Dumnezeu, indoiala, rugaciunea si autenticitatea

March 1st, 2009 3 Comments

In urma cu ceva vreme am publicat un guest post de-al lui Ionut Pepenar si am fost incantat de discutiile care au urmat. M-am hotarat atunci sa public in fiecare duminica dimineata ceva similar. O discutie despre chestiuni spirituale, despre Dumnezeu, religie, crestinism. Oricat de ciudate sunt astfel de discutii pe un blog mi-am spus ca merita.
Asadar inainte de a spune ce am de spus pentru azi vreau sa reiterez invitatia de a scrie un guest post pe tema asta. Oricine vrea sa o faca e binevenit. Totul e sa fie la modul decent si sa accepte comentarii ulterioare din partea celorlalti cititori si a mea.

Ceea ce urmeaza e un citat din Philip Yancey in care vorbeste despre rugaciune si indoiala.

Ii provoc pe sceptici sa gaseasca un singur argument folosit impotriva lui Dumnezeu de marii agnostici – Voltaire, David Hume, Bertrand Russell – care sa nu fie deja inclus in carti ale Bibliei cum sunt Habacuc, Psalmii, Eclesiastul, Plangerile lui Ieremia, ca sa nu mai vorbim de cartea lui Iov. Aceste pasaje sugestive din Biblie exprima agonia provocata de rasturnarile tragice: de rani sufletesti si tradare, de viata care nu pare sa aiba sens, de un Dumnezeu care pare nepasator, daca nu chiar inexistent. Dar, cel mai important, aceste acuzatii cuprinse chiar in Biblie sunt privite ca niste rugaciuni.

Rugaciunea imi lasa loc si pentru exprimarea indoielilor si nemultumirilor – pe scurt, a ignorantei mele, – si asezarea lor in fata luminii orbitoare a realitatii pe care n-o pot intelege, dar in care invat, cu mici poticneli uneori, sa ma incred. Rugaciunea este personala, iar indoielile mele iau o forma noua pe masura ce cunosc Persoana in fata careia le aduc.

—————-

Autorul fragmentului de mai sus a fost intrebat de catre o femeie la un moment dat:

“Nu sunt totdeauna sincera cand ma rog”, a inceput ea. “Uneori pare ceva fortat, mai mult ca un fel de ritual. Repet mereu aceleasi cuvinte. Aude Dumnezeu si astfel de rugaciuni? Sa mai continui, chiar daca nu am convingerea ca procedez bine?”
Am prelungit tacerea inca un moment inainte de a incerca sa raspund. “Observi ce liniste e in incapere?, am spus. “Cu totii ne-am dat seama ca ai fost sincera. Ti-a trebuit mult curaj pentru a te expune si a fi vulnerabila si ai atins un punct nevralgic in noi, toti cei de fata. Ne-ai captat atentia, te ascultam cu tot respectul, pentru ca esti autentica. Si imi imaginez ca acelasi lucru se petrece si cu Dumnezeu. Mai mult ca orice, Dumnezeu ne vrea autentici”