Ateismul militant şi-a propus să ne scape de superstiţia asta numită religie care, în opinia lor ne face rău. Foarte bine! Dar ce ne propun să punem în loc?

Hai sa explorăm opţiunile pe care ni le oferă ateismul. Acestea sunt în principal două: nihilismul şi existenţialismul.

Nihilismul

Nu există bine şi rău, nu există corect şi greşit într-un mod obiectiv, ceea ce este, este şi tot ceea ce suntem şi ni se întâmplă e lipsit de vreun sens sau scop, obişnuiţi-vă cu ideea, disperaţi şi muriţi, ne propune ateul nihilist.   Practic imi cere să cred că pe lumea asta nimic nu are sens, cu excepţia poziţiei lui.

Existenţialismul

Este adevărat că nu există sens, bine şi rău, corect şi greşit în mod obiectiv, dar putem inventa noi înşine sensuri şi scopuri pentru existenţă, putem să ne facem noi înşine o direcţie în care să mergem şi un sistem de bine şi rău şi apoi să mergem în direcţia aia, zice ateul existenţialist.

Aşadar, acesta din urmă îmi cere să renunţ la o religie despre care credeam sincer că e adevărată şi să îmbrăţisez una despre care ştiu sigur că a fost inventată.

Odată ce m-a convins că nu există SENS, îmi cere să inventez eu unul şi apoi să cred în el. Sau şi mai rău, imi cere să cred într-un sens inventat de alţii.

E ca în bancul pe care vi l-am promis in titlu.

Iepuraşul alerga prin pădure. La un moment dat se întâlneşte cu vulpea care fuma la umbra unui copac. Vulpeo, eşti nebună, îţi distrugi sănătatea şi îţi pierzi şi timpul. Hai cu mine să alergăm, să fim în formă, viaţa e frumoasă, etc. Vulpea se lasă convinsă şi începe să alerge şi ea. Se întâlnesc cu lupul care bea bere după bere la umbra unui copac. Lupule, eşti nebun, iţi distrugi sănătatea, viaţa e frumoasă, mai bine hai cu noi să alergi, să te simţi bine, etc. Lupul varsă berile şi începe să alerge şi el. Se întâlnesc cu ursul care îşi pregătea o ţigară cu marijuana. Ursule, îţi distrugi viaţa, bagi droguri în tine ca fraierul, mai bine alergi şi tu cu noi.
La care ursul ridică ochii plictisit: Ce sunteţi, mă, aşa proşti? De câte ori ia iepuraşul Ecstasy, alergaţi toţi ca nebunii.

Ateismul militant e lipsit de sens chiar şi dacă Dumnezeu nu exista! 

Related posts:

1. Credinta chiar si cea sincera poate sa fie ceva rau Un om pășește pe gheața unui lac. El crede că...
2. Pseudofilosofii (1) Sa tragi concluzia că Dumnezeu nu există pentru că slujitorii...
3. Despre inconsecventa la crestini si la ateii militanti Dacă eşti cititor al acestui blog de ceva vreme, ştii...

Un administrator zice mersi şi bagă în traistă. Ca urmare blocul se primeneşte şi râde-n soare argintiu. Mă rog…sau cum s-o numi culoarea aia de la termopane.

Celălalt administrator zice pas.  Lucrarea asta ar fi o bataie de cap în plus, dar motivul principal pentru care nu vrea sa termopane şi izolare termică e că se face mizerie.

Fiecare îşi vede interesul, nimic de zis. Unul vede că pe termen lung e mai avantajos să pună termopane şi să izoleze chiar dacă în primă instanţă e mizerie şi bătaie de cap. Celălalt e bătrân, n-are copii, viitorul inseamna urmatorii 10 ani maxim. Perspectiva pe termen lung îl cam lasă rece (îmi cer scuze, n-am găsit altă rimă) şi nu-i convine să fie zgomot, mizerie şi bătaie de cap.

Să presupunem că într-un bloc avem un număr egal de locatari tineri şi bătrâni. Trebuie să aleagă un administrator/presedinte de asociaţie care să ia decizia în privinţa termopanelor. Şedinţa are loc duminica.

Tinerii ies la un grătar pe Valea Prahovei. Bătrânii aleg noul administrator.

Related posts:

1. De ce multumesc pentru RT-uri Ești în magazin cu mâinile ocupate de cumpărături și blochezi...
2. Pseudofilosofii (1) Sa tragi concluzia că Dumnezeu nu există pentru că slujitorii...

Related posts:

1. Sansa si necesitatea unui agent inteligent Intrebarea e simplă. Dacă ai găsi întâmplător zidul ăsta undeva,...
2. Cand crestinismul e majoritar devine obraznic Când s-a deschis o cârciumă lângă biserică, oamenii au bombănit...
3. Pro sau contra consilierii femeilor inainte de avort? Aţi auzit probabil de iniţiativa legislativă care le va cere...

Nichita Stănescu – Lecţia despre cub

Ne uitam la o piatră care cade dacă nu e susţinută de nimic şi nu ne mirăm de asta. Ne uităm la apa care curge întotdeauna la vale şi nu ne ia prin surprindere. Vedem că soarele răsare întotdeauna dimineaţa şi că apune seara şi nu consideram fenomenul ca fiind remarcabil. Aşa se întâmplă lucurile în mod natural, nu e nimic de remarcat aici.

Dacă evoluţia  ne-a adus aici, înseamnă că ea ne-a învăţat tot ce ştim până în prezent. Ea ne-a învăţat ca e mai bine să fim egoişti, apoi tot ea ne-a învăţat să fim altruişti.  Ea ne-a invăţat să identificăm tipare apoi tot ea ne-a învăţat că designul în natură este ceva iluzoriu. Ea ne-a invăţat să îi dăm la o parte pe cei slabi şi apoi tot ea ne-a învăţat să îi susţinem.

Dar pare că a uitat să ne înveţe un lucru elementar. A uitat să ne înveţe că moartea e la fel de naturală ca şi curgerea apei la vale, ca şi căderea pietrei întotdeauna spre pământ, ca şi răsăritul şi apusul zilnic.

Pe planetă oamenii mor cu o frecvenţă de 2 pe secundă şi totuşi moartea ni se pare la fel de nenaturală ca şi curgerea apei la deal. Moartea cuiva ne surprinde întotdeauna aşa cum venirea iernii surprinde autorităţile. Ne ia prin surprindere întreruperea vieţii ca şi cum viaţa veşnică, nu moartea, ar fi standardul.

Ceva în interiorul nostru ne spune că “nu e corect” ca oamenii să moară. Că nu aşa “ar trebui” să se întâmple lucrurile. Vedem moartea ca fiind colţul spart al cubului perfect şi  nu spunem că cubul cu colţul spart e normal. La fel de tare ne surpinde şi boala şi nedreptatea oamenilor şi niciodată nu ne împăcăm cu ideea că aşa e natural.

Dacă evoluţia ne-a învăţat tot ce ştim, a uitat să ne predea lecţia de bază: e natural să mori, deci nu te mai mira!

Ciclul nastere, maturizare, reproducere, moarte ni se pare stupid şi inutil. Şi deşi nu căutăm sensuri ascunse in spatele curgerii apei la vale, pentru un motiv sau altul căutăm sensuri în spatele ciclului vieţii. Şi chiar dacă evoluţia ne-a învăţat că nu ar trebui să existe răspunsuri continuăm să ne punem întrebări: de unde venim, care e sensul existenţei, unde ne ducem.

Related posts:

1. Stii ca ai imbatranit daca 1. Ai format un număr de telefon învârtind un disc...
2. De ce n-am mai zis nimic Mi-am propus sa scriu cinci posturi pe saptamana si cred...
3. Steve Jobs a trait. Traversam Dunarea pe unul din podurile Budapestei şi îi explicam...

Am primit o leapşă care presupune să scriu ce aş face dacă aş fi din nou în clasa a noua.  Multumesc Semanticus că mi-ai dat de lucru! :)

Am intrat al doilea, probabil la cel mai SF profil pe care l-a avut vreodată liceul: operatori roboţi industriali. Când am vizitat liceul, era primul pe listă, când s-au afişat rezultatele era al doilea şi când am început şcoala am fost în clasa a IX-a C, al treilea adică. Mi-aduc aminte cum mi-a zis tata: uite, faci aici electronică, informatică, mecanică, toate le studiezi şi în plus, poţi să faci gratis şi scoala de şoferi că e liceu auto şi aşa zice domnul director. Desigur, tata are el inimă bună dar mă ameninţase de câteva ori că dacă nu intru, mă ia cu el la cruci, la marmură la Nea Victor, unde era a doua lui slujbă pe lânga cea de electrician la Petrochimie. Mama avea însă altă viziune pentru mine în caz de eşec: la oi. Dar, mă rog, n-a fost să fie, am intrat.

După gardul proaspăt vopsit al liceului mă aştepta leopardul realităţii. Liceul era vechi, mentalităţile asemenea. Puseseră numele profilului ca să îi atragă pe ameţitii ca mine. În primul an am făcut lăcătuşerie. În primul trimestru am pilit un ciocan, în al doilea o balama şi în al treilea un patent anemic care aducea mai mult a foarfecă. Noroc că maistrul s-a uitat în catalog înainte să-mi dea nota la partea practică. Eram băiat bun şi nu se făcea să-mi strice media.

Eram băiat bun, într-adevăr. Rezultatele mele mediocre mă clasau printre primii chiar dacă nu mă străduiam. Şi adevărul e că nu prea m-am străduit. Nu zic nimic de majoritatea colegilor mei, dar eram vreo 3-4 chiori într-o ţară a orbilor. Era Oancea care intrase primul din clasă, Andriesei căruia îi plăceau literatura clasică rusă şi vodka, Şerbănică, colegul de bancă, colportor de bancuri inteligente de la verii lui studenţi şi Geani, care avea ambiţia să facă ceva în viaţă. În rest, personaje. Niţă şi Ghiţă visau să fie poliţai, Tudorache citea de rupea, dar numai Sportul şi discuta aprins despre ce-a făcut ieri Foresta Fălticeni şi alte echipe din serie B şi C. Pătrana care a rămas corigent la Filosofie şi apoi repetent din cauza profesoarei care s-a enervat că ăsta i-a dus şpagă să-l treacă şi apoi a chiulit de la ora ei. Ghiorghe şi Cocoş, fotbaliştii din Trivale. Oprea care a condus ilegal motostivuitorul prin incinta Dacia de era să il rupă în bătaie şeful de secţie care l-a prins. Medinţu, un fel de Puiu Călinescu cu acelaşi tip de umor şi aceeaşi pasiune pentru băutură. Şi alţii la fel de pitoreşti.

Câtiva profesori cu suflet mai erau prin liceu. Diriga de română, bucuroasă că mai citea cineva ceva, Camen care ne mai ducea pe la TIB, nea Matei de la care n-am învăţat chimie, ci doar câteva lecţii de viaţă preţioase, profesoara de franceză din clasa a noua, blonda – cum îi ziceam noi care îşi pusese în cap să ne înveţe limba lui Voltaire ca pe cei de la liceele bune şi Apostol, profa de fizică sufletistă, care şi-a făcut milă de noi şi ne-a luat tare din prima: “aţi venit cu ifose din generală, vă garantez că într-o lună, la mine sunteţi mieluşei.” Pentru nu ştiu care motiv, a avut impresia că eu aş înţelege fizică şi şi-a bătut capul cu mine mai mult. Drept urmare, pe lângă literatură, fizica a fost singura materie la care am mai mişcat ceva. Mi-aduc aminte de o vacanţă de primăvară în care am rezolvat toate problemele din Hristev pe care ni le dăduse ca temă. Aveam o imagine de intreţinut.

Dacă ar fi să mă întorc în clasa a noua, eu cel de acum, în timpul de atunci, aş schimba cateva lucruri, dar nu pe cele care m-ar face să fiu altcineva decât sunt astăzi.

1. Mi-aş căuta un mentor care să mă îndrume într-ale cititului. În liceu, ca şi înainte de liceu, am citit mult şi prost. În special literatură SF, dar nici aia de calitate. Când l-am auzit pe Andri că citeşte ruşi m-am uitat chiorâş la el, dar am pus mâna pe Război şi Pace şi apoi mi-a plăcut. Pe atunci aveam timp să citesc orice, îmi pare rău că n-a fost nimeni să mă îndrume spre ce era valoros.

2. M-aş ţine după Sorin Tache, cel care scotea revista liceului şi aş începe să scriu. Mi-a propus să particip, dar mi s-a părut că nu mă ridic la nivelul ălă. Şi dacă nu mă ridicam, puteam măcar să văd cum e. Aş încerca să ies puţin din grupul colegilor mei şi să caut un cenaclu literar, dacă nu să citesc, măcar sau aud ce citesc alţii şi poate, cine ştie, aş fi trecut peste oroarea care o simţeam la gândul că aş putea să citesc ceva vreodată în public. Probabil n-aş fi ajuns mare scriitor dar măcar aş fi avut prieteni mai luminaţi puţin.

3. Le-am spus colegilor mei despre credinţa mea în Dumnezeu abia pe la sfârşitul clasei a douăsprezecea. Era mare chestie dacă nu erai ortodox şi eticheta de “pocăit” nu era cea pe care mi-aş fi dorit să o port în adolescenţă. Dacă m-aş întoarce acum, le-aş spune din prima că asta cred şi asta sunt.

A mai fost un motiv pentru care nu am fost deschis cu cine sunt: faptul că nu prea ştiam nici eu. Părinţii sunt credincioşi, bunicii din partea mamei la fel, am crescut în biserică neoprotestantă şi înainte de clasa a opta am început propria mea relaţie cu Dumnezeu. Dar n-am avut timp să aprofundez lucrurile, să tratez cu propriile îndoieli şi chiar dacă am auzit multe “predici” n-am avut un mentor în direcţia asta. Deşi părinţii erau credincioşi şi atunci, nu erau chiar in vârful listei de priorităţi când voiam să vorbesc cu cineva. La un moment dat am văzut prin casă cartea lui C.S. Lewis – Creştinismul redus la esenţe (editată acum de Humanitas sub titlul Crestinism. Pur si simplu) dar am dat-o departe pentru că părea una dintre chestiile “creştine” pe care le aveau ai mei şi eu voiam să fiu diferit de ai mei. Am remediat problema asta abia prin facultate.

Una peste alta, toate experienţele prin care au trecut, m-au făcut să fiu cine sunt astăzi şi mă bucur de ceea ce am şi sunt în prezent. Uitându-mă în spate, gândindu-mă la ce mi-a lipsit mie, îmi dau seama ce le lipseşte puştilor de liceu: mentori şi modele de viaţă pe care să le respecte. Dacă pot să fac ceva pentru ei, e exact asta: să devin un model şi de ce nu un mentor. Dacă nu pentru alţii, măcar pentru copiii mei.

Aş fi bucuros dacă ar prelua leapşa asta şi Corneliu Chiriluţă, Ionuţ Popescu, Ionuţ Andrisan, Nicu Ciobanu şi Corneliu Paraschiv.

Cateva reguli pe care, după ce le respectaţi, vă rog să le afişaţi şi in articolul vostru:

• scrie minim 3 lucruri pe care tu le-ai fi început din clasa a 9-a specificând şi cum anume te-ar fi ajutat
• transmite leapşa mai departe la minim 3 prieteni, maxim 5
• scrie astfel încât să generezi comentarii, vrem să pornim o discuţie constructivă
• nu trebuie să scrii prea mult, însă nu trata leapşa superficial (un 400-500 de cuvinte e foarte bine)
• preia şi regulamentul în articol ca să ştie lumea ce trebuie să facă
• răspândeşte mesajul prin social media, însă fără a spama, vrem doar să ştie lumea de ea

Leapşa originală a pornit de la Gabriel.

No related posts.

1. Creştinul cultural. Nu are mare idee despre ce ar trebui să creadă, de fapt nu prea se omoară cu credinţa. La Paşti, Crăciun, onomastice respectă tradiţia. Mai ales când tradiţia implică băutură şi mâncare. În rest, chestiunea cu credinţa…poate mai la bătrâneţe, dacă o mai apucăm. Se conduce după zicala: Să nu faci ce zice popa, să faci ce face popa, mai ales dacă popa e om de viaţă.

2. Creştinul ereditar. Pentru că s-a născut aici iar aici majoritatea sunt creştini, e o mândrie să îşi declari apartenenţa la religia locului/părinţilor/strămoşilor. Motto-ul lui: M-am născut într-un garaj, asta înseamnă că sunt o maşină.

3. Creştinul microbist. Ca orice microbist care n-a dat niciodată cu piciorul în minge, dar ţine foarte tare cu o echipă şi creştinul din categoria asta nu practică “sportul”, dar e un mare susţinător. Arborează simboluri religioase specifice echipei religioase respective, face mare caz de ele, dar asta nu are mare legătură cu viaţa lui de zi cu zi. Ex: dacă e taximetrist poartă cu mândrie icoane şi/sau îşi face cruci când trece pe lângă biserici, dar la o adică te fentează la bani şi nu-ţi dă înapoi telefonul dacă l-ai uitat la el în maşină.

4. Creştinul practicant de duminică şi sărbătorile legale. E nelipsit de la biserică în zilele astea, într-un fel e de părere că îi face o favoare lui Dumnezeu şi speră ca El să-i întoarcă favorul în timpul săptămânii. Dar dacă nu are nevoie de un favor special în săptămâna aia nu prea îşi mai bate capul cu chestiunea numită Dumnezeu. Se conduce după zicala: Cred în Dumnezeu pentru că mă ajută. Exact aşa cum cred în bicicletă.

5. Creştinul – cititor de cartele perforate. Abordează viaţa creştină ca pe un set de instrucţiuni precise sau ca un contract. Ca să îmi fie bine trebuie să…şi se ţine de reguli cât de riguros poate. În aparenţă totul e ok, dar dacă lucrurile nu merg cum se aşteaptă se blochează. Atunci când se blochează are 2 alternative. Fie trece la punctul 6, fie spune: “pentru că Dumnezeu nu s-a ţinut de contract, înseamnă cu Dumnezeu nu există.

6. Creştinul care îl urmează pe Cristos. Creştinismul lui nu e un set de reguli ci o relaţie. Nu înţelege toate aspectele învăţăturii, nu are răspunsuri la toate întrebările, nu a scăpat de îndoieli. Uneori se comportă urât, alteori se supără pe Dumnezeu şi nu mai vrea să aibă de-a face cu El, dar îşi revine şi merge înainte.  Ca în orice relaţie adevărată, pe măsură ce “trăieşte mai mult cu Dumnezeu” se apropie mai mult de El, se maturizează, creşte. Motto-ul lui: Nu sunt perfect, sunt doar iertat.

Sper că am fost de folos şi am lămurit puţin lucrurile. Tu la care categorie te încadrezi cel mai bine?

Related posts:

1. Daca iei initiativa faci prozelitism. Si asta e rau? “Mesajul creștin nu a fost cerut, și asta e prozelitism”...

Steve Jobs a trăit 56 de ani, dar niciodată nu s-a scris despre el atât de mult ca atunci când a murit. Ca şi cum cel mai important eveniment din viaţa lui s-a consumat atunci. Paradoxal.

Ieri toată lumea era #iSad, astăzi ne vedem de treburile noastre. În realitate, moartea lui Steve Jobs nu a schimbat cu nimic existenţa noastră, de fapt, dacă suntem sinceri, am prefera să o uităm cât mai repede. Peste 50 de ani, un pod sau o stradă va purta numele lui, dar cui îi va păsa într-adevăr de asta şi mai ales, cu ce îl va încălzi pe Steve?

Vrem sau nu, într-o zi vom atinge toţi acelaşi nivel de celebritate, aproape de zero. Poate e un moment bun, dacă nu să ne contemplăm propria moarte măcar să aruncăm o privire critică asupra vieţii, acum cât încă mai avem timp să schimbam ceva.

Steve Jobs e mort, dar tu nu eşti. Investeşte-ţi viaţa în ceva care să conteze pentru tine şi peste 100 de ani!

Credit imagine

Related posts:

1. Credinta chiar si cea sincera poate sa fie ceva rau Un om pășește pe gheața unui lac. El crede că...
2. 7 adevaruri despre casatorie valabile si in blogging 1. Pasiunea e bună, dar nu durează o veşnicie. Când...

2. Când pasiunea nu te duce mai departe, te duce dedicarea. Sentimentele vin şi pleacă şi nu poţi să te bazezi pe ele. Dedicarea nu depinde de emoții. E vorba de o decizie pe care ai luat-o și te ții de ea. Ești gata să lupți pentru că așa ai hotărât și ai promis.

3. Chiar dacă sunt bine intenţionaţi, comentatorii nu ştiu ce e mai bine pentru tine. Nu te lua după ei. Unii zic într-un fel, alții în altul. Chiar dacă par bine intenționați, nu poți să îți faci viața după ce spun altii. E bine să ții cont, dar ia deciziile pe baza valorilor și credințelor tale, nu pe baza presiunii pe care o simți din partea lor. Indiferent de cât de apropiați îți sunt.

4. Dacă îi vorbeşti de rău pe toţi, nu înseamnă că tu o duci bine. Dimpotrivă. 

5. Copiii îţi vor lua timp şi energie, dar fără ei ajungi să te plafonezi şi nu te mai dezvolţi. În termenii blogului, vine un moment în care trebuie să investești și în alții, să îi ajuți să crească și să se dezvolte. Îi inveți ceea ce știi și te bucuri dacă într-o zi te vor depăși.

6. Banii n-aduc fericirea. Resursele materiale sunt importante și unul dintre motivele pentru care ai început relația a fost că e mai bine împreună decât singur. Ai grijă însă ce sacrifici pentru a le obține. Nu merită să renunți la prieteni, valori sau credibilitate pentru bani. În general nu merită să faci compromisuri pentru bani.

7. Pasiunea poate fi reaprinsă. Adu-ți aminte de motivele care v-au adus împreună și vezi că sunt valabile și astăzi. Ieși puțin din contextul în care te-ai obișnuit, fă ceva diferit. Pe de altă parte pofta vine mâncând. Sau, parafrazând un citat (pe care nu știu de unde să-l iau acum): dacă omului îi lipsește pasiunea, să facă ca și cum ar avea pasiune.

Related posts:

1. Dati-mi un sfat despre live blogging Mâine voi face live blogging de la Social Networks Conference...
2. Social Networks Conference – Live blogging A început Social Networks Conference 2011, eveniment ce isi propune...

Atunci îți dai seama că ai nevoie de un singur lucru și poți trăi bine mersi și fără celelalte.

Suntem bine, sănătoși, nu e nici un motiv de îngrijorare. Unul dintre băieți a avut ceva la stomac câteva zile (și nopțile aferente). N-am fost niciodată mai recunoscători decât în momentul în care i-a scăzut febra și s-a mai inveselit. Și fiind vorba de Ciprian, nu de Mihă, ne-am dat seama că e spre bine când, pe la le jumătatea jocului de Nu te supăra frate a zis: sunt trist…mi-e teamă că n-o să câștig.

Related posts:

1. Respectele mele, domnilor bloggeri De ceva vreme mi-am propus un numar de 5 postari...
2. Institutia datului la gioale. Pe gratis Critica şi bălăcăreala ieftină ar putea să fie ceva specific...

Pretextul pentru poezia următoare e faptul că alaltăieri a fost ziua tatălui în State. Ştiu, halal scuză! Staţi liniştiţi, poezia nu-mi aparţine!

Vă rog…

Dacă-ar avea părinţii ochi să vadă

Şi sufletul le-ar fi mereu atent,

În ochii pruncilor cu viaţă fadă

Ar descifra mesajul cel urgent:

“Vă rog, iubiţi-mă inteligent!”

Nu glume, nici minciuni – bomboane-amare,

Nu vreau bunici şi nici televizor;

Nu-mi trebuie nici lux, nici îmbuibare;

Puţin îmi pasă de trăiesc sau mor

Dar vreau să fiu al vostru, nu al lor!

Eu ştiţi c-aveţi profesii elevate,

Că sunteţi la curent cu date noi,

C-aveţi servici ca eu să am de toate,

Dar fiindcă vă iubesc pe amândoi

Vă spun: “Eu am nevoie doar de voi!”

Aş vrea cca jucărie ochii mamei

Nu ochii-ndepărtaţi ai unui unchi

Când ne-ntâlnim atraşi de glasul foamei

Şi nu pot sta la tata pe genunchi

Mă simt ca o mlădiţă fără trunchi.

…

Romulus Chelbegean

Găsită pe coperta cărţii Adevărata iubire pentru copii (How to realy love your child) de Ross Campbell

Nu e capodoperă a poeziei, ştiu, dar ca tată înţeleg exact despre ceea ce vorbeşte.

N-am nici o vorbă de duh, nici o învăţătură de transmis, dar dacă aveţi voi vreuna, o aştept în comentarii!

Related posts:

1. 5 lucruri simple care ti-ar face viata mai usoara fara sa te coste bani Avem talentul special de a ne face viaţa mai complicată...
2. Aproape 10 motive pentru care imi place Twitter 1. E o sursă bună de informații. Nu e neobișnuit...