Pozele de mai jos sunt facute astazi 03/ianuarie/2008. Ignorati va rog data inscrisa pe poze. Tocmai ii schimbasem bateriile si nu am avut rabdare sa potrivesc si data pentru ca ma grabeam sa merg la cumparaturi. Cumparaturi care mi-au luat aproape 2 ore in loc de 30 de minute cat ar fi trebuit. Din motive evidente.
Apropo de cumparaturi, astazi, dupa 17 ani am repetat o experienta memorabila desi nu tocmai placuta. M-am inghesuit la coada la paine si am cumparat o cantitate dubla. La Albinuta era bataie pe painea feliata pentru ca cealalta disparuse de mult. Am cautat sa cumpar o lopata de zapada dar se vandusera demult. Probabil nici nu avea prea multe in stoc sau fabrica daduse faliment din cauza incalzirii globale de la stiri.
Oamenii cu care m-am intalnit astazi pe cararile dintre blocuri parca nu erau bucuresteni. Imi zambeau cand le dadeam prioritate si reuseam sa schimbam cateva vorbe fara sa ne uitam urat unii la altii. Strazile principale sunt goale, parcarile sunt pline dar nu se vad masinile in ele. Bucurestiul arata ca o statiune de munte cu oameni cuminti si cumsecade.
Eu cred ca traficul si graba ne innebuneste pe toti. Daca n-ar fi si inconvenientele aduse de zapada as zice fara strangere de inima, da Doamne in fiecare an ierni pline de zapada! Ca poate ne mai scapa de rautate…

Ma felicit ca am luat digitalul cu mine astazi.
Daca ti-a placut ce ai citit aboneaza-te la feed-ul RSS sau primeste articole asemanatoare prin email Urmareste-ma pe twitter!
No related posts.







