E o idee generoasă care, în afară de cei 40 000 de dolari, nu-i costă nimic. E ca și cum ai spune că 9 din zece medici stomatologi recomandă Colgate. În timp ce alți 9 din 10 recomandă Blend-a-Med. Pot să zică ce vor, că nu îi ia nimeni la verificat pe medicii ăia 9, nici pe ateii buni de dragul bunătății.

Atenție! Nu zic că ateii nu pot fi morali sau buni (indiferent ce definiție ar da ei la cuvintele astea), zic că doar că e o idee fără acoperire.

Pe de altă parte internetul e plin de atei și ”foști creștini” care spun că creștinii sunt egoiști, bigoți, rău intenționați, răi de-a dreptul și pe deasupra ipocriți.

Printre ei, cel mai fervent, Christopher Hitchens. El este producătorul a 2 documentare despre Maica Teresa în care ”demonstrează” că nu a fost sfânta pe care lumea o crede ci dimpotrivă, că avut motive egoiste pentru ceea ce a făcut și că în loc să ajute oamenii, de fapt le-a făcut rău. În propriile cuvinte:

”Many more people are poor and sick because of the life of MT: Even more will be poor and sick if her example is followed. She was a fanatic, a fundamentalist, and a fraud, and a church that officially protects those who violate the innocent has given us another clear sign of where it truly stands on moral and ethical questions”

Acum să stăm strâmb și să judecăm drept. Ideea e că poți fi un om bun dacă asta îți dorești, cu excepția cazului în care ești creștin. Atunci ești egoist și ipocrit.

Dacă ești un ateu, te asigur de toată simpatia mea (prefer oricând o discuție cu un ateu uneia cu un religios înrăit) și te rog să îmi dai o definiție a bunătății în concepția ta și dacă ești amabil să adaugi lângă și care e baza pentru acea definiție.

Bonus: De ce o organizație protestează împotriva faptului că statul donează bani pentru lăcașe de cult destinate oamenilor în timp ce nu are nici o problemă cu cheltuirea banului public pentru construirea de adăposturi pentru câini. Și de ce o astfel de organizație își spune Umanistă?

Vă recomand articolul din Reason http://reason.com/archives/2008/10/07/does-religion-make-people-nice nu pentru că sunt de acord cu autorul ci pentru că prezintă un punct de vedere interesant și multe link-uri utile.

”As whacky as some dogmas are, religions do appear to encourage generosity and honesty”

Related posts:

1. Dumnezeu te urmareste pe Twitter Cu câteva zile în urmă am primit pe email notificarea...

În acest context m-am întrebat în ce cazuri este ok să lansezi “mesajul creştin”? E nevoie ca acesta să fie cerut de interlocutor pentru a fi legitim?

Sunt şi eu circumspect de fiecare dată când cineva ia initiativa să vorbească cu mine. Când cineva deschide discuţia în tren, pe stradă, la magazin mă uit pe sub sprâncene şi mă întreb care e poanta. Care e poanta cu adevărat, căci dacă a luat iniţiativa sigur îmi vrea răul. Corect?

Creştinismul presupune iniţiativă din moment ce Dumnezeu a luat iniţiativa în relaţia noastră cu El. Iisus a predicat Evanghelia în cele mai multe cazuri când oamenii nu au cerut-o. Apostolii au procedat asemănător. Şi au plătit şi preţul pentru asta. Creştinismul a evoluat aşa de rapid pentru că adepţii lui luau iniţiativa şi vorbeau despre credinţa lor, nu numai vecinilor ci mergeau şi în alte zone.

Să revin acum la prozelitism. Nu la definiţia din dicţionar ci la cuvântul folosit tendenţios de fiecare dată când cineva ia iniţiativa să vorbească despre Dumnezeu. A lua iniţiativa să oferi ceva valoros chiar dacă omul nu l-a cerut este un lucru negativ?

Să vedem câteva exemple de astfel de prozelitsm: părinţii tăi ţi-au dat viaţa deşi tu nu ai cerut-o. Profesorul de liceu te influenţează să înveţi fizică, deşi tu nu ai cerut-o. Vânzătoarea de la magazin îţi oferă o pungă chiar dacă tu nu te-ai manifestat ca atare. Un tip care se ocupă de SEO optimizează site-ul ca tu să găseşti informaţia utilă mai uşor, un medic încearcă să-ţi explice că e bine să te laşi de fumat etc.

Dacă ai descoperi un leac miraculos pentru o boală incurabilă te-ai cenzura doar pentru că mesajul despre leacul miraculos n-a fost cerut?

Aş zice că depinde de cât de mult a însemnat pentru tine aflarea leacului miraculos. Dacă te-a salvat de la moarte într-o situaţie critică vei fi recunoscător şi entuziasmat să spui şi altora. Dar asta nu te va ţine foarte mult. După ce trece entuziasmul iniţial şi îţi iei câteva refuzuri ce va face diferenţa între a continua şi a te opri este atitudinea faţă de oameni. Dacă îi iubeşti, vei trece peste reticenţa lor şi peste faptul că mesajul n-a fost solicitat şi, da, vei face prozelitism. Daca asta înseamnă să faci prozelitism.

Related posts:

1. Cum sa scrii un guest post care va fi publicat Am scris câteva guest-post-uri care au fost publicate și mi-au...
2. Cum sa obtii maximum din Follow Friday O dată pe săptămână, vinerea, pe twitter, sub numele Follow...

În urma apocalipsei profețită de Harold Camping au rămas, pe lângă glumele și ironiile îndreptățite și mulți oameni dezamăgiți.
Au crezut sincer în ceea ce le-a spus Camping, și-au schimbat viețile, au cheltuit economiile de-o viață, au renunțat la slujbe și s-au dedicat unui scop mai înalt: avertizarea celorlalți despre iminența sfârșitului.
Pe 22 mai, viața acestor oameni a fost lăsată fără sens. Au făcut tot ce trebuia. Au crezut, au crezut sincer și și-au pus și banii unde le-a fost gura (așa cum zice vorba americanului) și cu toate astea au greșit.
Am auzit mulți oameni care spun că nu contează în ce crezi atâta timp cât ești sincer în credința ta. Ei bine, uite că nu e așa.

Poți să crezi oricât de sincer în ceva și totuși să fie rău. De altfel și teroriștii islamiști cred sincer în ceva.

În creștinism, deși credința joacă un rol important, nu ea este cel mai important lucru. Mai important decât credința în sine este obiectul credinței. Obiectul credinței în creștinism este Iisus Hristos.

Dacă vreți ceva autentic mergeți direct la sursă, nu umblați pe la intermediari.

Related posts:

1. Despre credinta Mi-a plăcut atât de mult răspunsul pe care l-a dat...
2. Lansarea Noului Testament pentru sportivi În Săptămâna Patimilor, o surpriză frumoasă pentru sportivi. Deși nu...
3. Blogurile ca sursa de dezinformare Mă pregăteam să dau mai departe mesajul care anunţa următoarele...

Urmăriți, vă rog, clipul BBC și prezentarea TED de la sfârșitul articolului. Vă asigur că nu vă veți plictisi indiferent de care parte a baricadei vă aflați. Le-am descoperit pe blogul lui Emi Pavel și mi s-au părut de-a dreptul fascinante.

Într-unul din clipurile de la TED vocea din off spune: evolutia a generat multe specii. Și într-adevăr unele sunt mai avansate decât altele. Față de primele forme de viață mecanică, ultimele generații sunt foarte evoluate. Chiar acum lucrează la generația a șaptea, o turmă de șapte animale ce vor trăi pe plajele din Olanda. Acestea vor fi capabile să se miște chiar în absența vântului.

În clipul de la BBC Jansen spune la un moment că din acestă încercare de a crea forme de viață a descoperit problemele pe care adevăratul Creator le-a întâmpinat când a creat acestă lume. Am zâmbit când am citit despre problemele Creatorului. M-am gândit ca deocamdată creaturile lui nu sunt suficient de evoluate încât să îi pună adevărate probleme.

Mi le închipui într-o zi, dacă Jansen va trăi suficient de mult încât să facă unele cu conștiință de sine, vorbind între ele și filosofând despre modul în care a apărut viața mecanică. Și nu e greu de închipuit că unele vor spune că au fost create, în timp ce altele vor argumenta că au fost rezultatul evoluției. Cât despre Jansen…unele îl vor adora, altele îl vor ignora, altele supărate pe existența lui de-a dreptul, vor scrie cărți cu titluri ca: The Jansen Delusion și Jansen is not great.

Poze cu “animalele” de plajă găsiți aici iar pe site-ul în engleză le vedeți în mișcare.

Citiți și articolul din Wired pentru mai multe amănunte.

“A self-styled god, Jansen is evolving an entirely new line of animals: immense multi-legged walking critters designed to roam the Dutch coastline, feeding on gusts of wind. Over the years, successive generations of his creatures have evolved into increasingly complex animals that walk by flapping wings in response to the wind, discerning obstacles in their path through feelers and even hammering themselves into the sand on sensing an approaching storm.”

No related posts.

Pentru că articolul lui Mircea duce discuția putin la ignoranță ca vector al ”credinței” și cunoașterea ca vector al ateismului o să dau mai jos o ilustrație preluată din cartea God’s Undertaker. Has science buried God a lui John Lennox (Profesor de Matematică la Oxford).

Să presupunem că arătăm o mașină unor oameni care au trăit izolați. Pentru că ei nu înțeleg cum funcționează, ar fi tentați să spună că există o zeitate care face motorul să se miște. Ignoranța lor i-a condus astfel la credința într-un zeu al motorului. Desigur, unii mai curajoși au deschis capota și ceea ce au văzut li s-a părut foarte pământean, dar n-au îndrăznit să spună că nu e vorba de un Dumnezeu pentru că nu aveau cunoștințele necesare. Unul dintre ei a plecat la scoală și a invățat cum funcționează un motor. S-a întors, le-a explicat și le-a spus: vedeți, nu există nici o zeitate, totul e știință.

Dar faptul că astăzi înțelegem cum funcționează “motorul” nu elimină existența unui proiectant. Ba dimpotrivă, o implică!

Citiți o altă ilustrație despre întrebările la care poate și nu poate răspunde știința în articolul:

Poate stiinta sa explice prajitura matusii Matilda?

Related posts:

1. Poate stiinta sa explice prajitura matusii Matilda? Despre ceea ce poate sau nu poate știința să explice....
2. Cum a cazut Galileo victima razboiului dintre stiinta si religie. Mituri ateiste Că Galileo a fost un luptător secularist împotriva religiei organizate,...
3. Doua extensii pentru Chrome care fac Tweetdeck aproape inutil De mai multa vreme scriu pe twitter direct de pe...

Contul de twitter cu numele Dumnezeu este, într-adevăr o glumă, dar dacă n-ar fi? Dacă la un moment dat, Dumnezeu chiar și-ar face simțită prezența în lumea online. Într-un mod direct, nu prin intermediul celor care, pe drept cuvânt sau nu, se declară followers. Dacă ar coborî între noi și ne-ar da follow, cum ți s-ar modifica comportamentul?

Ai da și tu follow back, ai fi atent la ce scrii, la ce cuvinte folosești? I-ai da RT la tot ce spune sau doar la lucrurile care îți convin? I-ai da Direct Message-uri zilnice și ai aștepta să-ți răspundă? I-ai pune întrebări prin Replies?

Dacă ar face mutarea asta și ar deveni un user obișnuit al rețelei, dacă i s-ar împlini visul lui  Joan Osborne și Dumnezeu ar deveni unul dintre noi, cei care comunicam în 140 de caractere?

Până la urmă n-ar fi ceva ce n-ar mai fi făcut până acum. Prin Iisus, Dumnezeu s-a coborât între noi, devenind un ”user” obișnuit al lumii pe care a creat-o. Unii i-au dat follow, alții ignore. Unii au venit după El cât timp le-a fost de folos sau trendy, alții au rămas followers pentru toată viața (foarte scurtă, tocmai din cauza asta). Alții l-au batjocorit și l-au respins. Unora le-a răspuns blând, pe alții i-a surprins cu ironia și răspunsurile tăioase. A conversat amical cu unii rău famați (vameși, prostituate) și tăios cu religioșii care pierduseră din vedere esența și chiar se mândreau cu asta.

Dacă Dumnezeu ar deveni unul dintre noi, din nou, ce ai face?

Related posts:

1. Despre credinta Mi-a plăcut atât de mult răspunsul pe care l-a dat...
2. Cateva porunci mai putin cunoscute din Biblie Unii dintre oamenii care critică credința creștină aduc în discuții...
3. Lansarea Noului Testament pentru sportivi În Săptămâna Patimilor, o surpriză frumoasă pentru sportivi. Deși nu...

No related posts.

——————————————————————————————

Spunea cineva într-un comentariu că întrebarea e incompletă. Chiar de nu vedeam icoana din articol, tot acolo m-aș fi dus cu gândul la biserica mică, cu icoane afumate de atâta amar de vreme din satul în care am crescut. De fapt, la ceva mai mult: la Dumezeul pe care am încercat să Il găsesc acolo. La început, credința a însemnat să ma duc săptamânal la biserică și să spun Crezul, să îmi spun rugăciunea în fiecare seară la culcare și să încerc să fiu o fată cuminte.

Aveam cam 8-9 an și îmi plăcea să ascult povești. Povestea pe care mi-o spunea bunicul despre Judecata de Apoi am regăsit-o peste ani pe zidurile Voronețului. Eram la liceu. De câțiva ani începusem să citesc Biblia și credința mea căpătase și alte dimensiuni. Am înteles că Hristos se jertfise pe o cruce, ca pacatele mele să fie iertate. La lumina lumânărilor, în Vinerea mare, cântam Prohodul și parcă deslușeam întelesul versurilor în cu totul alt fel:

Murind Tu de voie,
În mormânt ai fost pus;
Şi pe mine ce-am fost mort, Iisuse-al meu,
De amara mea greşeală m-ai scăpat.

Mă simțeam iertată, dar nu pentru că spun rugăciuni sau că merg la biserică, ci pentru că Mantuitorul m-a mântuit prin moartea Sa. Am continuat să mă rog și să citesc din Biblie. Să ascult de Hristos, trâind așa cum El ne-a chemat să traim.

A fost bine…până când în anul I de facultate am rămas fără portofel și toți banii primiți de acasa pentru săptamana ce urma sau până acum doi ani când o prietena de 30 și ceva de ani, mama a două fetițe mici s-a îmbolnăvit de cancer. Și credința mea s-a zdruncinat. Nu credința despre existența Lui Dumnezeu sau a mântuirii mele…ci credința că El este bun si drept, chiar când circumstanțele spun altceva.
Apoi am recitit Evangheliile, în care Hristos vindecă bolnavi și înviază morți…vorbind inimii mele tulburate că El dorește binele și viața, nu răul și moartea.
In timp ce scriu aceste rânduri îmi dau seama că pentru mine, credința are sens într-o relație cu Dumnezeu. Că ea creste, capată alte dimensiuni pe masură ce Îl implic pe Dumnezeu în viața de zi cu zi, în acțiuni, decizii. Când iau Cuvântul Său, îl citesc și Îl las să îmi vorbească. Când inima mea este sensibilizată de zâmbetul unui copil sau de un răsarit de soare sau când plange atunci când vede suferința. Când Il lasă pe Dumnezeu să dea de mâncare unui nevoiaș sau să mângâie o mama disperată.

No related posts.

”Vedeam ca pe un argument puternic împotriva creștinismului acuzația că există ceva sfios, călugăresc și bărbătesc în tot ce se numește ”creștin”, mai ales în atitudinea sa față de rezistență și de luptă. Marii sceptici ai secolului al XIX-lea au fost în bună parte oameni virili. Bradlaugh într-un fel expansiv, Huxley într-un fel reținut erau, fără doar și poate, bărbați. Prin comparație, părea legitim să susții că îndemnurile pe care le dă creștinismul au în ele ceva slab și prea răbdător. Paradoxul din Evanghelie despre întoarcerea celuilalt obraz, faptul că preoții nu sunt niciodată combatanți și alte o sută de fapte făceau plauzibilă acuzația aruncată asupra creștinismului că ar fi o încercare de a transforma omul în ceva prea asemănător oii. Am citit și am crezut, iar dacă nu aș mai fi citit și alte lucruri de alt gen aș fi continuat să cred.

Am citit însă și lucruri de cu totul alt gen. Am întors pagina în manualul meu agnostic și totul în creierul meu s-a întors cu susul în jos. Am descoperit că trebuia să urăsc creștinismul nu pentru că lupta prea puțin, ci pentru că lupta prea mult. Creștinismul, se spunea, era mama războaielor. Creștinismul potopise lumea cu sânge. Mă mâniasem foarte tare pe creștin pentru că nu era mânios niciodată. Iar acum mi se spunea să fiu mânios pe el pentru că mânia lui fusese cel mai mare și mai groaznic lucru din istoria omenirii; pentru că mânia sa a udat câmpiile și a înălțat coloane de fum către ceruri. Aceeași oameni care-i reproșau creștinismului blândețea și non-rezistența din mănăstiri îi reproșau și violența și vitejia din cruciade. Era (într-un fel sau altul) tot vina bătrânului creștinism că Edward Confesorul nu a luptat și că Richard Inimă-de-Leu, în schimb, a luptat. ”

G.K. Chesterton – Ortodoxia. O filosofie personală – Editura Humanitas 2008 pag. 109-110

No related posts.

Când l-am întrebat cum a devenit creștin mi-a explicat într-o engleză extrem de stricată despre cineva care s-a împrietenit cu el și i-a vorbit despre Iisus.

“Gzizăs, best friend”,  zice Govinda acum, de câte ori are ocazia. Când am stat la masă cu el, am observat în buzunarul de la piept o hârtie portocalie. L-am întrebat ce e. A scos o broșură soioasă și mi-a explicat că îl ajute să le vorbească și altora despre relația care i-a schimbat lui viața. O ține tot timpul cu el. De exemplu, când aștepta pentru viză la ambasadă în Pakistan, cineva l-a întrebat de vorbă. Govinda a scos broșurica scrisă în engleză și i-a arătat omului cum poate să se împrietenească și el cu Iisus.

Am ținut legătura cu Govinda pe facebook și din când în când îmi poveștește entuziasmat despre oamenii care, prin intermediul lui au făcut cunoștință cu ”Gzizăs, best friend”.

De Crăciun mi-a trimis o felicitare și un mic cadou. Am rămas blocat. Nici nu vreau să mă gândesc ce diferență e între salariile noastre.

Govinda e creștin doar de vreo 10 ani, nu de 2000 de ani ca noi. Și deja mă face de rușine.

No related posts.