Cam asta e situaţia în general în societatea românească. “Pacientul”, în orice domeniu ar fi el, e prea prost ca să înţeleagă ce i se face. E tratamentul pe care l-au hotărât alţii…mai doctori decât el. Refuzi tratamenul domnului doctor?

Dezbaterile publice de la noi sunt urlete isterice, gargara politică şi curse pentru capital electoral. Mă rog, treaba lor, dar partea proastă e că noi suntem pacientul din întâmplarea de mai sus. Se fac şi se desfac tratamente, se bagă injecţii în noi şi noi nu avem nici un cuvânt de spus pentru că nu înţelegem ce ni se întâmplă.

Sunt mai multe chestiuni în discuţie de la noua formă de administrare a Bucureştiului, la reîmpărţirea teritorială şi până la modificarea Constituţiei. Întrebarea mea nu e de unde ne luăm informaţiile despre aceste schimbări, că de bine, de rău le mai găsim prin ziare. Întrebarea mea este de unde luăm nişte analize obiective, să ştim şi noi nepriceputenii ce ar fi mai bine pentru noi.

Mass media e în general polarizată de simpatiile politice, cel mai adesea pro sau contra Băsescu decât pro sau contra altceva, iar punctele de vedere sunt viciate tocmai de această poziţie. De unde pot să ştiu eu cum e o idee indiferent de cel care a emis-o? Dacă unul dintre politicieni, să zicem…domnul Ponta, are o idee extraordinară şi noi o respingem doar pe baza antipatiei faţă de el? Nu, nu mă ajută corul televiziunilor aprobatoare sau al fanilor. Am nevoie de o analiză obiectivă din care să înteleg şi fără cunoştinţe de specialitate în ce fel m-ar afecta această schimbare.

Exemplul concludent este reîmpărţirea pe regiuni/judeţe propusă şi de guvern şi de USL. Din toată isteria asta, mie, omului obişnuit care va fi afectat de schimbări într-un caz sau altul cine îmi explică ce înseamnă una sau alta ca apoi să decid şi eu în cunoştinţa de cauză dacă e bine sau e rău?

Vorba e…eu sunt alegător.

No related posts.

Au mai fost bloggeri care au traficat informaţie falsă. Unul a anunţat că a suspendat emisiunea lui Mircea Badea, altul a “sugerat” că un anumit lider sindical arestat ar fi tatăl său. Presa a preluat ştirile şi s-a păcălit. Unul dintre ei, fusese indus în eroare şi a publicat articolul cu bună credinţă, celălalt a făcut-o intenţionat, ca un “cadou” la adresa presei.

În ambele cazuri, a pierdut presa (dar doar pe termen scurt), au pierdut cititorii blogului care au crezut că citesc o informaţie veridică, a pierdut bloggerul în cauză a cărui credibilitate a scăzut (nu înseamnă că i-a scăzut şi traficul sau publicitatea), dar cea mai mare pierdere a cuantificat-o blogosfera în ansamblu.

Dacă asupra presei planează pe drept cuvânt suspiciunea că e coruptă şi că e purtătoarea de interes a patronilor şi nu cititorilor, blogosfera se contura ca o sursă de informaţii valabilă. Cei care furnizau informaţiile erau oameni de încredere care îşi puneau numele în joc. Erau accesibili şi pasionaţi de ceea ce fac şi chiar dacă la început au fost priviţi cu suspiciune, în timp şi-au consolidat credibilitatea şi odată cu ei, întreaga antrepriză blogosferică.

Sunt bloggeri care muncesc mult şi vor să fie luaţi în serios, care îşi doresc să fie citaţi în presa scrisă ca sursă, dar când apar evenimente ca cele de mai sus, nu văd ce motiv ar avea un jurnalist care se respectă să mai ia de bun ce scrie un blogger.

O prietenă din Republica Moldova mi-a povestit că, după revoluţia lor, atunci când oamenii au văzut primele reclame la TV, cumpărau produsele şi serviciile respective cu mare entuziasm pentru că, aşa cum spuneau ei “au anunţat la televizor”. Până s-au prins că e ţeapă şi au tratat cu mare scepticism ce se “anunţă la televizor”.

Mă tem că “anunţurile de pe bloguri” vor beneficia de acelaşi tratament în curând. Cel puţin din partea oamenilor care se respectă.

Sursa imagine: http://www.masternewmedia.org

No related posts.

Ar trebui, oare, creștinii să militeze pentru o legiferare mai strictă a moralității? Ar fi asta de un folos pentru ei sau pentru societate?

Întrebat de Pilat dacă este împăratul Iudeilor, Isus a avut un schimb de replici pe care l-am redat mai jos:

Pilat a intrat iarăşi în odaia de judecată, a chemat pe Isus şi I-a zis: „Eşti Tu Împăratul iudeilor?”
Isus i-a răspuns: „De la tine însuţi zici lucrul acesta sau ţi l-au spus alţii despre Mine?”
Pilat a răspuns: „Eu sunt iudeu? Neamul Tău şi preoţii cei mai de seamă Te-au dat în mâna mea: ce ai făcut?”
„Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta”, a răspuns Isus. „Dacă ar fi Împărăţia Mea din lumea aceasta, slujitorii Mei s-ar fi luptat ca să nu fiu dat în mâinile iudeilor; dar acum, Împărăţia Mea nu este de aici.”

Creștinii care își dau seama că a fi un follower al lui Cristos înseamnă a face parte dintr-o împărăție care nu e din lumea acesta, oricât de mult le-ar plăcea să trăiască într-o societate în care legile să fie date în conformitate cu morala creștină, știu că constrângerile exterioare nu vor produce niciodată o transformare autentică a interiorului. Iar fără o astfel de transformare, regulile nu sunt de mare folos.

Simplul fapt că beția la volan este interzisă și pedepsită prin lege nu îi oprește pe cei care vor să conducă beți. Dacă am încerca și am reuși să reincriminăm, să zicem… adulterul, asta nu îi va opri pe oameni să își înșele partenerul. Poate o vor face mai pe ascuns, dar de făcut tot o vor face.

Cu toate acestea, creștinii ar trebui să militeze totuși pentru ceva. Ar trebui să militeze pentru ideea că toți cei care poartă acest nume să spună și celorlalți că există o altă cale de schimbare în bine a societății. Una care să pornească din interior. Majoritatea poruncilor pe care le-a dat Isus și care se referă la chestiuni de comportament, sunt adresate celor care îl urmează, nu maselor. Dacă intenția lui era să reformeze societatea, ne-ar fi lăsat mai multe legi și norme care s-ar fi referit la aceasta. În schimb am primit o grămadă de porunci și standarde imposibile : să ne iubim dușmanii, să le dăm și cămașa celor care ne cer haina, să știm că dacă ne-am uitat la o femeie ca s-o poftim e ca și cum și comis adulter cu ea și altele asemenea. Porunci și standarde imposibil de atins prin reglementări exterioare.

Acum eu nu spun că ar trebui să fim împotriva unor legi bune, dar nu legile trebuie să fie scopul creștinilor.

Isus a zis că trebuie să dăm Cezarului ce e al Cezarului, dar dacă creștinii vor să schimbe societatea ar trebui mai degrabă să se concentreze să îi ajute pe alții să devină urmași ai lui Cristos decât să insiste pe lângă Cezar să schimbe legile.

No related posts.

Ajungi, în fine, la ghişeul 5 şi aştepţi până catadicseşte o altă doamnă cu potenţiali copii de vârsta ta să se prezinte la treabă. Îţi ia hârtia, îţi dă să semnezi ceva şi te trimite la ghişeul imediat următor ca să dai banii. Deşi birourile  sunt alăturate tu trebuie să stai la o altă coadă. Chestiunea nu e singulară, majoritatea ghişeelor fiind organizate pe perechi, la una dai actele, la altul dai banii. Probabil pe principiul poliţailor care merg câte doi pentru că unul ştie să scrie şi altul să citească, directorii de la Finanţe şi-au cuplat angajaţii: unul ştie să citească şi să scrie, unul să numere banii.

În acest fel nu se surmenează nici unul şi pleacă acasă odihniţi la copiii care au probabil vârsta ta!

No related posts.

Ca să fac rost de numărul de telefon al fostei diriginte, am trecut pe la secretariat. Am bătut respectuos, am intrat și pentru 2 minute am crezut că joc în Omul invizibil ca personaj principal. După ce doamna secretară a terminat conversația cu alte 2 doamne prezente în același birou, m-a învrednicit cu privirea clasică de secretară și a așteptat să spun ce vreau cu aerul că ea e voluntară acolo și eu îi mănânc zilele.

Nu mă pricep prea bine, dar bănuiala mea e că, la scoala de secretare, se fac cursuri speciale pentru așa ceva. Parcă le și văd întrebându-se una pe alta:

Ce faci fată? Ce să fac, am examen mâine. La ce? La cursul de nesimțire? Tu? Eu am avut ieri. Și ce ai făcut? Ce să fac, m-a picat, javra! Păi de ce? Nu știu fată, că am avut proba practică și când a intrat elevul de test, am ridicat puțin ochii din dosare și cred că m-a văzut asta. Mi-a zis, domnișoară, cu așa o atitudine o să ajungi secretară la Paștele cailor. Ne vedem la toamnă!

No related posts.

La Administraţia Financiară a sectorului 6 s-a petrecut toată scena. Aveam de depus nişte acte, m-am informat în prealabil, si viteaz am aterizat în faţa ghişeului potrivit.

Zic să întreb întâi, că nu se ştie niciodată. Cucoana de la ghişeul 3 se uită o milisecundă la mine şi după o tăcere respectabilă, mă întreabă dacă am fost la ghişeul p14 să verific dacă am toate actele necesare. La ghişeul 14, un domn cu barbă de absolvent de teologie s-a uitat nedumerit la mine şi n-a priceput de ce m-a trimis madama la el. Ce ea nu poate să se uite pe ele? Mă, rog, zic…a zis să verificaţi dumneavoastră. S-a uitat peste ele într-o doară şi din colţul gurii mi-a zis că sunt bine dar îmi mai trebuie un registru de care nu ştiam. Noroc că registrul se procura de la subsol. Pentru registru ai nevoie de o cerere pe car o completezi frumos cu datele tale şi la care ataşezi copii după alte două acte. Ca şi cum dacă le-ai da direct copiile după actele alea, ele n-ar şti să te înregistreze. Noroc că am fost deştept şi făcusem copii după toate actele, că nu se ştie niciodată. Mă rog, completez cererea, astept să îmi dea registrul şi îmi spune că pentru alte 2 registre trebuie să merg în Piteşti. Zic, sunteţi sigură? Da, era sigură. Toţi funcţionarii sunt siguri, după cum am aflat mai târziu.

Cu registrul imens sub braţ mă îndrept spre ghişeul 3 dar mă răzgândesc şi merg înapoi la 14 să mai întreb o dată. Îl întreb dacă actele trebuie depuse aici sau la Piteşti. Bărbosul pseudoteolog îmi zice că de fapt…doamna de la subsol are dreptate pe jumătate. Jumătate din acte se depun aici, restul merg la Piteşti. Ok, mă duc victorios la madama de la 3. O aştept până termină nu ştiu ce la un calculator prin spate şi o aştept să îi arunc victorios cele două hârtii care trebuia depuse la ea. Doamna plătită şi din banii mei de contribuabil prost m-a întâmpinat exact cum am zis. Ca pe un contribuabil prost. Nu v-am zis să mergeţi la 14 să întrebaţi acolo? Ba da, dar mi-a zis că astea 2 se depun aici, restul la Piteşti. Cum să vă zică aşa ceva? Exact aşa cum auziţi. Haideţi cu mine înapoi…măcar să nu mai zică şi altora prostii. Mă duc cu ea înapoi, ce să fac şi ne întâlnim cu bărbosul chiar la uşă în timp ce pleca la pipi. Ne asigură că vine imediat. În birou, doamna de la ghiseul 3 se ceartă cu mine în contul lui şi îmi spune mie ce să ii zic că nu are timp să mai stea până se întoarce respectivul. Care respectiv s-a întors şi m-a întrebat scurt care e treaba. I-am reprodus în mare ce mi-a zis cealaltă personalitate a administraţiei şi a zis: înseamnă că aşa e.

Mi-e şi groază să mă duc la Piteşti! Parcă văd că ăia mă trimit înapoi la Bucureşti să mai întreb o dată!

Vi se pare amuzant, nu? Nici mie nu mi s-a părut!

No related posts.

Motivul pentru care există dobânda e chiar faptul că nu sunt capabil să-ţi dau banii la timp. Adică, tu îmi dai banii, eu mă folosesc de ei dar ca să câştigi şi tu ceva, eu trebuie să îţi plătesc o dobândă. Cu cât îi ţin mai mult…cu atât mai mulţi bani ar trebui să primeşti la sfârşit.

Intra în scenă comisionul de rambursare anticipată

Plecând de la ideea de mai sus, ar rezulta că dacă îţi dau banii înapoi, tu ar trebui să fii bucuros. Ai din nou banii la dispoziţie, incertitudinea cu privire la returnarea lor de către mine scade…totul e frumos! Corect? Nu.

Băncile te taxează suplimentar dacă vrei să le dai banii înainte! Asta e una dintre cele mai mare aberaţii. In timp de criză când toţi se plâng de lipsa lichidităţilor, băncile te taxează dacă vrei să le dai banii mai repede.

Păi dacă tot îţi place să mă ai dator, în caz că mă hotărăsc să îţi dau banii  şi mai târziu, n-ar trebui să îmi scazi dobânda?

Vorbesc si eu teoretic, nu am nici un credit!

No related posts.

Un prieten s-a întors din Danemarca cu avionul, împreună cu soţia şi copilul. La ambele puncte de trecere au prezentat paşapoartele lor şi certificatul copilului (în daneză). Li s-a zis ca nu prea e ok, că ar trebui sa aibă un document cu poză dar i-au lăsat să treacă.
Ajunşi în România au descoperit că pentru a-i face paşaport copilului au nevoie de certificat de naştere românesc. Certificatul de naştere se transcrie de pe cel din Danemarca dar procesul durează 3 luni dacă copilul are sub un an şi chiar mai mult dacă are peste un an, caz în care e necesară şi o sentinţă judecătorească definitivă.

Oamenii trebuie să se întoarcă înapoi la muncă în Danemarca dar nu pot pleca cu copilul.
Autorităţile romane dau din umeri şi fiecare dă vina pe urmatorul în lanţul de decizie. Starea civilă doar verifică documentele şi le dă mai departe la inspectoratul judeţean din judeţul mamei, care le trimite înapoi la Bucureşti. Toată trambalarea asta durează după spusele autoritaţilor cel putin 2-3 luni.

Singurii interesaţi sa dea o mână de ajutor au fost cei de la ambasada daneză care au încearcat să le facă un titlu de călătorie provizoriu dar au avut mâinile legate, persoanele nefiind cetaţeni danezi.

Au încercat o audienţă la inspectoratul judeţean de unde au primit reconfortanta veste că mai sunt 7000 în situaţia lor. Evident, vestea a fost însoţită de o ridicare din umeri tipică!

Ca urmare copilul şi mama sunt prinşi pentru 3 luni în ţara care s-a transformat din patrie în capcana lor şi iau foarte serios în calcul să solicite cetăţenie daneză când vor reuşi să evadeze.

Banuiesc ca e aceeasi problema cu copii celor plecati in Spania si Italia la munca. Dacă aveţi prieteni ai căror copii s-au născut în afara ţării imploraţi-i să nu se întoarcă în ţară dacă nu le-au făcut copiilor certificat de naştere românesc ca să nu beneficieze de aceeaşi soartă.

Cacofonia din titlu e intenţionată şi spune exact ce trebuie în contextul ăsta.

No related posts.

The essence of Darwinian philosophy, presented as “science,” takes about 15 minutes to learn and understand: Random variation and natural selection explain everything — never mind the details, we’ll make up stories later to explain away the anomalies, contradictions, and improbabilities.

In the meantime, just have faith, and don’t ask any annoying questions.

This is not science, it’s religious indoctrination.

Sursa

Despre faptul ca oamenii de stiinta au intotdeauna dreptate cand explica cum stau lucrurile cu anomaliile, contradictiile si improbabilitatile am scris in postul despre paunul cocalar.

Si pentru deliciul vostru vedeti aici o lista de 18 pagini de “fraieri” care pun la indoiala darwinismul. Care mai de care mai PH. D in chimie, biologie, calculatoare, matematici si din astia. Fanatici, ce sa le faci!

No related posts.

Vedeti voi, dragi atei militanti, daca Dumnezeu nu exista, trebuie sa ne rugam ca macar parlamentul si politia sa isi faca treaba.

Update: Nu sustin prin articolul de fata ca ateii sunt infractorii iar “credinciosii” cetateni model. La urma urmei, puscariile sunt pline de “credinciosi”. Ateii au propria morala, uneori mai inalta decat a multor credinciosi. Problema ateului este ca nu are o baza pentru morala lui. Ce anume ii defineste unui ateu ce e bine si ce e rau? Fara sa vrea, ateul adera la  valorile iudeo-crestine desi le neaga baza.

Daca nu e ateu cu morala autoimpusa, ce anume i-ai spune unuia care are ca placere crima si violul? Pe ce baza indraznesti sa ii impui valorile tale? Daca el a hotarat ca asta il face fericit, cu ce drept stai in calea fericirii lui?

Aici este chestiunea…daca Dumnezeu nu exista, nu exista nici o autoritate reala in afara de ceea ce noi votam ca este autoritate. Iar daca majoritatea unei tari ar fi compusa din pedofili…

No related posts.