Inainte sa verific pantofii de cadouri vorbeam cu Beni pe skype si ne-a intrebat daca nu vrem sa mergem pe la ei la un mic. Le-am refuzat politicos oferta pentru ca bebelusilor li se apropia ora de culcare si erau galagiosi. Beni ne-a propus sa vina el sa ni-i aduca in cazul asta. Am zis da, convins ca e o gluma din cele pe care ni le tot facem.
Nu am crezut ca e vorba doar de asta pana nu l-am vazut in masina singur dupa ce ma sunase de 3 ori ca sa afle pe unde se ajunge la noi acasa. Cand a venit si m-am convins ca nu era nici un fel de gluma sau altceva la mijloc m-au cuprins remuscarile putin. Beni inca nu s-a refacut dupa accidentul la picior si foloseste carjele chiar daca poate sa conduca masina. Ceea ce inseamna ca a coborat in carje, avand in mana punga in care erau micii, s-a urcat in masina, ne-a livrat pachetul, s-a intors si a urcat pana la etajul 1 tot in carje.
Mancand micii m-am gandit ca a fost un cadou fantastic. Poate n-a avut nici o legatura cu Mos Nicolae, de fapt, sunt sigur ca n-a avut. Nici micii nu au fost asa importati, puteau sa fie orice altceva. Faptul ca Beni a facut drumul pana la noi doar pentru asta, ne-a facut sa ne simtim importanti.
Beni, ne-ai inspirat sa facem si noi gesturi d-astea de prietenie! Suntem impresionati!
Daca ti-a placut ce ai citit aboneaza-te la feed-ul RSS sau primeste articole asemanatoare prin email Urmareste-ma pe twitter!
No related posts.
