Vizită la Finanţe la Piteşti în scop de plătire de impozite. Dacă eşti deştept, te duci la biroul Asistenţă contribuabil, nu te aşezi bezmetic la orice ghişeu te taie capul pe tine. Domnul asistent contribuabil te îndrumă către biroul corect, dar nu înainte de a te întreba dacă ai banii cu tine. Nu, nu am banii cu mine, am venit de la Bucureşti doar ca să întreb unde e ghiseul, îţi vine să îi zici, dar te gândeşti că poate are copii de-o seamă cu tine. Te îndrepţi liniştit spre ghişeul 12 sau 14 şi răsufli uşurat când vezi că 12 e închis, deci mergi la fix. Stai la coadă ca să afli că trebuie să mergi la ghişeul 5 pentru operaţiunea respectivă. Îţi vine să îi adresezi câteva cuvinte simţite, dar perspectiva că poate şi doamna are copii de seama ta îţi taie tot cheful.

Ajungi, în fine, la ghişeul 5 şi aştepţi până catadicseşte o altă doamnă cu potenţiali copii de vârsta ta să se prezinte la treabă. Îţi ia hârtia, îţi dă să semnezi ceva şi te trimite la ghişeul imediat următor ca să dai banii. Deşi birourile  sunt alăturate tu trebuie să stai la o altă coadă. Chestiunea nu e singulară, majoritatea ghişeelor fiind organizate pe perechi, la una dai actele, la altul dai banii. Probabil pe principiul poliţailor care merg câte doi pentru că unul ştie să scrie şi altul să citească, directorii de la Finanţe şi-au cuplat angajaţii: unul ştie să citească şi să scrie, unul să numere banii.

În acest fel nu se surmenează nici unul şi pleacă acasă odihniţi la copiii care au probabil vârsta ta!

Daca ti-a placut ce ai citit aboneaza-te la feed-ul RSS sau primeste articole asemanatoare prin email Urmareste-ma pe twitter!

Am fost astăzi pe la fostul meu liceu, în Pitești și v-aș fi povestit cum l-am găsit după 13 ani de absență dacă n-ar fi fost întâmplarea cu secretara de la final.

Ca să fac rost de numărul de telefon al fostei diriginte, am trecut pe la secretariat. Am bătut respectuos, am intrat și pentru 2 minute am crezut că joc în Omul invizibil ca personaj principal. După ce doamna secretară a terminat conversația cu alte 2 doamne prezente în același birou, m-a învrednicit cu privirea clasică de secretară și a așteptat să spun ce vreau cu aerul că ea e voluntară acolo și eu îi mănânc zilele.

Nu mă pricep prea bine, dar bănuiala mea e că, la scoala de secretare, se fac cursuri speciale pentru așa ceva. Parcă le și văd întrebându-se una pe alta:

Ce faci fată? Ce să fac, am examen mâine. La ce? La cursul de nesimțire? Tu? Eu am avut ieri. Și ce ai făcut? Ce să fac, m-a picat, javra! Păi de ce? Nu știu fată, că am avut proba practică și când a intrat elevul de test, am ridicat puțin ochii din dosare și cred că m-a văzut asta. Mi-a zis, domnișoară, cu așa o atitudine o să ajungi secretară la Paștele cailor. Ne vedem la toamnă!

Un nou drum pe la instituţiile statului mi-a prilejuit o nouă repriză de râs cu lacrimi amare. Pe banii şi timpul meu, evident.

La Administraţia Financiară a sectorului 6 s-a petrecut toată scena. Aveam de depus nişte acte, m-am informat în prealabil, si viteaz am aterizat în faţa ghişeului potrivit.

Zic să întreb întâi, că nu se ştie niciodată. Cucoana de la ghişeul 3 se uită o milisecundă la mine şi după o tăcere respectabilă, mă întreabă dacă am fost la ghişeul p14 să verific dacă am toate actele necesare. La ghişeul 14, un domn cu barbă de absolvent de teologie s-a uitat nedumerit la mine şi n-a priceput de ce m-a trimis madama la el. Ce ea nu poate să se uite pe ele? Mă, rog, zic…a zis să verificaţi dumneavoastră. S-a uitat peste ele într-o doară şi din colţul gurii mi-a zis că sunt bine dar îmi mai trebuie un registru de care nu ştiam. Noroc că registrul se procura de la subsol. Pentru registru ai nevoie de o cerere pe car o completezi frumos cu datele tale şi la care ataşezi copii după alte două acte. Ca şi cum dacă le-ai da direct copiile după actele alea, ele n-ar şti să te înregistreze. Noroc că am fost deştept şi făcusem copii după toate actele, că nu se ştie niciodată. Mă rog, completez cererea, astept să îmi dea registrul şi îmi spune că pentru alte 2 registre trebuie să merg în Piteşti. Zic, sunteţi sigură? Da, era sigură. Toţi funcţionarii sunt siguri, după cum am aflat mai târziu.

Cu registrul imens sub braţ mă îndrept spre ghişeul 3 dar mă răzgândesc şi merg înapoi la 14 să mai întreb o dată. Îl întreb dacă actele trebuie depuse aici sau la Piteşti. Bărbosul pseudoteolog îmi zice că de fapt…doamna de la subsol are dreptate pe jumătate. Jumătate din acte se depun aici, restul merg la Piteşti. Ok, mă duc victorios la madama de la 3. O aştept până termină nu ştiu ce la un calculator prin spate şi o aştept să îi arunc victorios cele două hârtii care trebuia depuse la ea. Doamna plătită şi din banii mei de contribuabil prost m-a întâmpinat exact cum am zis. Ca pe un contribuabil prost. Nu v-am zis să mergeţi la 14 să întrebaţi acolo? Ba da, dar mi-a zis că astea 2 se depun aici, restul la Piteşti. Cum să vă zică aşa ceva? Exact aşa cum auziţi. Haideţi cu mine înapoi…măcar să nu mai zică şi altora prostii. Mă duc cu ea înapoi, ce să fac şi ne întâlnim cu bărbosul chiar la uşă în timp ce pleca la pipi. Ne asigură că vine imediat. În birou, doamna de la ghiseul 3 se ceartă cu mine în contul lui şi îmi spune mie ce să ii zic că nu are timp să mai stea până se întoarce respectivul. Care respectiv s-a întors şi m-a întrebat scurt care e treaba. I-am reprodus în mare ce mi-a zis cealaltă personalitate a administraţiei şi a zis: înseamnă că aşa e.

Mi-e şi groază să mă duc la Piteşti! Parcă văd că ăia mă trimit înapoi la Bucureşti să mai întreb o dată!

Vi se pare amuzant, nu? Nici mie nu mi s-a părut!

Dacă îţi sunt client, iar tu eşti bancă, de ce mă taxezi şi când îmi dai banii şi când ţi-i dau înapoi?

Motivul pentru care există dobânda e chiar faptul că nu sunt capabil să-ţi dau banii la timp. Adică, tu îmi dai banii, eu mă folosesc de ei dar ca să câştigi şi tu ceva, eu trebuie să îţi plătesc o dobândă. Cu cât îi ţin mai mult…cu atât mai mulţi bani ar trebui să primeşti la sfârşit.

Intra în scenă comisionul de rambursare anticipată

Plecând de la ideea de mai sus, ar rezulta că dacă îţi dau banii înapoi, tu ar trebui să fii bucuros. Ai din nou banii la dispoziţie, incertitudinea cu privire la returnarea lor de către mine scade…totul e frumos! Corect? Nu.

Băncile te taxează suplimentar dacă vrei să le dai banii înainte! Asta e una dintre cele mai mare aberaţii. In timp de criză când toţi se plâng de lipsa lichidităţilor, băncile te taxează dacă vrei să le dai banii mai repede.

Păi dacă tot îţi place să mă ai dator, în caz că mă hotărăsc să îţi dau banii  şi mai târziu, n-ar trebui să îmi scazi dobânda?

Vorbesc si eu teoretic, nu am nici un credit!

În România lucrurile funcţionează pe principiul “dacă pot să te încurc cu ceva…cu mare plăcere”.

Un prieten s-a întors din Danemarca cu avionul, împreună cu soţia şi copilul. La ambele puncte de trecere au prezentat paşapoartele lor şi certificatul copilului (în daneză). Li s-a zis ca nu prea e ok, că ar trebui sa aibă un document cu poză dar i-au lăsat să treacă.
Ajunşi în România au descoperit că pentru a-i face paşaport copilului au nevoie de certificat de naştere românesc. Certificatul de naştere se transcrie de pe cel din Danemarca dar procesul durează 3 luni dacă copilul are sub un an şi chiar mai mult dacă are peste un an, caz în care e necesară şi o sentinţă judecătorească definitivă.

Oamenii trebuie să se întoarcă înapoi la muncă în Danemarca dar nu pot pleca cu copilul.
Autorităţile romane dau din umeri şi fiecare dă vina pe urmatorul în lanţul de decizie. Starea civilă doar verifică documentele şi le dă mai departe la inspectoratul judeţean din judeţul mamei, care le trimite înapoi la Bucureşti. Toată trambalarea asta durează după spusele autoritaţilor cel putin 2-3 luni.

Singurii interesaţi sa dea o mână de ajutor au fost cei de la ambasada daneză care au încearcat să le facă un titlu de călătorie provizoriu dar au avut mâinile legate, persoanele nefiind cetaţeni danezi.

Au încercat o audienţă la inspectoratul judeţean de unde au primit reconfortanta veste că mai sunt 7000 în situaţia lor. Evident, vestea a fost însoţită de o ridicare din umeri tipică!

Ca urmare copilul şi mama sunt prinşi pentru 3 luni în ţara care s-a transformat din patrie în capcana lor şi iau foarte serios în calcul să solicite cetăţenie daneză când vor reuşi să evadeze.

Banuiesc ca e aceeasi problema cu copii celor plecati in Spania si Italia la munca. Dacă aveţi prieteni ai căror copii s-au născut în afara ţării imploraţi-i să nu se întoarcă în ţară dacă nu le-au făcut copiilor certificat de naştere românesc ca să nu beneficieze de aceeaşi soartă.

Cacofonia din titlu e intenţionată şi spune exact ce trebuie în contextul ăsta.