Articolul următor participă la concursul lui Dheo si il descrie pe el la vârsta de 80 de ani. Eu zic că destul de fidel.

Se ridică din fotoliul confortabil și se îndreptă spre birou cu gândul să scrie un post pe blog. Să scrie e cam mult spus. Odată cu apariția căștilor telepatice tastaturile deveniseră inutile. Niciodată nu se împăcase cu ideea dar prietenii i-au făcut cadou una când împlinise 70 de ani. Nu-i plăcea neapărat dar era destul de ergonomică și reusea să țină pasul.
Cuvântul blogger devenise arhaism de cand tehnologia a adus la nivel de end-user MPC-urile (mind-projector connection). Tot ce avea de făcut era să își pună casca telepatică și followerii aveau acces instantaneu la ce gândea și puteau experimenta viața unui om de 80 de ani. E drept că nu era prea mult de experimentat la vârsta asta dar studenții voiau să se dea bine pe lângă singurul supraviețuitor dintre fondatorii problogger.ro .
Problogger.ro își câștigase faima odată cu oficializarea limbii române ca a doua limbă a planetei Marte după ce grupul de cercetători făcuseră posibil transportul rapid pe planeta roșie iar românii o colonizaseră rapid. Majoritatea locuiau in Becalopolis, numit așa după cel care a avut viziunea unor mari afaceri imobiliare în spațiul extreterestru.

Moș Ovidiu își trecu mâna peste părul sintetic ca și cum ar fi alungat o muscă. În Becalopolis nu erau muște. Totul era controlat și nu era permisa introducerea niciunui organism în afara celor aprobate de consiliul pastoral. Administatorii orașului se numeau pastores, tot în cinstea celui care pusese prima piatră la temelia așemântului marțian.

Îi plăcea să locuiască aici, era liniște, viața se scurgea într-un alt ritm decât pe bătrânul Pământ dar îi lipseau vremurile de altă dată, Roblogfesturile, tweetmeet-urile și certurile din blogosfera terestră.

Max veni dând din coadă prietenos să se gudure la picioarele lui. Era un robopet de generaţia a patra customizat să arate exact ca cel pe care îl avusese în copilărie. În lipsa oricărei interacţiuni cu animale reale, autorităţile au permis importul şi mai apoi producţia de animale artificiale dar din motive numai de ei cunoscute erau permise doar oile, câinii şi măgarii. Ovidiu a fost bucuros când a aflat că îşi poate face propriul pet dacă achizitionează pachetul premium. De ceva vreme nu îşi mai refuzase nimic.  Îi cumpărase câinelui chiar şi un MPC cu toate că în lipsa undelor cerebrale, nu prea avea ce să transmită. Pentru o vreme a trecut drept un milionar excentric dar curând, spre mirarea lui, oamenii au început să se aboneze la fluxul cerebral al câinelui. În principal prietenii şi familia. Tot ce transmitea cainele era imaginea stăpânului când se juca cu el. Asta era explicaţia pentru care prietenii şi familia se abonaseră şi la fluxul câinelui.

În ziua aceea blestemată, Ovidiu îşi scosese MPC-ul şi se aşezase confortabil în fotoliul gravitaţional. Câmpul gravitaţional îl menţinea în poziţia ideală pentru somn. Dădu la o parte casca şi se lăsă în voia viselor neprogramate fără să observe că uşa către ecluza exterioară rămăsese deschisă. Max stătu câteva momente lângă fotoliu, apoi plecă dând din coadă către…

Până aici deocamdată. Restul poveştii o ţin ostatică până se hotărăşte Dheo că asta e cea mai amuzantă dintre cele participante la concurs. Si sper să câştig tema de wordpress nu licenţa de antivirus pusă la bătaie de Meandrele Concretului (Aka @CBY2006) pentru că deja am una.

Daca ti-a placut ce ai citit aboneaza-te la feed-ul RSS sau primeste articole asemanatoare prin email Urmareste-ma pe twitter!

cititi si:

1. O leapsa in need is o leapsa indeed
2. Sa dam Cezarului ce e al lui Google?
3. Zi de nastere 2.0. Online si offline
4. Dacă telefonul fix ar fi luat locul internetului