Michael Shermer, editorul revistei Skeptic Magazine, licentiat in psihologie, masterand in psihologie experimentala si doctor in Istoria Stiintei avut bunătatea să facă o vizită în trecut, respectiv în evul mediu dâmboviţean. Zicem ev mediu, nu din cauza gropilor din asfalt ci din cauza religiei predate în şcoli. Revolta domniei sale nu este cu privire la predarea religiei în sine ci a religiei cu care dumnealui nu este de acord. Religia care ar fi trebuit predată fiind evoluţionismul.
În viziunea domniei sale, în biologie nimic nu are sens decât în lumina evoluţiei. Vedeţi, doar în lumina evoluţiei celula funcţionează. Până la Darwin, celulele erau toate gripate şi înţepenite. Doar în lumina evoluţiei putem învăţa despre Arborele filogenetic, ştiţi chestia aia care ne arată cum sunt înrudite animalele unele cu altele şi cum se trag toate dintr-un strămos comun. Doar în lumina evoluţiei trebuie acceptam pe şustache faptul că Arborele filogenetic este uşor, uşor băgat sub covor din cauza erorilor grave care apar în el şi a simplismului bazat pe necunoaştere. Doar în lumina evoluţiei învăţăm că Arahaeopterix este forma tranziţională între dinozaur şi pasăre, cu toate că studiile recente arată imposibilitatea acestei tranziţii.
Doar în lumina evoluţiei trebuie să învăţăm tot felul de bazaconii care mai târziu sunt dovedite false dar noi lăsăm să treacă 2 generaţii până schimbăm manualele. Pentru că noi ştim că evoluţia este adevărul suprem, dovezile sunt doar detalii mărunte de care ne putem dispensa.
Doar în lumina evoluţiei putem înţelege competiţia dintre specii şi actele de “cruzime” necesare evoluţiei speciei. Doar în lumina evoluţiei trebuie să găsim explicaţii fantasmagorice pentru tipare de comportament ca altruismul Maicii Tereza (ultima propunere de explicaţie e că Maica Tereza, datorită unor probleme survenite în cursul evoluţiei speciei, îi confunda pe copiii fără părinţi din India cu proprii ei copii).
Doar în lumina evoluţiei putem vedea în celulă un dispozitiv proiectat pentru procesare de semnale şi doar în lumina evoluţiei trebuie să încercăm explicaţii absurde cu privire la apariţia lui prin procese neghidate, pas cu pas.
Doar în lumina evoluţiei putem vedea în ADN gigabiti de informaţiei stocată, completată cu mecanisme de corectare a erorilor asemănătoare programelor informatice şi doar aşa trebui să ne stoarcem creierul pentru a găsi explicaţii “naturaliste”.
Teoria Inteligent Design-ului nu este o teorie ştiinţifică pentru că nu poate fi testată. Designul nu poate fi detectat cu metode ştiinţifice. Dar, hei, ce zice musiu Shermer, în discuţia de la hotnews?
“If there was an Intelligent Designer of life on earth, he wasn’t very intelligent! Life is messy and poorly design, cobbled together from parts left over from previous generations and modified over long periods of time”
Carevasăzică designul nu poate fi detectat dar lipsa designului da? Asta nu e ca şi cum ai zice că prostia poate fi detectată, dar nu şi inteligenţa? Ceea ce în cazul unor sceptici se vede treaba că e adevărat.
Inchei aici cu întrebările pe care i le-a adresat domnului Shermer un comentator (george) de pe Hotnews. Întrebările n-au primit răspuns. Probabil din lipsa timpului.
1.Informatia nu este intrinseca materiei sau energiei, ci doar reprodusa in ele. Cunoasteti vreun fenomen in natura care creeaza informatie din nimic? Daca nu, explicati cum a aparut un mediu de stocare ADN de 6 Gbiti (3 miliarde de nucleotide) plin cu informatie in timpul scurs de la presupusul Big-Bang. Este vorba despre ADN-ul uman. Asadar plecam de la un Big-Bang lipsit de informatie si ajungem in prezent, la o cantitate imensa de informatie neexplicata. Numiti un fenomen real si observabil, care poate fi studiat si repetat, nu unul ipotetic. Daca nu puteti, va rog sa nu uitati sa fiti sceptic fata de o teorie a evolutiei care nu poate exista fara un asemenea fenomen. Fiti sincer cu dumneavoastra si ceilalti!
2. Au scepticii prejudecati? Sunt ei inclinati in mod egal sa fie sceptici de ambele parti ale balantei? Este cineva?
3. Va dati seama ca nici evolutionismul si nici creationismul nu pot fi demonstrate? Ambele isi construiesc cazul folosind aceleasi dovezi provenind din descoperirile stiintifice din trecut si prezent. Totusi, ambele au ca premize presupuneri care nu pot fi dovedite. Creationismul este bazat pe credinta religioasa, evolutionismul pe filosofie materialistica (si care nu este mai buna ca religia pe post de fundament al unei teorii stiintifice). Comparati-le cu stiinta experimentala (operationala), care se ocupa cu fenomene care pot fi observate si repetate. Veti vedea ca stiinta operationala este diferita. Este fundamentata pe metoda stiintifica, de aceea vedem tot progresul tehnologic care ne inconjoara.
Daca ti-a placut ce ai citit aboneaza-te la feed-ul RSS sau primeste articole asemanatoare prin email Urmareste-ma pe twitter!
No related posts.




foarte bine exprimata opinia ta.
o greseala de tipar totusi: asa-numita veriga lipsa dintre dino si pasari se numeste Archaeopteryx (care era de fapt o pasare ca oricare alta).
.-= liftingshadows´s last blog ..Facts of Life =-.