Am făcut astăzi ceea ce mi-am tot propus de 13 ani încoace. Am reușit să merg cu un buchet de flori la profesoara de fizică din liceu.
Am găsit-o în cabinetul de fizică, împreună cu alți profesori, s-a uitat la mine nedumerită și m-a întrebat: cine ești? A, da, mi-am amintit, mi-a spus, după ce i-am spus numele, stăteai în ultima bancă pe rândul de la mijloc. Nu mai știi când ți-am spus că dacă aș fi avut un băiat, mi-ar fi plăcut să semene cu tine? Vai, ce surpriză mi-ai făcut, uite, oamenii ca tine ne fac să rezistăm în învățământ. Ai slabit, în rest nu te-ai schimbat deloc, să știi.
Mă uit la chipul peste care cei 13 ani și-au pus puternic amprenta. Nici dumneavoastră nu v-ați schimbat, îi spun. Ei, am îmbătrânit. Spune-mi ce faci, unde ești. Îi povestesc pe scurt și îi mulțumesc pentru toată bătaia de cap pe care a avut-o cu clasa de Roboți industriali de la modestul Liceu nr.1.
Da, am fost rea la început, dar apoi ați văzut că a fost altfel. Amintirile se derulează rapid, abia am timp să-mi trag respirația. Hai să te mai pup o dată, ce surpriză mi-ai făcut! Mă duc acum că am pregătire cu niște elevi. Au zis că vor mai mult și i-am învoit de la alte ore ca să facă fizică, dacă asta vor, vreau să îi ajut.
Zambește și pleacă spre copiii care vor să știe mai multă fizică. Nu v-ați schimbat deloc, îmi spun în gând și plec cu un nod în gât. Mi-am adus aminte între timp momentul când mi-a spus că dacă ar fi avut un băiat ar fi vrut să semene cu mine și parcă îl văd pe Șerbănică, colegul de bancă, râzând: te-ai scos, Voicule!
Faceți-vă un serviciu și vizitați-vă dascălii care au însemnat ceva pentru voi! Nici nu știți ce pierdeți!
Daca ti-a placut ce ai citit aboneaza-te la feed-ul RSS sau primeste articole asemanatoare prin email Urmareste-ma pe twitter!
No related posts.
tare, chiar azi (mă rog, ieri) m-am gândit la diriginta mea din generală. da’ totuşi, io am mai vizitat-o anu’ trecut (sau acu’ 2 ani?), la fel ca şi pe cea din liceu :D
esti un copil model, teo!
Ce mare dreptate ai! Eu nu am mai trecut pe la liceu de cativa ani buni, cred ca-s vreo 4 ani si ceva. Bine, abia de am ajuns in oras in anii astia, d-apoi la liceu…
Acum 4 ani, unul din profesorii preferati a murit..era profesor de matematica… il vazusem chiar cu cateva luni inainte cand impreuna cu cativa colegi din liceu (cam jumate de clasa) am mers la el acasa cu colindul… A fost super, am depanat amintiri, unul din colegi a recunoscut cum l-a “pacalit” la o lucrare de i-a marit nota (noi toti stiam cum modificase el lucrarea si a dus-o la recorectat…).. a recunoscut de parca a simtit ca era ultima oara cand are ocazia… Era un profesor de milioane, mergeam la el in fiecare an cu colindul si ma bucur ca ne-am strans si in anul acela… Era slabit, se vedea boala, chiar daca el a simulat doar o raceala, dar stiu ca s-a bucurat enorm sa ne vada.
Intr-adevar, cei care se intorc la ei sa le multumeasca si sa le arate cat de mult au crescut in toate privintele, le aduc o mare bucurie si practic, e ca si cum ar fi copiii lor. Sunt mandri atunci cand reusim in viata sa ne depasim limitele si stiu ca au facut tot ce au putut pentru a ne da increderea si cunostintele necesare.
N-am avut toti profesorii asa, insa au fost si profesori care ne-au inspirat.
Doar asa putem sa ajungem si noi printre stele, nu doar sa le contemplam (asa cum am scris ca un indemn si deviza de viata, pe brosura de la sfarsitul liceului)…
frumos din partea voastra, Andra, multumesc ca ai povestit asta!
Cristiane, mi-ai starnit un dor de anumiti profi din liceu. Chair mi-ar placea sa-i revad si sa povestesc cu ei.
Du-te, Ionute, asa le faci ziua frumoasa! Unii doar pentru asta traiesc.
[...] îşi pusese în cap să ne înveţe limba lui Voltaire ca pe cei de la liceele bune şi Apostol, profa de fizică sufletistă, care şi-a făcut milă de noi şi ne-a luat tare din prima: “aţi venit cu ifose din [...]