Am făcut astăzi ceea ce mi-am tot propus de 13 ani încoace. Am reușit să merg cu un buchet de flori la profesoara de fizică din liceu.

Am găsit-o în cabinetul de fizică, împreună cu alți profesori, s-a uitat la mine nedumerită și m-a întrebat: cine ești? A, da, mi-am amintit, mi-a spus, după ce i-am spus numele, stăteai în ultima bancă pe rândul de la mijloc. Nu mai știi când ți-am spus că dacă aș fi avut un băiat, mi-ar fi plăcut să semene cu tine? Vai, ce surpriză mi-ai făcut, uite, oamenii ca tine ne fac să rezistăm în învățământ. Ai slabit, în rest nu te-ai schimbat deloc, să știi.

Mă uit la chipul peste care cei 13 ani și-au pus puternic amprenta. Nici dumneavoastră nu v-ați schimbat, îi spun. Ei, am îmbătrânit. Spune-mi ce faci, unde ești. Îi povestesc pe scurt și îi mulțumesc pentru toată bătaia de cap pe care a avut-o cu clasa de Roboți industriali de la modestul Liceu nr.1.

Da, am fost rea la început, dar apoi ați văzut că a fost altfel. Amintirile se derulează rapid, abia am timp să-mi trag respirația. Hai să te mai pup o dată, ce surpriză mi-ai făcut! Mă duc acum că am pregătire cu niște elevi. Au zis că vor mai mult și i-am învoit de la alte ore ca să facă fizică, dacă asta vor, vreau să îi ajut.

Zambește și pleacă spre copiii care vor să știe mai multă fizică. Nu v-ați schimbat deloc, îmi spun în gând și plec cu un nod în gât. Mi-am adus aminte între timp momentul când mi-a spus că dacă ar fi avut un băiat ar fi vrut să semene cu mine și parcă îl văd pe Șerbănică, colegul de bancă, râzând: te-ai scos, Voicule!

Faceți-vă un serviciu și vizitați-vă dascălii care au însemnat ceva pentru voi! Nici nu știți ce pierdeți!

Daca ti-a placut ce ai citit aboneaza-te la feed-ul RSS sau primeste articole asemanatoare prin email Urmareste-ma pe twitter!

Mă trezesc într-o noapte buimăcit. Soră-mea îmi zice “vino să vezi ce fac colegii tăi”! Era două noaptea. Eu zic, e cutremur? Nu mă, vino să vezi ce fac distinşii tăi colegi. Eram în anul întâi de facultate şi din câte ştiam nu avem ore în aer liber. Cel puţin nu la două noaptea. În fine… mă ridic din pat confuz şi mă duc să mă uit la ce zicea soră-mea. În parcare, o maşină parcată, înconjurată de nişte indivizi care aduceau vag cu colegii mei de facultate. După toate aparenţele, ceva aflat sub maşina aia îi enervase la culme. Băteau furioşi cu nişte beţe de ai fi zis că omoară extratereştri invadatori.

Am râs atât cât poate omul să râdă când e trezit în toiul nopţii şi m-am dus la culcare. A doua zi am aflat restul poveştii. Colegii mei se întâlnisere la o băută, rămăseseră fără băutură şi l-au trimis pe unul să facă refill-ul. Ăsta s-a dus şi la întoarcere s-a luat un câine după el. Supăraţi…ceilalţi au vrut sângele câinelui ca reparaţie pentru afront. Au luat pragurile de la uşi şi au purces la săvârşirea dreptăţii.

Când i-am văzut eu încolţiseră un câine sub maşină. Au dat cu bâtele până când unul dintre ei mai treaz a observat că bietul câine plecase. Simţindu-se păcăliţi au plecat din nou în căutarea proscrisului…sau mă rog…a altuia care să îi semene.

Întâmplarea fericită a făcut ca ei să observe un confrate în ale închinării la Bachus, înconjurat de o haită de câini. Cu urletele de rigoare au eliberat bietul om de sub teroarea canină în mârâielile admirative ale acestuia. L-au condus cu alai până la scara blocului că să îl protejeze de viitoare atacuri.

Omul nostru plin de recunoştinţă, la intrarea în scară, le-a mulţumit, i-a asigurat de respectul lui veşnic şi le-a spus:

- Fraţii mei, faceţi un lucru extraordinar. Mă duc în casă şi dacă mă lasă nevastă-mea, iau şi eu pragul de la uşă şi vin cu voi!

Mâine se împlinesc 3 ani de când am scris primul post pe un blog. Stiu precis pentru ca am scris prima data pe blogul gemenilor, la câteva zile de la naşterea lor. Am scris acolo mai mult din nevoia de a ţine rudele informate despre desfăşurarea evenimentelor dar curând am prins gustul şi am vrut să scriu şi pe alte subiecte.

Am început să scriu pe chestiuni.weblog.ro, apoi m-am mutat pe chestiuni.blogulmeu.ro prin amabilitatea lui Hux. M-am mutat pe .info anul trecut în toamnă. Primul link l-am primit de la Ionut Pepenar, care e printre cititorii mei de la început.

Ce am câştigat din blog?

• Am găsit în blog un loc de exprimare a ideilor, o confruntare sănătoasă a acestora cu cititorii.
• Mi-am facut prieteni de care mă simt apropiat chiar dacă nu ne-am întâlnit în offline. Cu unii am avut ocazia să ma întâlnesc şi offline.
• Am învăţat să mă exprim în scris mai bine decât înainte.
• Am câştigat câteva abilităţi tehnice în plus.
• N-am câştigat bani sau faimă din blog dar am câştigat prieteni şi idei noi.
• M-am dezvoltat în ce priveşte comunicarea şi socializarea, m-a obligat să ies din zona de confort.

Intr-un cuvânt, merită!

Acum revenind la promisiunea din titlu…fac cinste!

Vă invit să scrieţi un post în care să spuneţi ce v-a adus blogul. Scrieţi orice vi se pare interesant, de ce v-aţi apucat de scris, ce v-a adus, ce v-a luat, de cât timp scrieţi. Orice articol pe tema asta fi primi link. Lista articolelor o voi publica intr-un post separat.

Dintre articolele scrise 2 vor primi cate un banner pe blogul meu pentru 3 luni. Dacă nu ai deja un banner, o să fac eu unul (lucrăm împreună până scoatem ceva care să îţi placă). Cei doi câştigători vor primi şi un loc în blogroll dacă nu sunt deja acolo.

Cum vor fi desemnaţi câştigătorii?

Unul dintre ei va fi desemnat de mine, pe criterii subiective, adică îl va primi postul care îmi va plăcea cel mai mult. Celălat va fi desemnat de cititori prin vot.

Ce aveţi de făcut?

Scrieţi postul şi anunţaţi-mă! Puteţi să îmi trimiteţi linkul prin email (vedeţi la pagina de  contact), puteţi să daţi un pingback sau să puneţi link către postul ăsta. Nu ţin neapărat să puneţi link către mine, nu asa e ideea. Puteţi scrie articolul până vineri, 19 iunie. Atunci voi publica lista cu toate articolele şi începem votul care va dura 3 zile. Câştigătorii îi anunţ marţi, 23 iunie!

Şi pentru abonaţii prin RSS sau prin email mai am o surpriza: o carte. O să dau toate detaliile despre carte într-un post ulterior. Deocamdată zic doar ca acţiunea se desfăsoară şi prin Orientul mijlociu, e plină de acţiune şi va fi şi ecranizată curând. Cartea e pentru fiecare abonat, fără tragere la sorţi!

Amintiri din copilăria internetului

Mi-a fost clar din primele momente cand am dat ochii de ceva ce avea legatură cu internetul că asta are legătură cu cafeaua.

Cel puţin asta putea să înţeleagă orice trecător din numele de Internet Cafe sau mai precis din Cyber Cafe cum se numea primul local din Pitestiul natal care punea la dispozitia consumatorilor calculatoare conectate. Primele firme care aveau legătură cu internetul avea un logo sugestiv din acest punct de vedere, ăsta din dreapta.

Primii paşi pe tărâmul marii reţele i-am făcut mai mult împins de la spate decât din temeraritate naturală. Pe la sfârşitul liceului, o cunoştinţă mi-a spus că are nevoie să îşi trimită C.V-ul prin email şi m-a rugat să o ajut. Aşa am pătruns prima dată în ceea ce credeam eu că e un punct de comercializare a cafelei dotat cu calculatoare. Am intrat mimând siguranţa de sine pe care o afişez când mă urc în taxi într-un oraş necunoscut. Le-am spus răspicat baieţilor de la tejghea că vreau să trimit un email. Ei zic, foarte bine, luaţi o oră sau o jumătate de oră? Nu îmi închipuisem vreodată că se vinde cafea la oră aşa că am presupus că e vorba de calculatoare. Aici memoria imi joacă feste si deşi mi-ar fi plăcut să spun că m-am descurcat într-o jumătate de oră, mi-e teamă că m-am întins chiar mai mult de 60 de minute.

Ajuns în faţa calculatorului siguranţa de sine s-a topit odată cu întrebarea “şi acum ce fac”? Administratorul mă îndeamna să intru în căsuţa de email, eu l-am întrebat daca nu pot să o folosesc cumva pe a lui dacă tot nu ştiam despre ce e vorba. Sunt sigur că a avut ce povesti prietenilor după serviciu, discuţia cu el a fost foarte productivă şi s-a terminat cu mine ca posesor al unei adrese de email cu nume de fată de pe care urma să trimit faimosul CV.

De atunci am creat multe adrese de email, cele mai multe cunoştinţe de-ale mele oferindu-mi cu graţie titlul de expert în internet. Chiar şi acum sunt vreo 4-5 adrese de email care au aceeaşi parola, aia pe care am setat-o eu acum 10-11 ani.

Bănuiala că afacerea asta cu internetul a fost pusă la cale de cartelul format din producătorii şi distribuitorii de cafea mi-a fost confirmată atunci când am descoperit mIRC-ul. Vizitele la CyberCafe s-au dovedit prea consumatoare de resurse, asa că, atunci când unul dintre colegi şi-a cumpărat calculator dotat cu modem au fost întrerupte. Imediat ce a facut rost de una dintre puţinele login name-uri si parole pirat care circulau printre impătimiţi, m-am abonat la calculatorul lui. Iniţial stateam pe la el dar uşor am prins curaj şi îi solicitam spre împrumutare calculatorul cu totul. Aşteptam cu înfrigurare ora 10 fara 5 ca să încep demersurile de conectare prin dial-up. Câraitul specific modemului care executa o tentativă de conectare incununată de succes era o muzică pe care o puteam asculta doar daca furam puţin startul. Era evident că mai mulţi oameni aveau aceeaşi parolă şi user şi conectarea avea mai multe şanse de succes cu cât te conectai mai devreme de ora zece. Ora zece nu era un reper aleatoriu ci, fac specificarea pentru cititorii mai tineri, era ora de la care era mai ieftin impulsul telefonic pe Romtelecom, singura companie care oferea servicii telefonice in Cretacicul superior.

Aşa se transformau nopţile mele în nopţi albe iar facturile de Romtelecom începeau să-mi exaspereze părinţii care nu ştiau de peregrinarile mele prin chatroom-urile din USA unde îmi lărgeam cercul de prieteni cu arabi şi filipeneze, care, ca şi mine voiau să stea de vorbă cu cetăţeni americani. A doua zi dimineaţă, cafeaua era remediul pentru ceea ce aş fi putut numi fără să greşesc mahmureala de internet.

Consumul de cafea creştea odată cu dependenţa mea de prietenii virtuale şi ideea că internetul este o mare conspiraţie a cartelurilor producătoare de cafea mi-a fost confirmată în timpul facultăţii de toţi colegii cu care făceam schimb de parole şi login-uri de dial-up. Şi ei petreceau nopţile în acelaşi fel iar dimineţile le erau irigate din belşug cu aceeaşi licoare care mă ţinea şi pe mine prizonier.

E timpul, dragii mei, să facem cunoscut acest adevăr, să expunem această mare conspiraţie care ne-a înrobit pe toţi pentru că sub pretenţia că ne oferă Internet mai rapid şi mai ieftină se ascunde, de fapt intenţia lor de a vinde mai multă cafea.

Aşa că, eu m-am hotărât să las calculatorul chiar acum şi să ies pe afară, să inspir aer proaspăt, să mă plimb, să vorbesc cu oameni faţă în faţă şi să mă deconectez. Imediat ce termin ceaşca asta de cafea!

Articolul asta e din seria amintiri din studentie dar cu o morala sanatoasa :)

Pe vremea cand se potcovea sesiunea cu cate cinci restante de otel si tot sarea cu ele pana in toamna, in loc sa invat ca omul ziua stateam noptile sub pretextul aprofundarii materiei.
Aprofundarea o faceam in mai multe moduri: FIFA, Age of Empire, plimbari prin centru, discutat filosofie inutila, plans de mila, etc.
In seara cu pricina am plecat cu sora-mea si cu un coleg/vecin/prieten la plimbare prin padurea Trivale. Ca sa ne relaxam neuronii inainte sa mergem la culcare.
La un moment dat in cursul plimbarii nocturne auzim niste zgomote care aduceau a petrecere, a gasca de prieteni care se distreaza cu muzica la maxim. Zic: bai, cine da, frate, chef in padure? Apoi auzim si clopote de biserica. Ni se face parul maciuca la perspectiva unei petreceri la manastirea care era la vreun kilometru.
Pe masura ce ne apropiam, strigatele se clarificau din ce in ce. Au inceput sa sune ca un cantec popesc acompaniat cu urlete.

Am inceput sa urcam scarile catre curtea manastirii cu un ochi la cei care