Richard Dawkins, celebrul ateist militant şi-a anunţat utilizatorii forumului ataşat site-ului personal că vrea să schimbe câteva reguli. Reacţia acestora l-a lăsat mască pe vitriolimea sa. Via

Deşi regula era simplă,

“Starting a new discussion will require approval, so we ask that you only submit new discussions that are truly relevant to reason and science.”

cuvioşii ateişti militanţi au început să înjure în “templul raţiunii” ca la uşa cortului.

Ce le-a venit la gură ar pune în umbră repertoriul oricărui stelist înfocat după ce ia bătaie echipa favorită.

Cititi si comentati restul articolului pe Voxpublica. Prin amabilitatea lui Florin Puscas

Daca ti-a placut ce ai citit aboneaza-te la feed-ul RSS sau primeste articole asemanatoare prin email Urmareste-ma pe twitter!

Richard Dawkins a fost întrebat într-un interviu ce i-ar răspunde lui Dumnezeu dacă l-ar întreba de ce nu a crezut în El, presupunând că după moarte ar descoperi că există. A reluat citatul din Bertrand Russell pe care l-a inclus şi în cartea The God delusion:

“Not enough evidence, God, not enough evidence.”

După care, în carte,  întreabă retoric, de ce Dumnezeu ar prefera pariul laş al lui Pascal în detrimentul scepticismului curajos al lui Russell.

În ce priveşte relaţia cu Dumnezeu, chestiunea dovezilor este secundară, nu pe principiul crede şi nu cerceta, ci din cu totul alt motiv.
Prezenţa unui post de poliţie într-un sat va împiedica cumva hoţii să fure? Prezenţa unui bec indicator al alarmei la bordul unei maşini îi va opri pe “pasionaţi” să o spargă? Nu sunt acestea dovezi suficient de puternice pentru cel ce le vede ca să creadă că există un poliţist sau o alarmă?

Cu toate acestea unii vor alege să meargă înainte cu planul lor în ciuda acestor dovezi. Dovezile în sine, au o valoare pentru cei cinstiţi, care s-ar simţi tentaţi la un moment dat sau pentru găinari. Un hoţ profesionist nu se va lăsa intimidat de ele ci chiar va fi stârnit. Pentru că, aşa cum spuneam în titlu, dovezile sunt pentru oameni slabi, oamenii puternici merg înainte în ciuda lor.

Atitudinea în faţa dovezilor contează, nu dovezile în sine.

In clipul de mai jos, o inregistrare a unei conferinte TED, A.J. Jacobs – autor, filosof, comic și jurnalist, vorbește despre anul pe care l-a petrecut trăind după Biblie, intr-un mod extrem de literal. La sfarsitul experimentului povesteşte prin ce a trecut.

Printre altele descoperă că ritualuri, iraţionale, au şi ele raţiunea lor. Unele dintre ele au menirea de a ne transforma din afara spre înăuntru. Că e important să ţii ritualurile chiar dacă nu crezi în ele, că trebuie să alegi din Biblie părţile “bune” şi convenabile sistemului tău de valori. Şi asta, chiar dacă nu crezi în Dumnezeu. Mă rog, parafrazat de mine in mod barbar. Deşi clipul are 17 minute, e un speech interesant, merită văzut.

Cu alte cuvinte, sugereaza A.J. Jacobs, Biblia seamănă cu site-ul hundredpushups.com care te învaţă cum să ajungi să faci 100 de flotări. Nu contează dacă tu crezi sau nu crezi că sistemul ajută, dacă te apuci de “ritual” şi te ţii de el, vei obţine rezultate.

Cu toate că sună excelent iar analogia e bunicică, raţionamentul e complet greşit. Ritualurile din Vechiul Testament văzute dinspre Noul Testament aveau scopul să arate spre Hristos iar cele din Noul Testament, arată tot spre El. Apropo, ştiaţi că în Noul Testament sunt doar 2 ritualuri poruncite de Hristos? Atât botezul cât şi Cina Domnului (Euharistia) au legătură expresă cu moartea şi învierea Lui. Din perspectivă creştină, nu poţi să separi ideea de Dumnezeu de Hristos. Dacă Dumnezeu nu există, e clar ca Hristos a fost un nebun din cei pe care îi găseşti la spitalele de specialitate. Să repeţi niste ritualuri menite să-ţi aducă aminte de el, ar intra în categoria faptelor pentru care ai obţine cazare gratuită într-un astfel de stabiliment.

Dacă am printre cititori evoluţionişti inteligenţi i-aş ruga să mă ajute şi pe mine cu un răspuns la întrebarea: Cum au ajuns albinele să danseze?

Albinele lucrătoare care se întorc în stup după ce au găsit o sursă de hrană, fac în faţa suratelor un dans specific. Dansul în sine este remarcabil, dar este mai mult decât atât. Linia “dansului” indică direcţia faţă de soare a sursei de hrană .

Un filmuleţ de pe youtube arată mai clar despre ce e vorba. Autorul nu permite embedul deci trebuie să daţi click şi să il vedeţi în altă fereastră.

Întrebarea este: cum s-a dezvoltat un astfel de dans prin mijloacele evoluţiei darwiniene, mutaţii genetice şi selecţia naturală?

Evoluţioniştii vor să credem că dansul a apărut ca urmare a unor mutaţii genetice aleatoare pe care selecţia naturală le-a păstrat ca benefice. Într-un final, dansul le-a oferit albinelor avantaje evolutive asupra celor care nu aveau abilitatea artistică de orientare în spaţiu. În competiţia acerbă, au supravieţuit doar coloniile posesoare de ansambluri artistice. Cum ar veni, doar urmaşele albinelor dansatoare au dus moştenirea genetică mai departe. Şi nu oricare urmaşe ci numai acelea ale albinelor care indicau corect unghiul, faţă de soare, la care se află sursa de hrană. Şi cum au învăţat albinele că unghiul sub care se desfăsoară dansul reprezintă unghiul faţă de soare? Prin trial and error infinit?

Ok, să presupunem acum că după ce albina aia a început să danseze,  unele au s-au luat după dansul ei şi au găsit hrana, ce diferenţă a făcut picătura aia de miere în plus în economia întregii colonii ca selecţia naturală să marcheze mutaţia ca benefică?

Ca să nu mai zic că sunt cazuri extrem de rarisime când o albină lucrătoare se reproduce. Slujba asta specializată e lăsată mătcii, dar asta e o altă poveste.

Sintagma credinţă ca a unui evoluţionist ar trebui preluată de credincioşii din întreaga lume ca să desemneze genul de credinţă care nu are nevoie de dovezi şi care, funcţionează chiar atunci când acestea îi sunt contrare.

Să lăsăm totuşi tonul răutăcios şi să trecem la fapte. Indiferent care e părerea ta despre vârsta pământului şi despre fosile, în articolul de azi acestea sunt irelevante. Luam pe cuvânt miliardele de ani evoluţioniste şi celelalte prezumţii necesare acestei forme de religie şi mergem în inspectie.

Fără să intrăm în multe şi plictisitoare detalii, tranziţia de la o formă de viaţă la alta în doctrina darwinistă presupune milioane de ani şi multe forme intermediare.

De exemplu…schimbarea poziţiei membrelor unui dinozaur, odată cu schimbarea condiţiilor ar lua în concepţia evoluţionistă clasică o nimica toată de 20-30 milioane de ani.

Aici intervin studiile recente care arată că schimbarea de poziţie a picioarelor pe care o vedeţi în imagine  s-a petrecut brusc la scurt timp după aşa numită extincţie din Permian. Cercetătorii şi-au dat seama de fază studiind cu atenţie 460 de urme fosilizate de dinaintea şi de după extincţia permiană. Acestea arată o tranziţie aproape imediată de la o poziţie a membrelor asemănătoare celor ale şopârlelor, la poziţia verticală a membrelor asemănătoare celor a mamiferelor.

Credeţi că lipsa formelor intermediare şi apariţia dovezilor contrare vor convinge vreun evoluţionist să se mai gândească? Eu aş paria că nu. Religia evoluţionistă nu are nevoie de dovezi ca să existe ci ca oricare altă religie, supravieţuieşte prin credinţă.

Eu zic că ar trebui să adaptăm câteva versete ca să poată fi folosite şi în conferinţele evoluţioniste.

Exemplu:

Dacă aţi avea credinţă cât un bob de muştar aţi spune reptilei acesteia, ridică-te şi umblă ca un mamifer şi evoluţia ar executa porunca imediat.

Si credinta darwinistă este o incredere neclintita in lucrurile materialis, o puternica incredintare despre lucrurile cari nu se vad. (a se citi, dovezi în registrul fosilier în favoarea evoluţiei)

Fericiti cei săraci cu duhul lui Darwin căci ei vor deveni evoluţionişti.