Unii prieteni atei vor obiecta aici că un ateu nu susţine că Dumnezeu nu există ci mai degrabă, dacă ar fi fost ateu ar fi spus că: “Îmi lipseşte credinţa în existenţa lui Dumnezeu”. Dar mă rog, astea sunt chestiuni tehnice, să-i lăsăm să se lămurească între ei.

Mulţimea furioasă printre care şi funcţionari (government officials)  care îl aştepta la intrarea în cladirea unde lucra, l-a agresat şi bătut până la venirea poliţiei, care l-a luat în custodie chipurile pentru propria lui protecţie.

Să fii bătut şi arestat pentru credinţa sau, mă rog, lipsa de credinţă mi se pare îngrozitor. Şi reacţia asta faţă de îngrădirea libertăţii ar trebui să o aibă orice creştin.

Mi se pare ironic să citesc că ateii români se tem de persecuţie sau chiar acuză persecuţia din România. Unii dintre ei listeaza la persecuţie: neîncrederea oamenilor în ei, discriminarea pe care o face statul când dirijează fonduri publice către instituţii religioase şi posibilitatea de a-şi pierde locul de muncă dacă cineva află despre “credinţa” lor. Mă pufneşte râsul şi probabil că l-ar pufni şi pe bietul indonezian dacă ar afla. Şi i-ar pufni, daca le-ar arde de asta, şi pe miile de creştini persecutaţi într-adevăr în Indonezia.

Unii atei vor fi de acord cu mine că persecuţia nu e un subiect de luat în derâdere şi că e întotdeauna o treabă serioasă. Alţii vor purta tricouri cu ameninţări subtile la adresa creştinilor şi vor spune că e cool să zici: We love the Roman lions!  Nu-i vom lua în serios, bineînteles. Creştinii din lumea vestică nu mai sunt sub ameninţarea cu moartea. Dar altfel ar citi mesajul un indonezian sau un creştin arab persecutat pentru credinţa lui.

Dacă tricoul îl putem trece la glume proaste şi nesărate, alte chestiuni nu le mai putem pune în aceeaşi categorie. Surprinzător, deşi urăsc persecuţia pe criterii de “credinţă” la fel de mult ca şi noi uite ce zic unii dintre prietenii noştri raţionali.

Penn Jillette’s în cartea sa: God, No! zice următoarele:

The respect for faith, the celebration of faith, is dangerous. It’s faith itself that’s wrong. I deny terrorists the moral right to have faith in a god that will reward them for killing people with airplanes. That means I have to deny Christians the moral right to a faith that Jesus Christ died for their sins. That means I have to deny the warm, fuzzy faith that there’s some positive conscious energy guiding the universe. That means I have to get pissed off when Luke Skywalker trusts “the force.” …

F*** faith.

(Penn Jillette, God, No!: Signs You May Already Be an Atheist and Other Magical Tales, p. 229 (Simon & Schuster, 2011).)

Când îi asociază pe teroriştii care omoară oamenii nevinovaţi cu creştinii care cred în iertarea păcatelor prin jertfa lui Cristos sugerând că ar trebui să le aplice acelaşi tratament (I have to deny the moral right), Jillette face un joc periculos şi de acceaşi natură cu jocul autorităţilor indoneziene din cazul descris mai sus.

Orice creştin ar trebui să fie de partea ateilor persecutaţi pentru “credinţa” lor şi orice ateu ar trebui să fie de partea creştinilor ameninţaţi de filosofia de viaţă a lui Penn Jillette. Right?

Related posts:

1. De ce nu este stiinta o scuza pentru ateism Mi-a plăcut articolul lui Mircea Popescu și felul în care...
2. Bagatelizarea persecutiei Aud în ultima vreme atei militanţi plângându-se de discriminare sau...
3. Credinta chiar si cea sincera poate sa fie ceva rau Un om pășește pe gheața unui lac. El crede că...

Aud în ultima vreme atei militanţi plângându-se de discriminare sau chiar persecuţie în Romania. E dreptul lor.

Mă întreb însă  ce îi trece prin cap unui ateu care dă 20 de dolari pe tricoul ăsta şi cum ar trebui să mă simt eu ca practicant creştin când văd asta.

Pentru cei mai puţin familiarizaţi cu subiectul persecuţiilor, un mic rezumat: începând cu Nero, continuând cu Domiţian, Traian (da, strămoşul nostru), până la Decius, Diocleţian şi Iulian Apostatul creştinii au fost persecutaţi şi martirizaţi. Unii dintre ei au ajuns şi prânz pentru leii pentru care îşi declară iubirea o parte dintre clienţii magazinului  http://www.atheists-online.com
Da, ştiu, trăim într-o ţară liberă, fiecare poate să poarte ce tricou vrea. Mă întreb cum s-ar simţi prietenii atei dacă ar vedea prin magazine tricouri pe care să scrie I love Medieval Inquisition. 

Ironia situaţiei e cu atât mai mare atunci când afli că primii creştini (şi cei mâncaţi de lei) erau acuzaţi printre altele şi de… ateism

Persecuţia creştinilor, chiar dacă nu se întâmplă cu aceeaşi intensitate în tările unde se vinde tricoul de mai sus, este un subiect de actualitate. Creştinii încă mor pentru credinţa lor, unii în moduri la fel de crude ca cele pentru care îşi declară iubirea proprietarii de tricouri cool.

PS: Doar de dragul discuţiei să ne imaginăm ce s-ar fi întâmplat dacă pe liste ca: 20 coolest atheist T-shirts for sale on the web ar fi figurat tricouri cu inscripţii ca I love Austrian Concentration Camps sau I love Christian Crusades.

Related posts:

1. Pentru toti tatii care se simt vinovati Zic şi eu aşa cum spunea un prieten atunci când...

Miscarea Occupy something se vrea un protest a celor mulţi împotriva celor 1% care controlează 99% din resurse şi care ar fi vinovaţi pentru criza actuală şi pentru sărăcie.

Dorinţa de a echitate pare legitimă. De ce unii să aibă atât de mult iar alţii să fie atât de sărăci? E nobil să lupţi pentru egalitate şi asta fac cei din miscarea Occupy .

Însă aceeaşi oameni care strigă pentru egalitate fac parte dintr-o altă minoritate, cei 20% care deţin 75% din bogăţia globală.

În 2005 40% din populaţia globului trăia cu mai puţin de 2 dolari pe zi, dintre care 982 milioane traiau cu doar 1$ pe zi.

Faci un calcul rapid şi îţi dai seama că unul dintre protestatarii indignaţi ar hrani 400 de guri pentru o zi sau un om pentru un an întreg numai cu banii pe care i-a dat pe Iphone.

Mă întreb ce părere ar avea baieţii ăştia indignaţi dacă mii de africani înfometaţi le-ar picheta strazile, benzinăriile şi mall-urile cerându-le socoteală pentru banii în care se scaldă.

Pentru că…acestea sunt priorităţile lumii civilizate. (Sunt cheltuielile pe 1998, d-aia nu apar şi banii daţi pe telefoane şi calculatoare)

Sursa

Banii ăştia n-au fost cheltuiţi doar de bancherii de pe Wallstreet.

E frumos să lupţi împotriva bogaţilor. E mai greu când tu eşti unul dintre ei. 

Related posts:

1. 7 adevaruri despre casatorie valabile si in blogging 1. Pasiunea e bună, dar nu durează o veşnicie. Când...
2. Cum sa fim ipocriti pe banii statului În curând se va vota noua lege a maidanezilor şi...
3. Liderii de maine Experiment: care sunt primele trei cuvinte care îți vin în...

Dintre toate grupările şi asociaţiile, “umaniştii” sunt cei mai vocali când e vorba de risipirea banului public. Bunăoară, umaniştii/ateii militanţi protestează împotriva sponsorizării de către stat a Catedralei Mântuirii Neamului şi atrag atenţia că sunt mult mai multe biserici decât spitale sau şcoli. Că statul plăteşte salariile preoţilor şi aşa mai departe. Poate nici nu e nevoie de fii ateu sau umanist ca să fii de acord cu ei în punctele astea.

Ce se observă însă, este că oamenii ăştia sunt preocupaţi de cheltuirea banului public doar într-un singur caz: când acesta finanţează orice are legătură cu religia. În rest, nu auzim mari proteste.

Dată fiind aceasta preocupare umanistă pentru cheltuirea echilibrată a banilor statului întreb şi eu: Cu cine cheltuie mai mulţi bani statul român, cu consumatorii de religie sau cu consumatorii de alcool?

A făcut vreo asociaţie umanistă un calcul din care să reiasă câţi bani cheltuie statul român cu spitalizarea celor care abuzează de alcool? Cât ne costă toate accidentele provocate de soferi care conduc sub influenţa alcoolului? Cat costă compensarea medicamentelor pentru cei care suferă de diverse afectiuni datorate consumului de alcool? Nu, dar calculează fiecare bănuţ care merge spre chestiuni care au legătură cu religia.

Bine, se poate argumenta că alcoolul aduce bani la buget, nu doar consumă, dar acelaşi argument ar putea fi folosit şi pentru legalizarea consumului de droguri: ar aduce bani la buget prin taxe şi ar scădea cheltuielile cu departamentele care luptă împotriva traficului şi consumului.

Un alt argument, cu care sunt de acord, ar fi că dacă religia e atât de benefică pentru oameni, să plătească pentru ea cei care beneficiază, nu şi cei care nu.  Respectiv să plătească pentru biserici cei care merg la biserică. În acest caz mă întreb de ce nu vedem rapoarte ale asociaţiilor “umaniste” care să demaşte cheltuirea bănuţului public pe serviciile de Salvamont. Eu unul nu beneficiez de serviciile salvamont şi de aceea mi se par inutile. Dacă aş fi umanisto-ateu interesat de bunul mers al societăţii ar trebui să cer acelaşi lucru: să le finanţeze numai cei care beneficiază de ele. Căci ce altceva fac cei de la Salvamont dacă nu îi salvează pe cei care de bună voie se pun în situaţii riscante sau ignoră cu bună ştiinţă regulile. Ei bine, dacă le place să trăiască aşa, să plătească ei, nu noi, restul societăţii, cuminţi şi aşezaţi la locurile noastre. Auzim vreun protest? Nu, pentru că Salvamontul nu are legătură cu religia.

Da, dar Salvamontul sprijină turismul, care aduce bani la buget. Vreţi să vorbim şi despre turismul religios care aduce bani la buget?

Şi în final de ce nu auzim proteste umaniste faţă de construirea din bani publici a stadionului National Arena – 234 milioane euro (în lei cam 966 milioane – cam cât s-a dat în 10 ani pentru construcţii de biserici). Cu siguranţă că, dacă stadionul ar fi fost folosit exclusiv pentru ceremonii religioase am fi văzut ceva proteste şi auto-incendieri publice. Dar aşa, e linişte în tabăra prietenilor ateisto-umanişti.
Mi-e prieten Platon, dar mai prieten mi-e adevarul ar putea suna astlfe în varianta “umanistă”: duşman mi-e risipirea banului public, dar mai duşman mi-e religia. 

Pentru amatorii de statistici, cineva şi-a făcut timp să vadă cam cât s-a cheltuit pentru “religie”, sănătate şi educaţie în ultimii 4 ani.

2011

Sprijin pentru construirea şi repararea lăcaşelor de cult: 28.386.000 RON

(ATENŢIE! nu doar pentru Biserica Ortodoxă Română, ci pentru toate cultele recunoscute)

NOTA: pentru anul 2011 Catedrala Mântuirii Neamului a primit 10.000.000 RON, în plus faţă de suma de mai sus

Sprijin salarial acordat personalului clerical: 248.637.000 RON (pt. toate cultele!)

Ministerul Educaţiei şi Cercetării: 8.555.504.000 RON

Ministerul Sănătăţii: 4.417.609.000 RON

2010

Sprijin pentru construirea şi repararea lăcaşelor de cult: 40.000.000 RON

Sprijin salarial acordat personalului clerical: 278.124.000 RON

Ministerul Educaţiei şi Cercetării: 14.590.490.000 RON

Ministerul Sănătăţii: 4.191.554.000 RON

2009

Sprijin pentru construirea şi repararea lăcaşelor de cult: 105.838.000 RON

Sprijin salarial acordat personalului clerical: 270.859.000 RON

Ministerul Educaţiei şi Cercetării: 11.985.459.000 RON

Ministerul Sănătăţii: 4.218.865.000 RON

2008

Sprijin pentru construirea şi repararea lăcaşelor de cult:  123.012.000 RON

Sprijin salarial acordat personalului clerical:  168.123.000 RON

Ministerul Educaţiei şi Cercetării:  15.833.082.000 RON

Ministerul Sănătăţii: 4.969.474.000 RON

Related posts:

1. N-ai nevoie de Dumnezeu ca sa fii un om bun. Ci doar sa fii ateu O campanie derulată de American Humanist Association în timpul sărbătorilor de...
2. Cum a cazut Galileo victima razboiului dintre stiinta si religie. Mituri ateiste Că Galileo a fost un luptător secularist împotriva religiei organizate,...
3. 7 adevaruri despre casatorie valabile si in blogging 1. Pasiunea e bună, dar nu durează o veşnicie. Când...

E o idee generoasă care, în afară de cei 40 000 de dolari, nu-i costă nimic. E ca și cum ai spune că 9 din zece medici stomatologi recomandă Colgate. În timp ce alți 9 din 10 recomandă Blend-a-Med. Pot să zică ce vor, că nu îi ia nimeni la verificat pe medicii ăia 9, nici pe ateii buni de dragul bunătății.

Atenție! Nu zic că ateii nu pot fi morali sau buni (indiferent ce definiție ar da ei la cuvintele astea), zic că doar că e o idee fără acoperire.

Pe de altă parte internetul e plin de atei și ”foști creștini” care spun că creștinii sunt egoiști, bigoți, rău intenționați, răi de-a dreptul și pe deasupra ipocriți.

Printre ei, cel mai fervent, Christopher Hitchens. El este producătorul a 2 documentare despre Maica Teresa în care ”demonstrează” că nu a fost sfânta pe care lumea o crede ci dimpotrivă, că avut motive egoiste pentru ceea ce a făcut și că în loc să ajute oamenii, de fapt le-a făcut rău. În propriile cuvinte:

”Many more people are poor and sick because of the life of MT: Even more will be poor and sick if her example is followed. She was a fanatic, a fundamentalist, and a fraud, and a church that officially protects those who violate the innocent has given us another clear sign of where it truly stands on moral and ethical questions”

Acum să stăm strâmb și să judecăm drept. Ideea e că poți fi un om bun dacă asta îți dorești, cu excepția cazului în care ești creștin. Atunci ești egoist și ipocrit.

Dacă ești un ateu, te asigur de toată simpatia mea (prefer oricând o discuție cu un ateu uneia cu un religios înrăit) și te rog să îmi dai o definiție a bunătății în concepția ta și dacă ești amabil să adaugi lângă și care e baza pentru acea definiție.

Bonus: De ce o organizație protestează împotriva faptului că statul donează bani pentru lăcașe de cult destinate oamenilor în timp ce nu are nici o problemă cu cheltuirea banului public pentru construirea de adăposturi pentru câini. Și de ce o astfel de organizație își spune Umanistă?

Vă recomand articolul din Reason http://reason.com/archives/2008/10/07/does-religion-make-people-nice nu pentru că sunt de acord cu autorul ci pentru că prezintă un punct de vedere interesant și multe link-uri utile.

”As whacky as some dogmas are, religions do appear to encourage generosity and honesty”

Related posts:

1. Dumnezeu te urmareste pe Twitter Cu câteva zile în urmă am primit pe email notificarea...

Teoretic sunt convins de beneficiile colectării selective, în practică mă lovesc de câteva impedimente.

1. Nu am în casă mai multe coșuri de gunoi și nici nu am spațiu pentru mai multe. Deci procesul este dinamitat din start.

2. Cei 300 de metri până la pubele înseamnă destul de mult mai ales dacă nu ai drum pe acolo, iar coșurile de gunoi au prostul obicei să se umple exact când ai mai puțin timp.

3. Nu sunt motivat suficient.

La partea cu motivarea parcă ar fi mai mult de discutat. Că dacă ar fi motivația s-ar mai rezolva și celelalte și cred că aici e chestiunea principală.

Ca oamenii să fie motivați să facă efortul de a selecta și parcurge distanța suplimentară trebuie să aibă o motivație concretă. Fie una negativă – amendă pentru cei care aruncă gunoiul la grămadă (metodă ineficientă și generatoare de șpăgi). Fiu una pozitivă – una pragmatică de genul – plătești mai puțin la gunoi dacă dovedești că arunci selectiv sau așa cum citisem pe undeva,  un automat care te plătește la numărul de PET-uri pe care le reciclezi. Atunci să vezi veselie la colectare selectivă.

Pe partea de motivare pozitiv-dubioasă mai este varianta insuflării sentimentului religios. S-a încercat deja. Ideea că planeta noastră este un organism viu de care trebuie să avem grijă, că e Mama Pământ, că e zeița Gaia, plus ecologismul fanatizat Green Peace. Ideea a prins la câțiva bezmetici (m-aș mira să nu primesc câteva comentarii de la unii dintre ei), dar nu la suficienți.

În contextul românesc nu cred că funcționează vreuna din variantele de mai sus. Am totuși o variantă care merge la sigur. Cum e cunoscută înclinația românului pentru a încălca regulile, dacă vrem să avem colectare selectivă, ar trebui să o interzicem cu desăvârșire. Ar fi destui care ar vrea să sfideze sistemul și numai de nervi ar arunca hârtia la hârtie și plasticul la plastic.

Related posts:

1. 5 lucruri simple care ti-ar face viata mai usoara fara sa te coste bani Avem talentul special de a ne face viaţa mai complicată...

Homosexualii au importat un model din vest în speranța ca românii se vor obișui cu ei și vor simpatiza în cele din urmă. Așa cum se întâmplă cu mai toate importurile românești și aici oamenii o dau cu mucozitățile în fasole. Nu de alta, dar scoțând în față personaje ca Naomi et co homosexualii nu se apropie de de ideea de normalitate. Dimpotrivă, sugerează că locul lor este undeva în periferia stridentă și mă îndoiesc că asta e scopul marșului.

Înțeleg neliniștea creștinilor atunci când apar manifestări de acest gen. Teama lor e că tăvălugul nu se va opri niciodată și pe măsură ce mișcarea homosexuală va câștiga mai multă greutate va deveni obraznică și va restrânge din drepturile celor care nu sunt ca ei.

Creştinii se tem că este o agendă progresivă (şi în parte au dreptate) care urmează pașii:
- legalizare
- legalizare căsătorii gay
-legalizare adopții pentru cuplurile gay
şi de aici încolo lucrurile pot să o ia razna:
- educaţie sexuală gay obligatorie în școli la vârste mici
- interzicerea Bibliei (considerată hate literature) – propunerea făcută în Canada
- interdicţia ca părinții să-și educe copiii aşa cum doresc (sub pretextul că promovează discriminarea pe criterii de orientare sexuală).

Pe de altă parte marșul ”normalității” organizat de Noua Dreaptă îmi dă mai mulți fiori decât orice agendă homosexuală reală sau închipuită. Dacă e ceva ce i-ar putea face simpatici pe homosexuali aceasta este  marșul Noii Drepte. Dacă Naomi și compania sunt niște papagali care vor să pară amuzanți, marșul ”normalității” e serios. Genul ăla de seriozitate care ți-ar lua gâtul și nici măcar n-ar clipi doar pentru că ei sunt români iar tu ești ungur, țigan, pocăit, etc

Noua Dreaptă își arogă poziția creștină iar opinia publică îi asociază pe creștini cu aceștia. Sunt sigur că printre creștini, fie ei și evanghelici există simpatie față de marșul organizat de Noua Dreaptă, dar o astfel de atitudine este păguboasă din mai multe puncte de vedere. Odată că se asociază cu o mișcare legionară și a doua oară că astfel de marșuri n-au nimic în comun cu învățătura lui Hristos.

E drept că trebuie să fim sare și lumină într-o lume aflată în degradare și întuneric. Dar asta nu se face  purtând pancarte semi-obscene și strigând slogane legionare. Dacă mișcarea pentru drepturile homosexualilor e dușmanul creștinilor, Noul Testament ne învață cum să ne purtăm cu dușmanii:

”Dimpotrivă: dacă îi este foame vrăjmașului tău, dă-i să mănânce; dacă-i este sete, dă-i să bea;
căci dacă vei face astfel, vei grămădi cărbuni aprinși pe capul lui.”
Nu te lăsa biruit de rău, ci biruiește răul prin bine.

Mi-ar plăcea să văd creștini care oferă apă sau mâncare participanților la ambele marșuri alături de mesajul că Dumnezeu îi iubește și că vrea ca ei să se întoarcă la El.

No related posts.

Utilizatorii de twitter sunt, după umila mea părere, oameni inteligenți și cu preocupări serioase. În general vorbind. Ei sunt oamenii care la alegeri sunt trecuți in sondaje la studii superioare și urban mare. Adică exact cei care nu se prezintă la vot. După cum spunea unul dintre twitteristi ”aș vota dacă aș ști că banii se duc la cel pe care îl votez!” sau ”dacă e vorba să îi dau 2 euro lui Sârbu…” Nici eu nu am votat și tot din cauza asta. Emisiunea în sine nu e un demers caritabil, nici un studiu științific menit să determine care e cel mai talentat cetățean ci e o afacere. Una care mizează pe faptul că emoțiile îi fac pe oameni să ducă mâna la buzunarul virtual al telefonului. Ei bine, oamenii inteligenți de pe twitter au sesizat șmecheria și s-au abținut. Repet: exact ca la alegeri!

Rezultatul votului Românii au talent mai trebuie interpretat și din perspectiva angoaselor și prejudecăților românești. O dansatoare la bara, un cuplu de băieți musculoși au fost lăsați în afara podiumului și e de mirare că Valentin Dinu a luat atâtea voturi.

Revenind acum la podium, a fost vorba de 3 oameni care au cântat (și asta ar fi de analizat, dacă vorbim de ceea ce percep românii a fi talent adevărat). Narcis a avut după părerea mea un talent extraordinar, Valentin o poveste extraordinară dublată de un talent pe măsură. În ce-l privește pe Adrian Tutu, pe lângă povestea tristă a mai avut ceva: prin cântecul lui a dat speranță unor oameni. Nu, nu oamenilor de pe twitter care sunt prea inteligenți și fandosiți ca să ”cumpere” chestii de genul ăla ci s-a adresat specific celor care votează. Și la concursuri lacrimogene dar și la alegeri.

Am scris acest articol pentru că sunt 2 lucruri de reținut aici.

1. Twitter este o comunitate mică, vocală, de oameni inteligenți și mobili, dar care, atunci când e vorba de vot preferă să se abțină. Cu ocazia asta aflăm de ce nu prea își pierd vremea politicienii pe twitter. Pentru că nu contăm la vot.

2. Puși în fața unei performanțe extraordinare și a uneia cu care se pot identifica, românii votanți o vor alege pe cea de-a doua. Dintre cele 3 cântece, unul singur a fost fredonabil :)

Related posts:

1. Cum sa obtii maximum din Follow Friday O dată pe săptămână, vinerea, pe twitter, sub numele Follow...
2. O zi din viata mea de microb Am un nume complicat, n-are rost să-l menționez, dar toți...

Au mai fost bloggeri care au traficat informaţie falsă. Unul a anunţat că a suspendat emisiunea lui Mircea Badea, altul a “sugerat” că un anumit lider sindical arestat ar fi tatăl său. Presa a preluat ştirile şi s-a păcălit. Unul dintre ei, fusese indus în eroare şi a publicat articolul cu bună credinţă, celălalt a făcut-o intenţionat, ca un “cadou” la adresa presei.

În ambele cazuri, a pierdut presa (dar doar pe termen scurt), au pierdut cititorii blogului care au crezut că citesc o informaţie veridică, a pierdut bloggerul în cauză a cărui credibilitate a scăzut (nu înseamnă că i-a scăzut şi traficul sau publicitatea), dar cea mai mare pierdere a cuantificat-o blogosfera în ansamblu.

Dacă asupra presei planează pe drept cuvânt suspiciunea că e coruptă şi că e purtătoarea de interes a patronilor şi nu cititorilor, blogosfera se contura ca o sursă de informaţii valabilă. Cei care furnizau informaţiile erau oameni de încredere care îşi puneau numele în joc. Erau accesibili şi pasionaţi de ceea ce fac şi chiar dacă la început au fost priviţi cu suspiciune, în timp şi-au consolidat credibilitatea şi odată cu ei, întreaga antrepriză blogosferică.

Sunt bloggeri care muncesc mult şi vor să fie luaţi în serios, care îşi doresc să fie citaţi în presa scrisă ca sursă, dar când apar evenimente ca cele de mai sus, nu văd ce motiv ar avea un jurnalist care se respectă să mai ia de bun ce scrie un blogger.

O prietenă din Republica Moldova mi-a povestit că, după revoluţia lor, atunci când oamenii au văzut primele reclame la TV, cumpărau produsele şi serviciile respective cu mare entuziasm pentru că, aşa cum spuneau ei “au anunţat la televizor”. Până s-au prins că e ţeapă şi au tratat cu mare scepticism ce se “anunţă la televizor”.

Mă tem că “anunţurile de pe bloguri” vor beneficia de acelaşi tratament în curând. Cel puţin din partea oamenilor care se respectă.

Sursa imagine: http://www.masternewmedia.org

No related posts.

Iubitorii de animale vor acuza autorităţile de cruzime şi de crimă împotriva sufletelor curate de maidanezi iar principalul argument va fi acela că violenţa nu este o soluţie.

Dacă soluţia cu ecarisajul privat a fost prea radicală, cei care îşi zic iubitori de animale ar putea veni cu soluţii alternative la eutanasiere.

Una dintre soluţii ar fi adopţia. Dacă spaţiul nu le permite bucureştenilor să adopte de facto un maidanez, ei ar putea adopta unul la distanţă. Organizaţia A doua şansă oferă această oportunitate celor care ar dori. Aceasta presupune că un o persoană poate sponsoriza un câine aflat în adăpost. Dacă doreşte, poate să treacă să îl viziteze, să se joace cu el şi să vadă cum e îngrijit. Suma lunară contra căreia ar putea fi adoptat un fost maidanez este de doar 50 lei.  Nu e puţin, dar nu e nici o avere. Posesorii de câini ştiu că plătesc infinit mai mult pentru îngrijirea lor acasă.

În Bucureşti sunt 50 000 de câini fără stăpân. Dacă printre cele 3 milioane de bucureşteni s-ar găsi 50 000 de oameni care să pună şi banii where their mouth is, problema câinilor maidanezi ar fi rezolvată fără să curgă o picătură de sânge canin.

Când vine vorba de bani, însă, viaţa e grea…salariile sunt mici. Mai bine să dea guvernul şi primăria banii, noi doar să contribuim substanţial pe partea sentimentală.

În adăpostul A doua Şansă sunt daţi spre adopţie virtuală 147 de câini. Dintre aceştia mai puţin de 35 de câini sunt adoptaţi.  Adică în jur de 25%. Sunt curios însă, câţi dintre cei 35 chiar s-au ţinut de cuvânt şi au trimis banii lunar.

PS: În timp ce asociaţiile umaniste protestează împotriva concubinajului statului cu Biserica prin diverse parteneriate şi prin sponsorizarea Catedralei Mântuirii Neamului, se pare că nu au nimic împotrivă ca statul să finanţeze adăposturile pentru maidanezi. Deh… sunt umanişti.

No related posts.