chestiuni.info

Articolul asta e din seria amintiri din studentie dar cu o morala sanatoasa :)

Pe vremea cand se potcovea sesiunea cu cate cinci restante de otel si tot sarea cu ele pana in toamna, in loc sa invat ca omul ziua stateam noptile sub pretextul aprofundarii materiei.
Aprofundarea o faceam in mai multe moduri: FIFA, Age of Empire, plimbari prin centru, discutat filosofie inutila, plans de mila, etc.
In seara cu pricina am plecat cu sora-mea si cu un coleg/vecin/prieten la plimbare prin padurea Trivale. Ca sa ne relaxam neuronii inainte sa mergem la culcare.
La un moment dat in cursul plimbarii nocturne auzim niste zgomote care aduceau a petrecere, a gasca de prieteni care se distreaza cu muzica la maxim. Zic: bai, cine da, frate, chef in padure? Apoi auzim si clopote de biserica. Ni se face parul maciuca la perspectiva unei petreceri la manastirea care era la vreun kilometru.
Pe masura ce ne apropiam, strigatele se clarificau din ce in ce. Au inceput sa sune ca un cantec popesc acompaniat cu urlete.

Am inceput sa urcam scarile catre curtea manastirii cu un ochi la cei care veneau pe contrasens si cu unul in vale sa ne asiguram o cale de iesire daca situatia o cerea. In curtea manastirii, un soi de petrecere cu extragere de demoni. Lumea buna din cartier se stransese la exorcizare. In afara de clientii permanenti pe care ii recunosti usor era si pustimea venita sa asiste la minune. Evident in drum spre discoteca.
Intr-un colt am vazut si prilejul petrecerii selecte, respectiv posedata zilei. Ne-am dat seama ca ea e pentru ca o tinea mama ei, care era imbracata regulamentar si purta o basma cat toate zilele. La vederea preotilor, indracita se manifesta: ptiu parinte, esti un … si aici urmau diferite apelative. La un moment dat, parintele suparat pe atitudinea asta a aruncat cu niste agheazma spre respectiva care a inceput sa urle: “Au, ma arde, ma arde!”

Cand au inceput clopotele sa bata, “indracita”…si aici a inceput sa-mi placa… a inceput sa urle din nou…au, ma doare, mi-ai dat exact intre coarne!
Cand au incetat clopotele, fiinta care salasluia in nefericita pregatita pentru extractie a zis ca e timpul sa dea niste lectii de buna purtare pustimii venite la spectacol si a inceput discursul:
“Aha, imi place cum ati venit imbracate la biserica, cu fusta scurta, asa imi place mie!”

Ocazia asta a fost deosebit de educativa pentru mine. Am aflat astfel ca agheazma arde demonii, ca acestia au coarne, ca clopotele bisericesti ii lovesc pe acestia intre coarne si ca nu e bine ca fetele sa umble cu fuste scurte chiar daca Diavolul le indeamna asa sau macar sa nu vina asa la exorcizare. Putintica decenta, stimabililor!
Daca as fi fost blogger pe vremea aia as fi zis: Haideti domnilor, lasati-o moarta ca miroase de la o posta a post platit ba chiar a advertorial!

Acum nu ma intelegeti gresit, cred ca exista slujitori ai lui Dumnezeu care pot scoate demoni, ca exista forte demonice si ca exista posesie demonica dar spectacolul la care am asistat atunci m-a convins inca o data ca exista si multa impostura si falsitate. Din nefericire chiar in randurile celor care poarta numele de slujitori ai lui Dumnezeu.

Existenta falsurilor finute si grosolane nu infirma existenta originalului ci dimpotriva, cu cat sunt mai multe falsuri cu atat putem fi mai siguri de existenta originalului si ca acesta e valoros. Nu falsifica nimeni capace de bere!
In general asta e valabil cu multe aspecte din crestinism. Oamenii le-au schimbat in fel si chip ca sa le dea mai bine, sa le aduca un avantaj dar asta nu inseamna ca originalul nu exista si nu e valoros. Dimpotriva!

Daca ti-a placut ce ai citit aboneaza-te la feed-ul RSS sau primeste articole asemanatoare prin email Urmareste-ma pe twitter!

No related posts.