Nu imi propun încă un articol pe tema asta ci doar să comentez puţin argumentele folosite într-o dezbatere publică de partea anti, în speţă, ONG-urile “umaniste”.  Dacă n-aveţi timp de tot articolul, citiţi direct concluzia! :)

Diana Hatneanu, director APADOR-CH:

“Una dintre principalele probleme pe care le-am identificat se refera la intoarcerea impotriva femeii a dreptului de a fi informat. Femeia este pacienta si are dreptul de a fi informata, dar proiectul transforma acest drept intr-o obligatie a femeii de a se informa

Femeia are dreptul sa fie informata, nu suntem impotriva informarii, dar nu trebuie obligata sa fie informata. Ea are dreptul, daca nu doreste sa fie informata, sa refuze consilierea – or acest lucru nu este prevazut in proiectul legislativ” 

Argumentul e ca statul nu are dreptul sa oblige pe cineva să se informeze. Ba normal că are acest drept si ONG-iştii sunt bucuroşi că statul o face.

Distinşii ONG-işti nu doresc să protesteze împotriva legii care obligă femeile să cunoască regulile de circulaţie înainte de a-şi lua permisul. Ar mai trebui sa protesteze impotriva legii care obligă femeile să se informeze înainte de a-şi lua brevetul de paraşutist şi să aibă dreptul să sară cu paraşuta.

Si în cazul permisului auto şi în cazul brevetului de paraşutism ai dreptul să refuzi “consilierea” şi expunerea obligatorie la informaţii. Cu toate consecinţele care decurg de aici. Nu te obligă nimeni să fii şofer sau paraşutist după cum nu te obligă nimeni să faci un avort. Dar daca vrei lucrurile astea, ar trebui să treci printr-un minimă instruire, întrucât în toate aceste 3 cazuri, te joci cu viaţa ta şi cu a altora.

Diana Hatneanu, director APADOR-CH:

Lucrurile trebuie privite din perspectiva femeii si nu din perspectiva copilului nenascut

Ca ce chestie? Cine hotărăşte că aşa “ar trebui” privite lucrurile. Au dreptul ONG-urile să hotărască din ce perspectivă ar trebui privite lucrurile când ele însele pretind că avortul e o chestiune privată şi statul nu ar trebui să se bage?

Borbala Koo, reprezentant al Societatii de Educatie Contraceptiva si Sexuala din Romania:

Legea nu este oportuna pentru ca pleaca de la o definire tendentioasa a termenului de consiliere; consilierea se acorda unei femei care isi doreste sa fie consiliata, legea nu poate obliga femeia sa fie consiliata

Legea nu este oportună pentru că foloseşte cuvântul consiliere greşit? Este inoportun cuvântul, nu legea! Să-i spună sesiune obligatorie de informare dacă cuvântul “consiliere” e folosit greşit!

Borbala Koo, reprezentant al Societatii de Educatie Contraceptiva si Sexuala din Romania:

Consecintele aplicarii legii asupra anumitor femei sunt dramatice, mai ales asupra femeilor din mediul rural si din medii defavorizate, dar si asupra tinerelor. 

De ce anume ar fi consecinţele dramatice şi de ce ar fi mai ales în cazul femeilor din mediul rural? Şi care ar fi aceste consecinţe ale informării? Faptul că vor decide să nască copilul în loc să îl omoare?

O mică lecţie de biologie se impune pentru ONGiştii ofuscaţi. Faptul că acel copil se naşte, nu este consecinţa “consilierii” ci a unui alt act petrecut cu 9 luni înainte. Consecinţa “consilierii” e faptul că femeia decide să nu mai omoare o fiinţa nevinovată iar ONG-urile în cauză n-ar trebui să aibă nimic împotrivă.

Concluzie:

Aşadar avem pe de o parte statul şi “religioşii” care cred că femeile ar trebui informate despre ceea ce urmează să facă şi apoi să ia o decizie şi pe de altă parte avem ONG-uri luptătoare pentru drepturile omului care consideră că femeile nu ar trebui informate pentru că, nu-i aşa, informarea ar putea avea efecte dramatice asupra femeilor. Mai ales asupra celor de la ţară. Jos pălăria!

Related posts:

1. Bagatelizarea persecutiei Aud în ultima vreme atei militanţi plângându-se de discriminare sau...
2. N-ai nevoie de Dumnezeu ca sa fii un om bun. Ci doar sa fii ateu O campanie derulată de American Humanist Association în timpul sărbătorilor de...
3. Alo, cuplajul? Inchide dom’ne telefonul! Undeva prin Cretacicul superior au binevoit ăia de la telefoane...

La proces reprezentații bisericii au spus că nu există nici o dovadă că a fost vina lor pentru ce s-a întâmplat. Judecătorul i-a întrerupt râzând. Domnilor, a spus el, se pare că avem o problemă. Avem de-o parte proprietarul barului care crede și de cealaltă, responsabilii bisericii care nu cred.

Mi-am adus aminte de povestea asta când am citit în articolul din România Liberă că în semn de protest pentru legalizarea Islamului unii preoți au decis să nu se mai roage pentru conducerea țării.

Mi s-ar fi părut normal ca în situația asta preoții să se roage mai cu foc pentru autorități, nu să nu se mai roage deloc pentru ei.

Se pare, însă, că au ales varianta care le va aduce rezulatele la sigur. Decât să aștepte până le aprobă Dumnezeu cererea (dacă le-o aprobă) mai bine să umble la pârghiile sigure. Au mizat pe faptul că politicienii vor fi îngroziți când vor afla că un număr de preoți nu se mai roagă pentru ei și vor reconsidera decizia.

Sau poate preoții au fost mult mai pragmatici și au preferat să îi atingă unde îi doare mai mult, la publicitate. Nu reveniți asupra deciziei, nu vă mai facem reclamă la slujbe. Să vedem dacă vă convine. Mi se pare strategic și s-ar putea să fie și eficient. Ceea ce nu înseamnă că nu e și fundamental greșit. Alegând varianta asta, au făcut ca oamenii bisericii din povestea de mai sus. Au arătat că în realitate nu prea cred nici ei în puterea rugăciunii.

Creștinismul s-a dezvoltat frumos în perioadele când a fost minoritar, când creștinii erau persectuați pentru ceea ce credeau, când erau clandestini. După ce au încetat persecuțiile și creștinismul a fost proclamat religie de stat, a venit rândul celorlalte religii să fie interzise. Spre binele creștinismului, nu-i așa?

Situația din Republica Moldova mi se pare similară. Ca să protejeze turma, mai marii ei nu se obosesc să le întărească credincioșilor convingerile (un demers costisitor, pe termen lung și riscant ca nu se știe cum iese) ci merg direct pe calea care le-ar asigura succesul mai rapid: interzicerea prin lege. Ca și cum asta ar rezolva problema.

Când Biserica se sprijinește pe toiagul Cezarului ea nu își arată puterea ci mai degrabă slăbiciunea.

Imagine preluata de pe: http://snappedshot.com

No related posts.

Gestul e hidos de-a dreptul. Poate fetița nu îți va dori niciodată o carieră în showbiz, poate va vrea să se facă matematician sau pilot de curse, poate cu totul altceva. ”Investiția„ pe care o face maică-sa în ea acum, departe de a-i lărgi orizonturile și de a-i da o sansă, îi reduce, practic opțiunile. Din cauză că maică-sa a și hotărât deja ce traiectorie va urma copilița.

Oricât ne-am oripila și noi cu corul indignaților, trebuie să recunoaștem că tendința e în fiecare dintre noi. Ne uităm la cei care sunt sub influența noastră și vrem să îi injectăm cu propriile nostre vise și aspirații. Am vrea să fie ca noi sau mai degrabă să fie ceea ce noi n-am putut fi niciodată, convinși că asta îi va face fericiți. Așa cum ne-ar fi făcut și pe noi, de bună seamă dacă am fi reușit. În tot demersul ăsta nobil ignorăm ceva. Îgnorăm chiar persoana în care ”investim”. Dar dacă ea nu vrea să devină ce visăm noi să devină? Dacă ceea ce îi aduce împlinire e cu totul altceva?

Avem șansa să îi ascultăm pe cei care ne sunt momentan ”followers” și să îi ajutăm să își clarifice obiectivele și căile pe care vor ajunge la ele. Avem șansa să le fim modele și să îi inspirăm să facă lucruri mari.

Dacă ratăm șansa asta și injectăm în ei propriile noastre aspirații, nu ne vom deosebi de femeia din articol. Pe un alt palier, vom injecta Botox în angajații, colegii, prietenii și de ce nu, în copiii noștri. Iar asta nu ne va transforma în niște lideri, ci mai degrabă în monștri.

PS: Profit de ocazie să vă reamintesc de invitația de a participa la Scoala de Vară Liderii de Mâine din 17-23 Iulie. O investiție bună a acelei săptămâni de vară. La vremea mea, mi-ar fi prins foarte bine o astfel de tabără. Iată mai jos de ce:

No related posts.

Urcă în casă, aprinse lumina. Nu mai ţinea minte de când nu se mai întrerupsese curentul, de fapt, nici nu prea se gândea la asta. În frigider, lângă sticla de Pepsi era calupul de salam Victoria din care îşi tăie o felie. Se cam săturase de mâncat acasă şi ar fi vrut să mănânce la un restaurant, dar nu voia să piardă meciul din Liga Campionilor. Aşa că, până să vină pizza comandată pe internet, îşi făcu un duş rapid. Avea apă caldă la orice oră, dar chiar şi aşa tot se gândea să îşi instaleze o centrală de apartament.

Se aşeză pe fotoliul de lângă caloriferul fierbinte şi îşi căută unul dintre telefoane . Avea 2 mobile pentru că avea prieteni în mai multe reţele şi în plus la unul din abonamente şi-a cumpărat un smartphone la un preţ bun.

Până să înceapă meciul a dat o tură pe cele 60 de canale. Pe vreo două, nişte personaje înjurau preşedintele, hoţii din parlament, guvernul şi primarul. Le dădu dreptate, deschise o cutie de bere de import şi îşi zise:

- Era mai bine pe timpul lu’ Ceauşescu!

No related posts.

Ajungi, în fine, la ghişeul 5 şi aştepţi până catadicseşte o altă doamnă cu potenţiali copii de vârsta ta să se prezinte la treabă. Îţi ia hârtia, îţi dă să semnezi ceva şi te trimite la ghişeul imediat următor ca să dai banii. Deşi birourile  sunt alăturate tu trebuie să stai la o altă coadă. Chestiunea nu e singulară, majoritatea ghişeelor fiind organizate pe perechi, la una dai actele, la altul dai banii. Probabil pe principiul poliţailor care merg câte doi pentru că unul ştie să scrie şi altul să citească, directorii de la Finanţe şi-au cuplat angajaţii: unul ştie să citească şi să scrie, unul să numere banii.

În acest fel nu se surmenează nici unul şi pleacă acasă odihniţi la copiii care au probabil vârsta ta!

No related posts.

Ca să fac rost de numărul de telefon al fostei diriginte, am trecut pe la secretariat. Am bătut respectuos, am intrat și pentru 2 minute am crezut că joc în Omul invizibil ca personaj principal. După ce doamna secretară a terminat conversația cu alte 2 doamne prezente în același birou, m-a învrednicit cu privirea clasică de secretară și a așteptat să spun ce vreau cu aerul că ea e voluntară acolo și eu îi mănânc zilele.

Nu mă pricep prea bine, dar bănuiala mea e că, la scoala de secretare, se fac cursuri speciale pentru așa ceva. Parcă le și văd întrebându-se una pe alta:

Ce faci fată? Ce să fac, am examen mâine. La ce? La cursul de nesimțire? Tu? Eu am avut ieri. Și ce ai făcut? Ce să fac, m-a picat, javra! Păi de ce? Nu știu fată, că am avut proba practică și când a intrat elevul de test, am ridicat puțin ochii din dosare și cred că m-a văzut asta. Mi-a zis, domnișoară, cu așa o atitudine o să ajungi secretară la Paștele cailor. Ne vedem la toamnă!

No related posts.

Deşi regula era simplă,

“Starting a new discussion will require approval, so we ask that you only submit new discussions that are truly relevant to reason and science.”

cuvioşii ateişti militanţi au început să înjure în “templul raţiunii” ca la uşa cortului.

Ce le-a venit la gură ar pune în umbră repertoriul oricărui stelist înfocat după ce ia bătaie echipa favorită.

Cititi si comentati restul articolului pe Voxpublica. Prin amabilitatea lui Florin Puscas

No related posts.

După ce eroul săvârşeşte fapte măreţe, se potcoveşte cu o nuntă ca în poveşti şi cu o nevastă, fată de împărat (prinţesică dar pe bune) şi povestea se termină subit. Problema e…şi încerc să fiu cât mai diplomat aici…problema e că odată cu nunta, povestea nu se termină ci abia începe. Poveştile ne privează de partea în care Făt-Frumos şi Ileana Cosânzeana au de spălat rufe şi de mers la cumpărături, când trebuie să schimbe scutece şi să plătească rata la bancă. Adică se opresc exact când încep responsabilităţile.

Pentru că dragostea fără obligaţii e preferata locuitorilor plaiurilor părăsite de Mioriţa în cautare de guri de rai cu mai puţine PET-uri pe metru pătrat.

Feţii Frumoşi şi prinţesicile Cosânzene  iubesc tutunul dar lasă chiştoacele în grija părinţilor care îşi duc copiii în acelaşi locuri de joacă.
Mamele  iubesc curăţenia copiilor lor dar lasă serveţelele murdare în grija altora, pe jos.

Asociaţiile pentru protecţia animalelor, iubesc potăile dar le lasă rahatul să calce alţii în el pe toate drumurile.

Feţii Frumoşi iubesc picnik-urile dar lasă urmele luptelor lor cu berea populară în responsabilitatea fraierilor care vin după ei prin aceleaşi locuri.

Don’şoarele fără inhibiţii, iubesc topless-ul dar nu se duc pe o plajă de nudişti ci îşi etalează inteligenţa în faţa copiilor de 9-10 ani cărora le sunt interzise filmele în care pot vedea exact aceleaşi părţi anatomice.

Naşii de tren iubesc şpăgile dar lasă responsabilitatea salariului în seama guvernului.

Vecinii iubesc manelele la maxim dar nu îşi cumpără căşti în care să le asculte până le crapă timpanele.

Vedeţi voi, orice poveste de dragoste se termină atunci când încep responsabilităţile de aceea e bine să le laşi pe astea altor. Suntem o naţie de poveste. Şi din nefericire o să rămânem aşa multă vreme. O naţie de Feţi Frumoşi şi Prinţesici Cosânzene cu castele clădite din PET-uri, chiştoace, serveţele folosite şi multă nesimţire.

No related posts.

In limbajul blogosferei s-ar traduce aşa: în timp ce unii se chinuie să adune hârtie cu hârtie, să se deplaseze până la pubela cu princina şi aşa mai departe, baieţii aştia doar dau copy din pubelă şi paste la ei in geantă. Apoi fac bani din munca voastră. Nu cine ştie ce…dar suficient cât să te simţi fraierit.

România, te iubesc!

Viata dupa colectare e chiar dura.

No related posts.

Asta, daca nu au inceput deja plangerile in 140 de caractere.

Vrem, nu vrem, twitterul va avea aceeasi soarta cu Vama Veche. Statiunea, nu formatia decedata prin divizare.

Intens mediatizat si adoptat de mainstream ca noua fitză la care trebuie să aderi ca să fii cool şi promovat de noi printre cunoştinţe şi prieteni aflaţi incă în întunericul web 2.0, twitter o sa ajungă destinaţia preferată a Hi5-erilor. Tendinţa va fi accentuată şi de faptul că oamenii ăia or să termine şi ei odată liceul şi vor vrea să îşi dea un aer de serioşi. Vor face uitat infamul cont de Hi5 şi se vor prăvăli schimbându-şi părul nu şi năravul pe mult iubitul nostru twitter. Atunci să vezi plângeri, lamentări şi căutări disperate după the next best thing plus migrări masive către aia, orice formă va avea.

Asa s-a întamplat cu blogurile. Intâi le-am promovat în disperare acum ne plangem de idioţii care le populează. Aşa a fost cu Vama Veche, acum vamaioţii cu vechime caută urmatoarea plajă “manele&betoane free”.

Până când se va prăvăli peste noi tsunami-ul hi5-ist nu ne strică să începem să ne obisnuim cu limbajul:

printzesik_95: cu uby meu in bamboo! ce fain, fă!

boss_Myhay_number1: @dulcik_2007 dak u iti place io zic k e oK

sweet††love††_girl: RT @clAudiTzuuU  in seara asta sunt trist. krek beau

adytzu: cu @andreiy_18pt la moll. ce de kokalari pe aiic

NyCu_BoSs: kreka ma duk la @0nLyRapp3R sa invatam. La mijto ka nu e ai lui @kasa

Brun3ta_Shukara: pork k de obicei. u nu krezi?

rOcSy: @Gabytza_4ever @wampi23 razvan @♥♥KREATZA Scumpyk♥♥♥… @roxy bombonik va pupik dulce

Acuma stiu ce intrebare va trece prin cap dar n-am de gand sa va zic de unde stiu limbajul.

No related posts.