Laud twitter-ul în sus și în jos iar oamenii se uita la mine cu îngăduință și uneori cu suspiciune. Ghicesc pe buzele lor întrebarea: și pe mine cu ce mă încălzește.

Se da următoarea situație: ai un seminar valoros. Se mai dă un buget de publicitate sublim, dar care lipsește cu desăvârșire. Cum orice problemă în sine, nu e decât o oportunitate deghizată, iată care e cererea mea de ajutor. Dacă reușesc, cu buget zero să aduc totuși oameni la acest eveniment, bazându-mă doar pe puterea social media (twitter) aș putea face o demonstrație pe care colegii mei să o înțeleagă. ”A, deci la asta folosește twitter, zi așa, că îmi fac și eu cont”. Așadar, ar fi o investiție în mine (fac cinste cu următoarea ocazie când ne vedem) și o ocazie să dovedim fără echivoc că social media chiar contează.

Evenimentul are o taxa de înscriere care, însă, acoperă doar costul materialelor și al indicatorul de personalitate Myer – Briggs pe care fiecare participant le va primi. Deci, nici un profit.

Ca să avem niște indicatori clari, am pus pe formularul de înregistrare câmpul ”cod reducere”. Dacă cineva își va scrie acolo id-ul de twitter, va beneficia de un pranz de networking cu trainerul după sesiunea de sâmbătă. Ăsta ar fi avantajul pe care l-ar avea ei. Nu am alta idee cu ce aș putea să îi tentez, dar sunt deschis la sugestii, eventual sponsorizări. :) Ca să se vadă niște chestiuni mai clar, în câmpul de reducere ar putea scrie contul tău de twitter (așa o știm clar cine, câți oameni a trimis).

Practic, ce ați putea face ca să contribuiți la această ”demonstratie”:

1. Promovați pe twitter articolul http://bit.ly/ceZOSJ Ex: Dacă scrii la cod reducere id-ul meu de twitter, mergi cu trainerul din SUA la un pranz de networking dupa seminar http://bit.ly/ceZOSJ sau ceva asemănător.

2. Scrieți un articol pe blog care să conțină linkul către articolul în care scrie despre eveniment și specificați același lucru: dacă în câmpul de cod reducere vor scrie id-ul vostru de twitter, beneficiază de un pranz de networking împreună cu trainerul John Schwaiger, în care pot pune întrebări suplimentare și pot stabili colaborări ulterioare.

3. Dacă aveți o sugestie mai bună decât acestea, o aștept cu plăcere.

4. Dacă vreți să sponsorizați evenimentul în vreun fel, posibilitățile sunt infinite :)

5. Promovati filmuletul de mai jos (incercarea mea disperata de a apela la oamenii cu inima buna) pe twitter si pe bloguri :)

Ce primiți în schimb:

• Putem să arătăm că twitter este o comunitate cu putere reală în offline. În plus putem să vedem clar pe rezultate dacă ceea ce facem noi online ”convertește” în acțiuni offline. Poți avea o statistică a celor care s-au înscris folosind id-ul tău.
• Apăreți pe site-ul fitzuica în secțiunea de parteneri media (cu contul de twitter sau blog) si primiți la pachet și recunoștința mea cu promisiunea că fac cinste când ne vedem.

Mi-am cam pus reputația în joc la pariul ăsta. Salvați-mă!  Nu uitați că cine salvează un om, salveaza o rețea socială întreagă :)

Hai ca se poate! Au inceput sa se miste lucrurile.

Daca ti-a placut ce ai citit aboneaza-te la feed-ul RSS sau primeste articole asemanatoare prin email Urmareste-ma pe twitter!

Balurile mascate au aparut prin secolele 15-16 în Italia. La început au fost rezervate exclusiv celor din clasele mai înalte, pentru ca, în timp, să devină accesibile oricui. Două secolele mai târziu, au devenit populare prin întreaga Europă, uneori cu rezultate fatale: Gustav al treilea al Suediei a fost asasinat in timpul unuia de către un nobil nemulţumit. Nu ştim dacă nemulţumirea era legată de calitatea muzicii de la bal.

Scriitori ai vremii militau pentru interzicerea acestor evenimente care, în opinia lor, ar fi încurajat imoralitea şi influenţele străine, pentru că în spatele unei măşti puteai fi oricine şi să te comporţi oricum aveai chef.

Odată cu apariţia internetului, balurile mascate şi-au pierdut farmecul. Oamenii, la adăpostul unei identităţi online, pot , 24 de ore pe zi, să fie cine vor ei şi să se comporte cum le place. Ajunge să dai unui prieten un nickname şi ai impresia că nu l-ai cunoscut niciodată. Oamenii blânzi şi politicoşi care stau în camera de alături sau în banca din spatele tău la cursuri devin indivizi agresivi şi vulgari atunci când îşi trag pe ei identitatea online.
In vino veritas spuneau latinii naivi care nu au cunoscut niciodată puterea internetului. De bună seamă, romanii erau convinşi că nu există nici un mod mai bun de a-l face pe un om să se scuture de obiceiurile autocenzurante, decât o duşcă mare de alcool. Astăzi, internetul este noul alcool.

Să admitem că beţia virtuală te face să te simţi bine pe moment, dar nu te doare capul a doua zi când vezi că ceilalţi internauţi ambetaţi cu aceeaşi licoare îţi răspund la înjurătură cu o înjurătură mai apăsată?
Înţeleg, viaţa e grea şi ai nevoie de o refulare. Dacă pe profesorul de curs nu poţi să îl înjuri, găseşti pe net unul care face pe deşteptul şi dă-i şi luptă. Dar în realitate profesorul de curs e bine-mersi iar tu ai făcut încă 2 oameni nefericiţi: pe autorul postului şi pe tine însuţi.
În viaţa de zi cu zi eşti un ilustru necunoscut, si vrei ca măcar pe internet să fii de temut? În momentul în care îţi pică internetul sau dispari de lângă calculator, nu rămâi acelaşi om?

Pe principiul “ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face”, nu e greu de intuit cam care sunt limitele. Şi la urma urmei devine cam plictisitor când toţi se comportă în acelaşi mod. Ai putea de exemplu să rupi tiparul şi să devii un personaj politicos, să arăţi preocupare faţă de sentimentele şi valorile celorlalţi. Ai deveni contrastul izbitor care ar atrage atenţia pe care ţi-o doreşti.
Ai putea pentru o săptămână ca, la adăpostul internetului, să devii tipul integru, politicos, sensibil şi bun care erai înainte să fii rănit prima dată de purtătorii de măşti. Ce zici, merită o încercare?

După ce a analizat datele de la 60 000 de conturi de twitter a tras concluzia că cei care folosesc mai des cuvintele “noi”, “voi” au mai mulţi folowers decât cei care care folosesc mai des cuvântul “eu”. Concluzia studiului a fost: dacă vrei mai mulţi followers, vorbeşte mai puţin despre tine şi implică-ţi mai mult audienţa.

Aşadar, m-am hotărât ca timp de o saptămână să îmi scot de la naftalină personalitatea mea altruistă. Nu, nu ca să câştig mai mulţi followers. Ar fi chiar culmea să devin altruist ca să îmi ating un scop egoist.

Scopul ar fi să mai degrabă să văd în ce fel se transformă prezenţa mea online dacă voi ţine cont de această recomandare.

Ce ar presupune asta?

Timp de o săptămână nu voi recomanda propriile articole sau activităţi.

Voi evita să scriu despre mine sau despre familie.

În schimb

- voi promova articole şi bloggeri interesanţi

- voi răspunde mai des şi voi da RT mai frecvent la lucruri care merită.

- voi comenta pe bloguri cu mai puţini cititori

Ar mai fi alte aspecte “egoiste ” de care ar trebui să mă descotorosesc sau obiceiuri bune de adoptat?

Data: 10 -17 februarie

Mi-ar fi plăcut să încep de luni, dar de marţi voi fi plecat şi nu ştiu cum voi sta cu internetul acolo. N-ar avea nici un haz experimentul dacă n-aş avea internet. Aşa că, propun data de 10 februarie ca început al experimentului. Cine vrea să se alăture, să lase un comentariu. Vom face o evaluare după data de 17. Cine vrea să înceapă de luni, e liber să o facă. Va fi chiar mai interesant să aflăm cam cu ce s-a confruntat înainte să începem.

Deci, cine se alătură experimentului? Sugestii de îmbunătăţire?

Participanţi:

Claudiu Ciobanu – blog, twitter

Alin Cristea – blog, twitter

Marieta Varga – blog, twitter

Mi-am adus aminte că am scris articolul de mai jos, când am citit că Google a lansat un sistem de căutare socială în varianta beta. Era o mişcare pe care prevedeam pe vremea când am redactat articolul. Astăzi văd că se fac primii paşi în direcţia asta. Nimeni nu e profet pe blogul lui?

———————————————

Internetul se schimbă constant şi cantităţi uriaşe de informaţie sunt adăugate în fiecare secundă. Nu numai că atotştiutorul google nu face faţă cu indexarea în timp real, dar din ce în ce mai mult va avea probleme cu relevanţa.

Utilizatorii încep să caute pe twitter informatiile pe care le căutau pe Google. E mult mai rapid şi mult mai relevant. Plus că este user generated content, mai degrabă decât search bot generated content.

Dezavantajul roboţilor de căutare este că sunt “orbi” şi desi algoritmii sunt destul de avansati nu prind exact ideea.
Mergând puţin mai departe putem anticipa că dacă Google nu prinde repede ideea cu social media, respectiv cu faptul că noi considerăm relevant nu informatia în sine ci mai degrabă cine o dă şi care este relaţia noastră cu cel care dă informaţia, atunci va intra în declin.

Să spunem că la un moment dat caut pe net informaţii despre un film, dar dacă un prieten sau doi îmi spun că nu merită văzut, că e plictisitor, atunci tendinţa mea e să dau o pondere mai mare relaţiei decât informaţiei de care nu mă leagă nimic. Acelaşi lucru e valabil în cazul produselor. Mai degrabă întreb un prieten care are un telefon ca cel pe care vreau să îl cumpăr decât să intru pe un forum unde oameni necunoscuţi vorbesc despre el.

Probabil “noul google” va avea capacitatea să investigheze reţelele ţesute între oameni, felul în care sunt conectaţi în social media precum şi interesele comune cu alţi utilizatori şi va livra conţinutul relevant în funcţie de relaţii, nu de cuvinte cheie.

Tendinţa se va manifesta probabil şi pe bloguri şi cel mai probabil puterea unui blog va fi nu în informaţiile unice pe care le aduce ci mai degrabă în relaţia pe care autorul o va dezvolta cu cititorii. Advertiserii vor fi foarte atenti la astfel de interacţiuni şi vor livra reclame în consecinţă. Nu va dura extrem de mult până când oamenii vor intelege ca un blogger care, pe langa informatia unica, are o interactiune excelenta cu cititorii, e de ajutor si intretine o comunitate, va fi mai relevant atunci când recomanda un produs decât unul care are o abordare impersonală sau o relaţie de semi-adversitate cu audienţa.

Indiferent daca asta se va întampla sau nu, acum e momentul sa uiţi de Search Engine Optimisation şi să începi să lucrezi la Community Engine Optimisation. In loc să te chinui să faci posturile tale relevante pentru motoarele de căutare, încearcă să dezvolţi relaţia cu cititorii tăi, ajută-i să înţeleagă că scrii pentru că iţi pasă de ei, nu de trafic şi pagerank-uri. Dezvoltă reţeaua finuţă de relaţii cu cititorii, fii de ajutor, pune linkuri, dă feedback, participă la acţiuni offline şi comunică real cu ei.
Tine minte că nici un articol nu începe şi nu se termină atunci când îl scrii! Contează ce ai citit înainte, cu cine ai interacţionat, ce ai cumpărat şi unde ai fost inainte de a-l citi şi contează ce vei face după ce ai apăsat butonul de publicare.
In definitiv oamenilor nu le pasă atât de mult de cât ştii până nu înţeleg cât de mult iţi pasă de ei!

Nu am cântărit niciodată mai mult de 55 de kg în ciuda celor 175 de centimentri cu care mă laud. În clasa a șasea cântăream ceva mai mult decât un miel de Paști, dar…aveam o colegă cu 2 kilograme mai ușoară ca mine. Toate glumele care ar fi venit în direcția mea erau deturnate către ea cu contribuția mea creativă într-o genială campanie “Râde ciob de oală spartă”.

Nu știu multe despre război, dar am jucat suficiente jocuri de strategie ca să înțeleg că e mult mai profitabil să duci un război pe terenul adeversarului decât în propria bază.

Avantajele sunt  evidente: îți rămâne infrastructura întreagă, adversarul se preocupă de apărare, nu de atac, tu dictezi termenii în care se poartă lupta, discuția va fi despre cât de slabă sau puternică e baza adversarului, nu a ta. Pe tărâm blogeristic lucrurile stau destul de asemănător. Sunt destui bloggeri “slabi” care contribuie la campaniile lansate împotriva unuia sau altuia online. A se vedea #haded și @blogatu facts de pe twitter. Ca să ducem sinceritatea până la capăt trebuie să spun că cea cu @blogatu m-a prins si pe mine, până când demersul a devenit mai mult enervant decât amuzant.

Pe principiul a greși e omenește, oricare blogger poate cădea la un moment dat în colimatorul găștii de blogerii adepți ai războiului preventiv, de aceea fiecare dintre noi răsuflăm ușurați când subiectul zilei e altcineva și bineînțeles contribuim și noi la “x-ulescu facts” cu chestiuni care ni s-ar potrivi de minune și nouă.

Războiul preventiv e bun și în cazul evenimentelor “neautorizate” care implică blogosfera, de genul Ziua Bloggerilor Bucureșteni. Ca să nu mai vorbim de World Blogging Forum, la care unii bloggeri cunoscuți nu au vrut să participe pe motiv că e o chestie de campanie electorală a președintelui Băsescu ca apoi, în ziua dinaintea alegerilor să îl ridice în slăvi pe unul dintre ei care i-a luat un interviu aceluiași Băsescu.

Să combateți preventiv bine! As long as it makes you happy!