chestiuni.info

Eram în vara lui ’94, când, împreună cu tata am făcut turul liceelor. Terminasem generala cu oarecare avânt şi îmi permiteam să încerc marea cu degetul cam la oricare liceu din oraş. Atunci de ce m-am oprit definitiv la poarta liceului  Industrial nr.1 Henry Coanda/Dacia Piteşti?

Am primit o leapşă care presupune să scriu ce aş face dacă aş fi din nou în clasa a noua.  Multumesc Semanticus că mi-ai dat de lucru! :)

Am intrat al doilea, probabil la cel mai SF profil pe care l-a avut vreodată liceul: operatori roboţi industriali. Când am vizitat liceul, era primul pe listă, când s-au afişat rezultatele era al doilea şi când am început şcoala am fost în clasa a IX-a C, al treilea adică. Mi-aduc aminte cum mi-a zis tata: uite, faci aici electronică, informatică, mecanică, toate le studiezi şi în plus, poţi să faci gratis şi scoala de şoferi că e liceu auto şi aşa zice domnul director. Desigur, tata are el inimă bună dar mă ameninţase de câteva ori că dacă nu intru, mă ia cu el la cruci, la marmură la Nea Victor, unde era a doua lui slujbă pe lânga cea de electrician la Petrochimie. Mama avea însă altă viziune pentru mine în caz de eşec: la oi. Dar, mă rog, n-a fost să fie, am intrat.

După gardul proaspăt vopsit al liceului mă aştepta leopardul realităţii. Liceul era vechi, mentalităţile asemenea. Puseseră numele profilului ca să îi atragă pe ameţitii ca mine. În primul an am făcut lăcătuşerie. În primul trimestru am pilit un ciocan, în al doilea o balama şi în al treilea un patent anemic care aducea mai mult a foarfecă. Noroc că maistrul s-a uitat în catalog înainte să-mi dea nota la partea practică. Eram băiat bun şi nu se făcea să-mi strice media.

Eram băiat bun, într-adevăr. Rezultatele mele mediocre mă clasau printre primii chiar dacă nu mă străduiam. Şi adevărul e că nu prea m-am străduit. Nu zic nimic de majoritatea colegilor mei, dar eram vreo 3-4 chiori într-o ţară a orbilor. Era Oancea care intrase primul din clasă, Andriesei căruia îi plăceau literatura clasică rusă şi vodka, Şerbănică, colegul de bancă, colportor de bancuri inteligente de la verii lui studenţi şi Geani, care avea ambiţia să facă ceva în viaţă. În rest, personaje. Niţă şi Ghiţă visau să fie poliţai, Tudorache citea de rupea, dar numai Sportul şi discuta aprins despre ce-a făcut ieri Foresta Fălticeni şi alte echipe din serie B şi C. Pătrana care a rămas corigent la Filosofie şi apoi repetent din cauza profesoarei care s-a enervat că ăsta i-a dus şpagă să-l treacă şi apoi a chiulit de la ora ei. Ghiorghe şi Cocoş, fotbaliştii din Trivale. Oprea care a condus ilegal motostivuitorul prin incinta Dacia de era să il rupă în bătaie şeful de secţie care l-a prins. Medinţu, un fel de Puiu Călinescu cu acelaşi tip de umor şi aceeaşi pasiune pentru băutură. Şi alţii la fel de pitoreşti.

Câtiva profesori cu suflet mai erau prin liceu. Diriga de română, bucuroasă că mai citea cineva ceva, Camen care ne mai ducea pe la TIB, nea Matei de la care n-am învăţat chimie, ci doar câteva lecţii de viaţă preţioase, profesoara de franceză din clasa a noua, blonda – cum îi ziceam noi care îşi pusese în cap să ne înveţe limba lui Voltaire ca pe cei de la liceele bune şi Apostol, profa de fizică sufletistă, care şi-a făcut milă de noi şi ne-a luat tare din prima: “aţi venit cu ifose din generală, vă garantez că într-o lună, la mine sunteţi mieluşei.” Pentru nu ştiu care motiv, a avut impresia că eu aş înţelege fizică şi şi-a bătut capul cu mine mai mult. Drept urmare, pe lângă literatură, fizica a fost singura materie la care am mai mişcat ceva. Mi-aduc aminte de o vacanţă de primăvară în care am rezolvat toate problemele din Hristev pe care ni le dăduse ca temă. Aveam o imagine de intreţinut.

Dacă ar fi să mă întorc în clasa a noua, eu cel de acum, în timpul de atunci, aş schimba cateva lucruri, dar nu pe cele care m-ar face să fiu altcineva decât sunt astăzi.

1. Mi-aş căuta un mentor care să mă îndrume într-ale cititului. În liceu, ca şi înainte de liceu, am citit mult şi prost. În special literatură SF, dar nici aia de calitate. Când l-am auzit pe Andri că citeşte ruşi m-am uitat chiorâş la el, dar am pus mâna pe Război şi Pace şi apoi mi-a plăcut. Pe atunci aveam timp să citesc orice, îmi pare rău că n-a fost nimeni să mă îndrume spre ce era valoros.

2. M-aş ţine după Sorin Tache, cel care scotea revista liceului şi aş începe să scriu. Mi-a propus să particip, dar mi s-a părut că nu mă ridic la nivelul ălă. Şi dacă nu mă ridicam, puteam măcar să văd cum e. Aş încerca să ies puţin din grupul colegilor mei şi să caut un cenaclu literar, dacă nu să citesc, măcar sau aud ce citesc alţii şi poate, cine ştie, aş fi trecut peste oroarea care o simţeam la gândul că aş putea să citesc ceva vreodată în public. Probabil n-aş fi ajuns mare scriitor dar măcar aş fi avut prieteni mai luminaţi puţin.

3. Le-am spus colegilor mei despre credinţa mea în Dumnezeu abia pe la sfârşitul clasei a douăsprezecea. Era mare chestie dacă nu erai ortodox şi eticheta de “pocăit” nu era cea pe care mi-aş fi dorit să o port în adolescenţă. Dacă m-aş întoarce acum, le-aş spune din prima că asta cred şi asta sunt.

A mai fost un motiv pentru care nu am fost deschis cu cine sunt: faptul că nu prea ştiam nici eu. Părinţii sunt credincioşi, bunicii din partea mamei la fel, am crescut în biserică neoprotestantă şi înainte de clasa a opta am început propria mea relaţie cu Dumnezeu. Dar n-am avut timp să aprofundez lucrurile, să tratez cu propriile îndoieli şi chiar dacă am auzit multe “predici” n-am avut un mentor în direcţia asta. Deşi părinţii erau credincioşi şi atunci, nu erau chiar in vârful listei de priorităţi când voiam să vorbesc cu cineva. La un moment dat am văzut prin casă cartea lui C.S. Lewis – Creştinismul redus la esenţe (editată acum de Humanitas sub titlul Crestinism. Pur si simplu) dar am dat-o departe pentru că părea una dintre chestiile “creştine” pe care le aveau ai mei şi eu voiam să fiu diferit de ai mei. Am remediat problema asta abia prin facultate.

Una peste alta, toate experienţele prin care au trecut, m-au făcut să fiu cine sunt astăzi şi mă bucur de ceea ce am şi sunt în prezent. Uitându-mă în spate, gândindu-mă la ce mi-a lipsit mie, îmi dau seama ce le lipseşte puştilor de liceu: mentori şi modele de viaţă pe care să le respecte. Dacă pot să fac ceva pentru ei, e exact asta: să devin un model şi de ce nu un mentor. Dacă nu pentru alţii, măcar pentru copiii mei.

Aş fi bucuros dacă ar prelua leapşa asta şi Corneliu Chiriluţă, Ionuţ Popescu, Ionuţ Andrisan, Nicu Ciobanu şi Corneliu Paraschiv.

Cateva reguli pe care, după ce le respectaţi, vă rog să le afişaţi şi in articolul vostru:

• scrie minim 3 lucruri pe care tu le-ai fi început din clasa a 9-a specificând şi cum anume te-ar fi ajutat
• transmite leapşa mai departe la minim 3 prieteni, maxim 5
• scrie astfel încât să generezi comentarii, vrem să pornim o discuţie constructivă
• nu trebuie să scrii prea mult, însă nu trata leapşa superficial (un 400-500 de cuvinte e foarte bine)
• preia şi regulamentul în articol ca să ştie lumea ce trebuie să facă
• răspândeşte mesajul prin social media, însă fără a spama, vrem doar să ştie lumea de ea

Leapşa originală a pornit de la Gabriel.