Wordcamp Romania – Prima ediţie
Posted by chestiuni | Posted in Twitter, bloguri, evenimente, internet, si de bine, social media | Posted on 16-09-2009
9
Pentru că am câştigat o invitaţie pe twitter am avut privilegiul să particip la prima ediţie Wordcamp Romania. Evenimentul a fost găzduit de Codecs şi organizat de câţiva entuziaşti. Ai fi zis că un astfel de eveniment ar avea o armată de oameni în spate, în realitate au fost doar doi: Auras Mihai Geambasu şi Mihai Irinel Popescu.
Evenimentul în sine e dovada că entuziasmul substitui cu succes relaţiile şi resursele financiare abundente. Băieţii au reuşit să aducă împreună oameni care contează din blogosferă şi din afara ei.
Nikolay Bachiyski – membru echipa Automattic.com, a trecut în revistă capacităţile wordpress şi produsele derivate ca BuddyPress (un soi de reţea socială instalabilă pe serverul tău) şi a vorbit despre viitorul wordpress 2.9 care va avea, printre altele, o modalitate de a recupera comentariile şterse din greşeală şi posibilitatea de a edita sumar pozele în panoul de administrare.
Lorand Minyo ne-a povestit câte ceva despre viaţa de administrator pe un server care găzduieşte bloguri, webfactor. Dacă vă aduceţi aminte de momentul în care Cabral şi-a lasat blogul la mâna cui a vrut… Lorand zicea că faza a pus pe jar 6-7 oameni din webfactor care au muncit să facă treaba posibilă.
Alexandru Negrea, ne-a introdus în secretele temelor de blog din perspectiva unuia care isi câştigă banii de chirie şi facturi din facerea lor. Am aflat cu ocazia asta că temele gratis, nu mai sunt ce au fost, în principal pentru că autorii lor s-au orientat către construirea de teme premium. Unele dintre teme sunt atât de proaste încât Alexandru refuză acum să mai ofere asistenţă celor care vor să le modifice sau să le repare. A vorbit despre necesitatea alegerii culorilor în funcţie de specificul blogului. De exemplu poti să alegi un blog pe negru dacă ai un site de muzică şi că nu trebuie să fii un designer ca să ştii să alegi culorile potrivite. Tot ce ai avea de făcut e să cauţi un color scheme generator care va face treaba în locul tău. Verdele şi portocaliul sunt culori ale comunicării de aceea un buton de abonare ar trebui să aibă una dintre culorile astea. Teme gratis şi ok, se pot descarca de la adresele: weblogtoolscollection.com , smashingmagazine.com sau wordpress.org/extend/themes.
Nu există statistici referitoare la eficienţa temelor dar o temă plăcută e necesară în primul rând pentru tine. “Ca să funcţionezi la potenţialul maxim, trebuie să fii mulţumit de mediul în care lucrezi”.
Andrei Rosca, a vorbit despre nevoia unei echipe în cazul blogurilor de nişă. Am aflat de la el că orice business online este 80% un business offline şi că dacă vrei să ai o comunitate în faţa unui produs, trebuie să ai o comunitate în spatele acelui produs. Paşii pentru construirea unei echipe ar fi următorii:
1. Ia orice om care se oferă şi vezi ce se pricepe să facă. Nu pomeni la început despre bani. Nu ai nevoie de oameni care să fie acolo doar pentru bani.
2. Organizează – Stabileşte reguli. Toată echipa trebuie să subscrie la reguli. În etapa asta s-ar putea ca unii să plece
3. Comunicare. Ajută-i să se cunoască. Nu poţi face oamenii să se împrietenească dar poţi să creezi contextul în care o pot face dacă vor. E important ca fiecare membru al echipei să fie în relaţii bune şi cu ceilalţi membri, nu numai cu tine, cel care ai organizat-o
4. Orice om nou care vine în echipă după faza asta trebuie să fie acceptat în echipă doar cu acordul celorlalţi. Chiar dacă e vorba de un membru care are un rol cu totul diferit de al restului echipei, el trebuie să fie acceptat la nivel personal de echipă.
Cristina Andrei, a vorbit despre complementaritatea între SEO şi CopyWriting ca unelte de promovare a blogului. SEO înseamnă atragerea traficului vizat iar copywriting-ul înseamnă conversia şi fidelizarea acestui trafic. Conversia înseamnă comentarii, abonarea la feed sau promovarea blogului tău prin link sau social media.
Costin Cocioaba, a mai pledat o dată pentru blogurile de nişă şi a dat din nou argumente:
- blogurile de nişă sunt singurele bloguri care se vând
- blogurile de nişă pot sugera prin conţinut care e audienţa lor şi de aceea pot atrage reclamă targetată şi mai bine plătită
- blogurile de nişă pot avea relevanţă şi pentru publicul non-blogger şi de aceea pot avea o audienţă mai mare.
Săptămâna viitoare ReFresh, pregăteşte ediţia a doua a reSeminar. Costin, deci pot să dau drumul la înscrieri pe blogul meu cum am vorbit? :)
O surpriză plăcută au fost şi sponsorii evenimentului. Am primit o grămadă de promotionale de la WordPress, Paralela 45. De la Bitdefender am primit o licenţă de Total Security 2009 in valoare de 65 Euro pentru care sunt mai mult decât recunoscător. Tocmai îmi expirase cea veche şi aveam nevoie ca de aer.
Multumiri speciale merg catre Ana Voiculescu (twitter), mama dedicată şi soţie iubitoare care mă suportă să stau la calculator de vreo câteva ore de când m-am întors.
Mi-a făcut mare plăcere să stau de vorbă cu oamenii mai cunoscuţi şi mai necunoscuţi la momentul ăla. Respectiv cu Sorin Rusi,
Alex Mihaileanu, o discuţie foarte interesantă
Andrei Rosca, în sfârşit reuşesc să îl cunosc. Nu e chiar aşa arogant :)
Vladescu, mi-a zis despre un proiect genial pe care îl are în desfăsurare
Mile Rosu, am discutat cu el despre viitorul publicitatii online si comunităţile locale :)
Sabina Cornovac – venita in interes de serviciu, bravo ei, frumos serviciu
Silviu Istrate, cu care am planuit sa facem un eveniment super nisat pe gemeni
Şi dacă am uitat pe cineva şi sigur am uitat, mea culpa şi încerc să mă revanşez.
Update: Alte păreri despre eveniment găsiţi la Sorin (cu poze), Swamp, Mihai, Necenzurat, CodRosu
Daca ti-a placut ce ai citit aboneaza-te la feed-ul RSS sau primeste articole asemanatoare prin email Urmareste-ma pe twitter!
cititi si:





Mă gândesc cât trafic ai fi avut la un liveblogging din lift.
Ar fi fost ceva în premieră.
Pentru cei care nu au fost aveti si niste poze ? :)
.-= Mihai´s last blog ..Pensiunea Casa Nona =-.
[...] Au mai scris despre eveniment: Mihai Irinel , Sorin Rusi, Necenzurat, CodRosu, Cristian Voiculescu [...]
[...] mai scris despre WordCamp Romania: Mihai, Necenzurat, CodRosu, Cristian Voiculescu şi lista e [...]
Am eu o remorca de poze:))
.-= sorin´s last blog ..De la WordCamp Romania 2009… =-.
Apropo si mie mi-a facut placerea sa mai stam de vorba asa pe fuga:D…Ai o poza sa stie lumea cine esti:D
.-= sorin´s last blog ..De la WordCamp Romania 2009… =-.
[...] Una peste alta, chiar daca a fost cel mai solicitant eveniment dupa organizarea Personal Development School 2008, mi-au placut atmosfera si reactiile de dupa (1, 2, 3, 4) [...]
ma bucur ca am avut ocazia sa schimbam cateva cuvinte si multumesc pentru ideile pe care mi le-ai dat :)
a fost o placere sa stam de vorba! sper sa mai fie ocazii de genul asta!