Asistam la o discutie bloggeristica la dojo despre teama noastra de articole lungi. Iar eu spuneam ca nu exista articole lungi ci doar cititori plictisiti. Vorba asta am tradus-o din ce ne-a spus domnul Ferenc Vasas la cursul de redactare stiri. Se referea la jurnalismul clasic, nu la bloguri dar e valabila oricum.
Poti scrie oricat de lung, daca scrii intr-un mod care mentine interesul cititorului. Si ca sa nu fiu ipocrit, trebuie sa recunosc ca pe net sunt si eu foarte tentat sa sar cu privirea intr-un alt tab sau pe o alta pagina. E clar ca netul ne reduce capacitatea de concentrare, dar un text bine scris ne tine pe scaun sau ne face sa revenim cand avem mai mult timp.
Spun asta avand in unul dintre tab-urile de firefox, necitit in intregime, articolul publicat in washingtonPost pe 8 aprilie 2007. Textul de 7000 de caractere i-a luat autorului 5 luni sa il definitiveze si este despre un violonist de succes coborat incognito intr-o statie de metrou impreuna cu vioara. E despre capacitatea noastra de a recunoaste lucrurile pretioase sau poate, despre graba cu care ne traim vietile. Avem nevoie de o campanie de publicitate care sa ne vanda un bilet de 100$ ca sa intelegem ca ceea ce ne e dat e exceptional.
Calitatea imbracata in jeansi, intr-o statie banala de metrou face mult mai putini bani. Cam 32$ aruncati de putinii cativa din cei peste 1000 de oameni care au trecut in cele 45 de minute pe langa el. Povestea in sine e fascinanta dar articolul face toti banii. In cazul asta, merita citit chiar daca iti ia o ora.
Am auzit despre intamplare prima data la Tudor Chirila pe blog dar nu am citit textul. Ce m-a facut sa il citesc a fost un alt text bine scris sub titlul “stiri pe care le simti” pe care vi-l recomand cu caldura.
Autorul articolului Pearls Before Breakfast a si filmat toata povestea iar filmul e inclus.
Technorati Tags: jurnalism, articol, stire, pearls before breakfast
Daca ti-a placut ce ai citit aboneaza-te la feed-ul RSS sau primeste articole asemanatoare prin email Urmareste-ma pe twitter!
No related posts.
Pina am vazut linkul de la sfirsitul articolului, am cauta ca un nebun prin arhiva WP. Rusine mie! Dar si culoarea aleasa de tine pentru link… se apropie mult de textul obisnuit. :P
Superprofesor, domnul Vasas! Şi eu am avut plăcerea de a-l avea profesor, acum ceva ani.
Cît despre texte, voi alege întotdeauna unul lung, chiar cu riscul plictiselii, în locul unuia subnutrit. Pînă la urmă cele bine dezvoltate ajung a fi remarcate şi apreciate de către cititori.
@alphadog, eu l-am avut profesor la centrul pentru jurnalism independent. tu?
@cby, o sa umblu prin css sa fac link-urile portocalii
La facultatea de jurnalism. Nu spui care, instituţie importantă! Oricum, nu contează unde! A fost un capitol neplăcut al vieţii mele, jurnalismul de provincie. Important e că am avut plăcerea de a-l cunoaşte.