La #kidsparty

La inițiativa lui Nicu de la Infodelta (twitter) am mers la #kidsparty, o ocazie excelentă să ne cunoaștem și offline cu cei care interacționam online aproape zilnic.

Am ajuns ceva mai tarziu, dar numai bine că se adunase lumea. Dintre cei care nu erau părinți (și atunci musai să îi trecem la copii) au fost IYLi, Florin și Iulian Pavel. Ceilalți au fost, într-o ordine aleatoare: ClaudiuCiobanu, Husarul, Kiritweet, LumeaMare, Alex_Farca.

Am găsit locul de întâlnire mai ușor decât ne așteptam, e drept că am întrebat pe cineva din zonă. Gazdele ne-au primit bine, ne-ar plăcea să mai dăm o tură pe la locul de joacă.

Mihai si Ciprian nu voiau să se mai dea duși, în sfârșit au găsit un loc de joacă cu bile :), dar noi suntem părinți responsabili care știu că dacă nu ajungem cu ei la timp acasă avem o seară cu cântec. De jale de obicei.

Mulțumiri pentru organizare, Nicu și Claudiu!

Și cine zice că familiștii sunt plictisitori, probabil nu l-a vazut pe Claudiu in acțiune. Nici noi nu l-am apucat, că s-a manifestat abia după plecarea noastră, când a apărut și un Michael Jackson destul de viu.

Daca ti-a placut ce ai citit aboneaza-te la feed-ul RSS sau primeste articole asemanatoare prin email Urmareste-ma pe twitter!

No related posts.

You can leave a response, or trackback from your own site.

2 Responses to “La #kidsparty”

  1. 1

    Social comments and analytics for this post…

    This post was mentioned on Twitter by claudiuciobanu: :) RT @voiculesti: Despre #kidsparty, un tweetmeet pentru parinti si copii (si pt cei care se cred copii) http://bit.ly/aboaMi...

  2. 2
    Daniel says:

    bravo mai oameni. vad ca aveti activitate acolo. inca nu am curajul de a initia o intalnire intre twitter de aceeasi cerinta. dar perseverez.

Leave a Reply

Subscribe to RSS Feed Follow me on Twitter!
  • Categories

  • Recent Comments


  • View My Stats
  • Related Posts Widget for Blogs by LinkWithin