atunci aveam timp să citesc orice, îmi pare rău că n-a fost nimeni să mă îndrume spre ce era valoros.

2. M-aş ţine după Sorin Tache, cel care scotea revista liceului şi aş începe să scriu. Mi-a propus să particip, dar mi s-a părut că nu mă ridic la nivelul ălă. Şi dacă nu mă ridicam, puteam măcar să văd cum e. Aş încerca să ies puţin din grupul colegilor mei şi să caut un cenaclu literar, dacă nu să citesc, măcar sau aud ce citesc alţii şi poate, cine ştie, aş fi trecut peste oroarea care o simţeam la gândul că aş putea să citesc ceva vreodată în public. Probabil n-aş fi ajuns mare scriitor dar măcar aş fi avut prieteni mai luminaţi puţin.

3. Le-am spus colegilor mei despre credinţa mea în Dumnezeu abia pe la sfârşitul clasei a douăsprezecea. Era mare chestie dacă nu erai ortodox şi eticheta de “pocăit” nu era cea pe care mi-aş fi dorit să o port în adolescenţă. Dacă m-aş întoarce acum, le-aş spune din prima că asta cred şi asta sunt.

A mai fost un motiv pentru care nu am fost deschis cu cine sunt: faptul că nu prea ştiam nici eu. Părinţii sunt credincioşi, bunicii din partea mamei la fel, am crescut în biserică neoprotestantă şi înainte de clasa a opta am început propria mea relaţie cu Dumnezeu. Dar n-am avut timp să aprofundez lucrurile, să tratez cu propriile îndoieli şi chiar dacă am auzit multe “predici” n-am avut un mentor în direcţia asta. Deşi părinţii erau credincioşi şi atunci, nu erau chiar in vârful listei de priorităţi când voiam să vorbesc cu cineva. La un moment dat am văzut prin casă cartea lui C.S. Lewis – Creştinismul redus la esenţe (editată acum de Humanitas sub titlul Crestinism. Pur si simplu) dar am dat-o departe pentru că părea una dintre chestiile “creştine” pe care le aveau ai mei şi eu voiam să fiu diferit de ai mei. Am remediat problema asta abia prin facultate.

Una peste alta, toate experienţele prin care au trecut, m-au făcut să fiu cine sunt astăzi şi mă bucur de ceea ce am şi sunt în prezent. Uitându-mă în spate, gândindu-mă la ce mi-a lipsit mie, îmi dau seama ce le lipseşte puştilor de liceu: mentori şi modele de viaţă pe care să le respecte. Dacă pot să fac ceva pentru ei, e exact asta: să devin un model şi de ce nu un mentor. Dacă nu pentru alţii, măcar pentru copiii mei.

Aş fi bucuros dacă ar prelua leapşa asta şi Corneliu Chiriluţă, Ionuţ Popescu, Ionuţ Andrisan, Nicu Ciobanu şi Corneliu Paraschiv.

Cateva reguli pe care, după ce le respectaţi, vă rog să le afişaţi şi in articolul vostru:

• scrie minim 3 lucruri pe care tu le-ai fi început din clasa a 9-a specificând şi cum anume te-ar fi ajutat
• transmite leapşa mai departe la minim 3 prieteni, maxim 5
• scrie astfel încât să generezi comentarii, vrem să pornim o discuţie constructivă
• nu trebuie să scrii prea mult, însă nu trata leapşa superficial (un 400-500 de cuvinte e foarte bine)
• preia şi regulamentul în articol ca să ştie lumea ce trebuie să facă
• răspândeşte mesajul prin social media, însă fără a spama, vrem doar să ştie lumea de ea

Leapşa originală a pornit de la Gabriel.

No related posts.

1. Creştinul cultural. Nu are mare idee despre ce ar trebui să creadă, de fapt nu prea se omoară cu credinţa. La Paşti, Crăciun, onomastice respectă tradiţia. Mai ales când tradiţia implică băutură şi mâncare. În rest, chestiunea cu credinţa…poate mai la bătrâneţe, dacă o mai apucăm. Se conduce după zicala: Să nu faci ce zice popa, să faci ce face popa, mai ales dacă popa e om de viaţă.

2. Creştinul ereditar. Pentru că s-a născut aici iar aici majoritatea sunt creştini, e o mândrie să îşi declari apartenenţa la religia locului/părinţilor/strămoşilor. Motto-ul lui: M-am născut într-un garaj, asta înseamnă că sunt o maşină.

3. Creştinul microbist. Ca orice microbist care n-a dat niciodată cu piciorul în minge, dar ţine foarte tare cu o echipă şi creştinul din categoria asta nu practică “sportul”, dar e un mare susţinător. Arborează simboluri religioase specifice echipei religioase respective, face mare caz de ele, dar asta nu are mare legătură cu viaţa lui de zi cu zi. Ex: dacă e taximetrist poartă cu mândrie icoane şi/sau îşi face cruci când trece pe lângă biserici, dar la o adică te fentează la bani şi nu-ţi dă înapoi telefonul dacă l-ai uitat la el în maşină.

4. Creştinul practicant de duminică şi sărbătorile legale. E nelipsit de la biserică în zilele astea, într-un fel e de părere că îi face o favoare lui Dumnezeu şi speră ca El să-i întoarcă favorul în timpul săptămânii. Dar dacă nu are nevoie de un favor special în săptămâna aia nu prea îşi mai bate capul cu chestiunea numită Dumnezeu. Se conduce după zicala: Cred în Dumnezeu pentru că mă ajută. Exact aşa cum cred în bicicletă.

5. Creştinul – cititor de cartele perforate. Abordează viaţa creştină ca pe un set de instrucţiuni precise sau ca un contract. Ca să îmi fie bine trebuie să…şi se ţine de reguli cât de riguros poate. În aparenţă totul e ok, dar dacă lucrurile nu merg cum se aşteaptă se blochează. Atunci când se blochează are 2 alternative. Fie trece la punctul 6, fie spune: “pentru că Dumnezeu nu s-a ţinut de contract, înseamnă cu Dumnezeu nu există.

6. Creştinul care îl urmează pe Cristos. Creştinismul lui nu e un set de reguli ci o relaţie. Nu înţelege toate aspectele învăţăturii, nu are răspunsuri la toate întrebările, nu a scăpat de îndoieli. Uneori se comportă urât, alteori se supără pe Dumnezeu şi nu mai vrea să aibă de-a face cu El, dar îşi revine şi merge înainte.  Ca în orice relaţie adevărată, pe măsură ce “trăieşte mai mult cu Dumnezeu” se apropie mai mult de El, se maturizează, creşte. Motto-ul lui: Nu sunt perfect, sunt doar iertat.

Sper că am fost de folos şi am lămurit puţin lucrurile. Tu la care categorie te încadrezi cel mai bine?

Related posts:

1. Dumnezeu te urmareste pe Twitter Cu câteva zile în urmă am primit pe email notificarea...
2. Daca iei initiativa faci prozelitism. Si asta e rau? “Mesajul creștin nu a fost cerut, și asta e prozelitism”...
3. Nu exista Rai pentru computerele stricate. Despre statui și logică Doi oameni eșuează pe o insulă....

Steve Jobs a trăit 56 de ani, dar niciodată nu s-a scris despre el atât de mult ca atunci când a murit. Ca şi cum cel mai important eveniment din viaţa lui s-a consumat atunci. Paradoxal.

Ieri toată lumea era #iSad, astăzi ne vedem de treburile noastre. În realitate, moartea lui Steve Jobs nu a schimbat cu nimic existenţa noastră, de fapt, dacă suntem sinceri, am prefera să o uităm cât mai repede. Peste 50 de ani, un pod sau o stradă va purta numele lui, dar cui îi va păsa într-adevăr de asta şi mai ales, cu ce îl va încălzi pe Steve?

Vrem sau nu, într-o zi vom atinge toţi acelaşi nivel de celebritate, aproape de zero. Poate e un moment bun, dacă nu să ne contemplăm propria moarte măcar să aruncăm o privire critică asupra vieţii, acum cât încă mai avem timp să schimbam ceva.

Steve Jobs e mort, dar tu nu eşti. Investeşte-ţi viaţa în ceva care să conteze pentru tine şi peste 100 de ani!

Credit imagine

Related posts:

1. Pentru ca Cristos a inviat, viata mea e altfel Învierea lui Cristos, despre care toată lumea vorbește astăzi e...
2. Credinta chiar si cea sincera poate sa fie ceva rau Un om pășește pe gheața unui lac. El crede că...
3. 7 adevaruri despre casatorie valabile si in blogging 1. Pasiunea e bună, dar nu durează o veşnicie. Când...

2. Când pasiunea nu te duce mai departe, te duce dedicarea. Sentimentele vin şi pleacă şi nu poţi să te bazezi pe ele. Dedicarea nu depinde de emoții. E vorba de o decizie pe care ai luat-o și te ții de ea. Ești gata să lupți pentru că așa ai hotărât și ai promis.

3. Chiar dacă sunt bine intenţionaţi, comentatorii nu ştiu ce e mai bine pentru tine. Nu te lua după ei. Unii zic într-un fel, alții în altul. Chiar dacă par bine intenționați, nu poți să îți faci viața după ce spun altii. E bine să ții cont, dar ia deciziile pe baza valorilor și credințelor tale, nu pe baza presiunii pe care o simți din partea lor. Indiferent de cât de apropiați îți sunt.

4. Dacă îi vorbeşti de rău pe toţi, nu înseamnă că tu o duci bine. Dimpotrivă. 

5. Copiii îţi vor lua timp şi energie, dar fără ei ajungi să te plafonezi şi nu te mai dezvolţi. În termenii blogului, vine un moment în care trebuie să investești și în alții, să îi ajuți să crească și să se dezvolte. Îi inveți ceea ce știi și te bucuri dacă într-o zi te vor depăși.

6. Banii n-aduc fericirea. Resursele materiale sunt importante și unul dintre motivele pentru care ai început relația a fost că e mai bine împreună decât singur. Ai grijă însă ce sacrifici pentru a le obține. Nu merită să renunți la prieteni, valori sau credibilitate pentru bani. În general nu merită să faci compromisuri pentru bani.

7. Pasiunea poate fi reaprinsă. Adu-ți aminte de motivele care v-au adus împreună și vezi că sunt valabile și astăzi. Ieși puțin din contextul în care te-ai obișnuit, fă ceva diferit. Pe de altă parte pofta vine mâncând. Sau, parafrazând un citat (pe care nu știu de unde să-l iau acum): dacă omului îi lipsește pasiunea, să facă ca și cum ar avea pasiune.

Related posts:

1. Dati-mi un sfat despre live blogging Mâine voi face live blogging de la Social Networks Conference...
2. Social Networks Conference – Live blogging A început Social Networks Conference 2011, eveniment ce isi propune...
3. 7 motive pentru care nu-mi închid blogul Blogul pe care tocmai aţi aterizat e unul generalist, care...

Atunci îți dai seama că ai nevoie de un singur lucru și poți trăi bine mersi și fără celelalte.

Suntem bine, sănătoși, nu e nici un motiv de îngrijorare. Unul dintre băieți a avut ceva la stomac câteva zile (și nopțile aferente). N-am fost niciodată mai recunoscători decât în momentul în care i-a scăzut febra și s-a mai inveselit. Și fiind vorba de Ciprian, nu de Mihă, ne-am dat seama că e spre bine când, pe la le jumătatea jocului de Nu te supăra frate a zis: sunt trist…mi-e teamă că n-o să câștig.

Related posts:

1. Respectele mele, domnilor bloggeri De ceva vreme mi-am propus un numar de 5 postari...
2. Ar trebui crestinii sa sustina legiferarea moralitatii? O parte dintre chestiunile care țin de moralitate sunt legiferate....
3. Institutia datului la gioale. Pe gratis Critica şi bălăcăreala ieftină ar putea să fie ceva specific...

Pretextul pentru poezia următoare e faptul că alaltăieri a fost ziua tatălui în State. Ştiu, halal scuză! Staţi liniştiţi, poezia nu-mi aparţine!

Vă rog…

Dacă-ar avea părinţii ochi să vadă

Şi sufletul le-ar fi mereu atent,

În ochii pruncilor cu viaţă fadă

Ar descifra mesajul cel urgent:

“Vă rog, iubiţi-mă inteligent!”

Nu glume, nici minciuni – bomboane-amare,

Nu vreau bunici şi nici televizor;

Nu-mi trebuie nici lux, nici îmbuibare;

Puţin îmi pasă de trăiesc sau mor

Dar vreau să fiu al vostru, nu al lor!

Eu ştiţi c-aveţi profesii elevate,

Că sunteţi la curent cu date noi,

C-aveţi servici ca eu să am de toate,

Dar fiindcă vă iubesc pe amândoi

Vă spun: “Eu am nevoie doar de voi!”

Aş vrea cca jucărie ochii mamei

Nu ochii-ndepărtaţi ai unui unchi

Când ne-ntâlnim atraşi de glasul foamei

Şi nu pot sta la tata pe genunchi

Mă simt ca o mlădiţă fără trunchi.

…

Romulus Chelbegean

Găsită pe coperta cărţii Adevărata iubire pentru copii (How to realy love your child) de Ross Campbell

Nu e capodoperă a poeziei, ştiu, dar ca tată înţeleg exact despre ceea ce vorbeşte.

N-am nici o vorbă de duh, nici o învăţătură de transmis, dar dacă aveţi voi vreuna, o aştept în comentarii!

Related posts:

1. 5 lucruri simple care ti-ar face viata mai usoara fara sa te coste bani Avem talentul special de a ne face viaţa mai complicată...
2. Aproape 10 motive pentru care imi place Twitter 1. E o sursă bună de informații. Nu e neobișnuit...
3. Pentru ca Cristos a inviat, viata mea e altfel Învierea lui Cristos, despre care toată lumea vorbește astăzi e...

În jurul nostru sunt oameni de succes în diverse domenii. Se întâmplă frecvent ca greutatea cuvântului lor să crească după ce succesul le-a fost recunoscut. E normal așa. Oamenii înțeleg că o idee e bună doar dacă a fost aplicată și a produs rezultatele așteptate, iar tendința naturală e să credem că ideile bune vin de la cei care au avut alte idei bune în trecut.

Mă întreb însă, câte idei bune n-au fost aruncate la gunoi doar pentru că cel care le-a emis n-a avut suficiente rezultate sau credibilitate. Mă întreb dacă există pe undeva un Rai pentru idei bune nepuse în practică niciodată. Și dacă mai încălzește pe cineva cu ceva.

Cunoști idei bune aruncate la gunoi doar pentru că cel care le-a emis n-a fost credibil?

Imaginea: http://thefarmersblock.tumblr.com/post/1212932462

Related posts:

1. Respectele mele, domnilor bloggeri De ceva vreme mi-am propus un numar de 5 postari...

Teoretic sunt convins de beneficiile colectării selective, în practică mă lovesc de câteva impedimente.

1. Nu am în casă mai multe coșuri de gunoi și nici nu am spațiu pentru mai multe. Deci procesul este dinamitat din start.

2. Cei 300 de metri până la pubele înseamnă destul de mult mai ales dacă nu ai drum pe acolo, iar coșurile de gunoi au prostul obicei să se umple exact când ai mai puțin timp.

3. Nu sunt motivat suficient.

La partea cu motivarea parcă ar fi mai mult de discutat. Că dacă ar fi motivația s-ar mai rezolva și celelalte și cred că aici e chestiunea principală.

Ca oamenii să fie motivați să facă efortul de a selecta și parcurge distanța suplimentară trebuie să aibă o motivație concretă. Fie una negativă – amendă pentru cei care aruncă gunoiul la grămadă (metodă ineficientă și generatoare de șpăgi). Fiu una pozitivă – una pragmatică de genul – plătești mai puțin la gunoi dacă dovedești că arunci selectiv sau așa cum citisem pe undeva,  un automat care te plătește la numărul de PET-uri pe care le reciclezi. Atunci să vezi veselie la colectare selectivă.

Pe partea de motivare pozitiv-dubioasă mai este varianta insuflării sentimentului religios. S-a încercat deja. Ideea că planeta noastră este un organism viu de care trebuie să avem grijă, că e Mama Pământ, că e zeița Gaia, plus ecologismul fanatizat Green Peace. Ideea a prins la câțiva bezmetici (m-aș mira să nu primesc câteva comentarii de la unii dintre ei), dar nu la suficienți.

În contextul românesc nu cred că funcționează vreuna din variantele de mai sus. Am totuși o variantă care merge la sigur. Cum e cunoscută înclinația românului pentru a încălca regulile, dacă vrem să avem colectare selectivă, ar trebui să o interzicem cu desăvârșire. Ar fi destui care ar vrea să sfideze sistemul și numai de nervi ar arunca hârtia la hârtie și plasticul la plastic.

Related posts:

1. 5 lucruri simple care ti-ar face viata mai usoara fara sa te coste bani Avem talentul special de a ne face viaţa mai complicată...

1. Mişcare - 30 de minute de mişcare pe zi dezmorţesc organismul. Exerciţiile fizice stimulează secreţia de serotonină care contribuie la inducerea unei senzaţii de relaxare şi satisfacţie.  O alergare uşoară, exerciţiile în casă pot să fie suficiente.  Buget – 0 lei

2. Apă – Un om de talie medie foloseste aproximativ 2 litri de apă pe zi in procesul normal de funcţionare şi întreţinere a organismului. Din hrană, în general îţi iei 20% din cantitatea necesară. Restul până la 2 litri ar trebui asigurat bând apă sau alte lichide. Dacă e vorba de apă – buget ~ = 0

3. Televizor închis – una dintre sursele cele mai mari de stres sunt ştirile. Prezentate în aşa fel încât să te intrige, să te revolte, te fac să pleci din faţa televizorului mai nervos decât te-ai aşezat în faţa lui. Trăim vieţi şi aşa destul de agitate între deadline-uri, aglomeraţie, şefi şi vecini agasanţi. Asupra celor mai mulţi factori de stres nu avem nici un control, dar asupra televizorului avem. Dacă îl închidem, nu numai că nu ne costă nimic, dar mai şi economisim banii de curent.

4. Cititul – Îţi ţine mintea activă, îţi îmbunătăţeşte vocabularul, îţi creşte capacitatea de a te concentra, creşte imaginea de sine odată cu cultura generală, îmbunătăţeşte memoria, creativitatea etc. În aproape orice oraş există o bibliotecă publică de unde poţi împrumuta cărţi. Gratis.

5. Somn – 8 ore pe noapte. Da, proiecte suplimentare, chestii de serviciu… dacă e să fim sinceri cu noi înşine, în cea mai mare parte e lipsă de organizare şi pierdere de vreme. În caz că nu suferi de insomnii, în cele mai multe cazuri nu ai nevoie de altceva decât să închizi ochii.

Da, recunosc, e un articol ipocrit, scris la 12 noaptea. Dar dacă mă grăbesc puţin măcar mai prind 8 ore de somn.

Related posts:

1. Pentru ca Cristos a inviat, viata mea e altfel Învierea lui Cristos, despre care toată lumea vorbește astăzi e...
2. Cum sa participi la Roblogfest fara sa ai blogul inscris in competitie Roblogfest-ul e un fel de competitie electorală pentru bloguri. Se...
3. Despre bani pe blog si KFC Speranța secretă a oricărui blogger începător este că, la o...